15 august 2022

Convorbirea telefonică a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Park Jin

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut vineri, 24 iunie 2022, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe din Republica Coreea, Park Jin.

Dialogul dintre cei doi miniştri de externe s-a concentrat pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare a relaţiilor bilaterale, consolidate atât pe parcursul celor peste 30 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte, cât şi în baza celor peste 10 ani de la ridicarea relaţiilor bilaterale între cele două state la nivel de Parteneriat Strategic.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat interesul României pentru valorificarea la un nivel superior a oportunităţilor oferite de Parteneriatul Strategic, prin acţiuni susţinute pentru aprofundarea dialogului politic şi dezvoltarea cooperării economice şi sectoriale, omologul coreean menţionând domeniile energiei şi industriei de apărare. La rândul său, ministrul coreean de externe a arătat că România este un partener foarte important al Republicii Coreea şi că este deplin angajat în aprofundarea parteneriatului strategic.

Şeful diplomaţiei române a salutat nivelul în creştere al schimburilor comerciale bilaterale, depăşind pragul de 1 miliard de dolari în 2021, şi a subliniat importanţa consolidării pe mai departe a relaţiilor economice româno-sud-coreene, prin valorificarea oportunităţilor disponibile şi prin iniţierea de noi proiecte în domeniile vizate de cele două părţi. A încurajat firmele şi companiile sud-coreene să vizeze o prezenţă investiţională cât mai puternică în economia românească. A reliefat, în context, importanţa organizării cât mai curând a celei de-a zecea sesiuni a Comitetului Comun de cooperare industrială, pentru stimularea contactelor directe pe linie economică şi a lansării de noi proiecte bilaterale concrete.

Totodată, au fost evidenţiate eforturile şi sprijinul autorităţilor sud-coreene în facilitarea achiziţiei de echipamente medicale necesare României în diferite etape ale combaterii pandemiei, precum şi relevanţa schimbului de bune practici în gestionarea pandemiei de COVID-19 şi redresarea economică şi socială sustenabilă.

Cei doi oficiali au efectuat, de asemenea, un schimb de opinii pe teme regionale, în vederea mai bunei înţelegeri reciproce privind deciziile de politică externă cu impact asupra evoluţiilor din proximitatea României, respectiv a Republicii Coreea. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat evaluarea României asupra situaţiei generate de războiul ilegal al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi asupra impactului extins al acestuia pentru securitatea europeană, euroatlantică şi globală, referindu-se la eforturile multidimensionale ale României în sprijinul Ucrainei, în plan umanitar şi al transferului cerealelor ucrainene. Cei doi şefi ai diplomaţiilor au reiterat condamnarea fermă a agresiunii ilegale ruse împotriva Ucrainei, iar omologul coreean a exprimat aprecieri deosebite pentru sprijinul umanitar acordat de România Ucrainei şi refugiaţilor.

De asemenea, cei doi miniştri au discutat despre evoluţiile din dosarul nord-coreean, fiind remarcată apropierea poziţiilor privind necesitatea denuclearizării peninsulei coreene, necesară pentru asigurarea păcii şi stabilităţii. În acest context, cei doi miniştri au subliniat necesitatea evitării efectuării unui nou test nuclear de către R.P.D. Coreeană.

În acest context, cei doi miniştri au agreat continuarea cooperării la nivelul forurilor multilaterale, inclusiv dialogul pe teme de securitate globală, în anticiparea participării la Summitul NATO de la Madrid, din 29-30 iunie 2022. În acelaşi timp, ministrul român a mulţumit părţii sud-coreene pentru susţinerea sa privind deschiderea negocierilor de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi adoptarea Foii de Parcurs privind aderarea ţării noastre la Organizaţie, la 10 iunie 2022.

Cei doi miniştri au convenit, de asemenea, reluarea cât mai curând a agendei de vizite oficiale la Bucureşti, precum şi reluarea consultărilor politice cu caracter regulat. Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a adresat omologului sud-coreean invitaţia de efectua o vizită, acceptată cu plăcere de cel din urmă.

Sursa foto MAE