Publicat: 15 Octombrie, 2012 - 14:14
Conform ultimului studiu Novel

Contrabanda cu ţigarete înregistrează o uşoară creştere. Conform ultimului studiu al Companiei Novel Research, în Septembrie, comerţul ilicit cu ţigarete a crescut până la 14,2%, faţă de 12,9% în Iulie şi 13% în Ianuarie 2012.

„In septembrie, Duty-Free confirma trendul ascendent din ultimele luni si devine principala sursa pentru comertul ilicit cu tigarete, ajungand la 26,7% (comparativ cu 23,2% in iulie). Scaderea semnificativa  a produselor provenite din Serbia, pana la 23,4 (fata de 32% in luna iulie), vine pe fondul cresterii Duty Free, ambele surse afectand in special regiunile de Vest. Raman relativ constante ponderea produselor cu timbru de Moldova (26,2% fata de 22,4% in Iulie) si ponderea celor provenite din Ucraina (19,3% in septembrie, comparativ cu 17,7% in iulie)”, a aratat Marian Marcu, directorul Companiei Novel Research.

”Combaterea comertului ilicit cu tigarete reprezinta o prioritate pentru Vama Romana, dupa cum declara recent Dorel Fronea, seful ANV si este imbucurator sa vedem ca, in urma masurilor speciale luate in luna septembrie pe granita de Sud-Vest, pornind de la datele studiului Novel, ponderea produselor de contrabanda provenite din Serbia a scazut semnificativ. Cresterea traficului ilicit pe frontierele de Nord Est si a traficului cu produse tip Duty Free provenite din Grecia, via Bulgaria arata insa ca este nevoie de intensificarea eforturilor concertate ale institutiilor competente in combaterea contrabandei, in aceste zone vulnerabile. In acest context, este important de precizat ca, in urma disponibilizarilor si a posturilor blocate, Vama si Politia de Frontiera se confrunta cu serioase deficiente de personal operativ. Vorbim despre realitati care ne ingrijoreaza si care pot pune sub semnul intrebarii eficienta operatiunilor”, a declarat Gilda Lazar, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova si Bulgaria.

„Chiar si in conditiile cresterii contrabandei cu tigarete in septembrie cu 1,3 puncte procentuale, media lunara a pietei negre in acest an se situeaza la circa 13,4%, incadrandu-se in nivelul relativ constant inregistrat incepand din ianuarie 2012. Cu toate acestea, trebuie sa tinem cont ca, in urma cu un an, in luna septembrie 2011, comertul ilicit cu tigarete se situa la 11,8%. Companiile de tutun vireaza lunar catre stat peste 200 de milioane de euro insemnand accize si TVA, drept urmare orice punct procentual recuperat de piata legala din contrabanda reprezinta un castig substantial pentru buget. Asadar, este nevoie ca autoritatile sa continue sa fie in alerta, mai ales daca observam schimbarea rapida a tendintelor pe piata neagra, ca urmare a versatilitatii gruparilor infractionale”, a precizat Adrian Popa, Director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Romania.

”Reamintim ca, potrivit unui studiu realizat de KPMG anual, in statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv in Romania,  comertul ilicit cu tigarete se situa, in 2011, in Uniunea Europeana, la 10,4% din piata totala. In consecinta, autoritatile romane trebuie sa mentina ca obiectiv reducerea contrabandei cu tigarete sub nivelul european. Nivelul contrabandei poate fi in continuare redus numai prin continuarea eforturilor autoritatilor, sustinute si prin parteneriate cu producatorii”, a declarat Sorana Mantho, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania si Bulgaria.

Industria a inaintat autoritatilor de resort o serie de propuneri concrete in vederea reducerii comertului ilicit cu tigarete si a cresterii veniturilor la bugetul de stat, considerand ca este nevoie in continuare de imbunatatirea cadrului legislativ unitar care sa reglementeze mai clar infractiunile de contrabanda si evaziunea fiscala. In acest sens, aplicarea criteriului cantitativ pentru calificarea infractiunii de evaziune fiscala/contrabanda, atat pe teritoriul vamal national, cat si in punctele de trecere a frontierei ar fi de natura sa simplifice procedurile.

Totodata, este necesara instituirea unor mecanisme de verificare si calificarea infractiunilor in punctele de trecere a frontierei cu Ungaria si Bulgaria, unde nu mai exista puncte de control vamal. De asemenea, este importanta atribuirea unor competente specifice politiei locale si jandarmeriei, pentru sanctionarea vanzarii produselor de contrabanda in piete, targuri sau pe strada.

O alta propunere se refera la confiscarea mijlocului de transport folosit pentru activitati ilicite, indiferent daca a fost sau nu modificat in acest scop. Referitor la aspectul mentionat, legislatia ar trebui sa prevada ca mijloacele de transport modificate, care au fost confiscate, nu pot fi valorificate, ci distruse, pentru a nu mai fi recumparate de contrabandisti. Potrivit reprezentantilor Autoritatii Vamale si ai Politiei de Frontiera din punctul vamal Galati - Giurgiulesti, o masina modificata pentru trafic ilegal este mult mai valoroasa pentru infractori decat una noua.

Industria reitereaza si cererea de reluare a scanarii tuturor mijloacelor de transport in punctele de trecere a frontierei, asa cum s-a intamplat in septembrie in punctul vamal Stamora - Moravita.

In acelasi timp, sumele primite de statul roman ca urmare a acordurilor semnate de marii producatori de tutun cu Comisia Europeana sa fie alocate explicit pentru combaterea traficului ilicit, dotarea cu echipamente speciale, mentenanta echipamentelor existente, precum si instituirea unui fond de premiere pentru cei care s-au remarcat prin rezultate deosebite in domeniu.

Industria tutunului este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al Romaniei. Accizele platite in 2011 de cele trei mari companii producatoare de tigarete, fara TVA si impozit pe profit, au reprezentat aproximativ 9% in totalul veniturilor bugetare.

Cele trei companii au contribuit la bugetul general consolidat, in anul 2011, cu circa 2,75 miliarde de euro, reprezentand accize si TVA.