Publicat: 22 Martie, 2019 - 09:52

Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, vă așteaptă din nou, mâine și poimâine, la unul dintre cele mai interesante evenimente pentru copii – “Kids Club”. Desfășurat în rotonda din Plaza România, evenimentul cunoaște la fiecare sfârșit de săptămână aprecierea unui număr impresionant de copii, părinți și bunici. 
    Organizat cu sprijinul primarului Gabriel Mutu, „Kids Club” este un proiect artistic dedicat celor mici, ce se va desfășura în fiecare weekend până pe 14 aprilie 2019, și care abordează mai multe domenii artistice: ateliere de creație, teatru pentru copii, jocuri interactive cu animatori, modelare baloane, facepainting.
    Prichindeii sunt așteptați să petreacă două ore pline de veselie și distracție în weekendul 23 - 24 martie 2019, la “Kids Club”, în Plaza România (Rotondă), Bd. Timişoara nr. 26Z, între orele 17:00 - 20:00.

Programul detaliat este următorul:

Sâmbătă, 23 Martie
17.00 - 20.00 - MC costumat în personaj de poveste
17.00 - 20.00 - 4 animatori costumați în personaje de poveste (jocuri interactive, facepainting, baloane)
17.00 - 18.00 - Atelier de balerine  (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)
18.00 - 19.00 - Atelier de papioane (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)
19.15 - 20.00 - Teatru: Cei 3 Purceluși

Duminică, 24 Martie
17.00 - 20.00 - MC costumat în personaj de poveste
17.00 - 20.00 - 4 animatori costumați în personaje de poveste (jocuri interactive, facepainting, baloane)
17.00 - 18.00 - Atelier de Dream catcher (“prinzător” de vise), (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)
18.00 - 19.00 - Atelier de Bufnițe (50 locuri - înscrieri în ordinea venirii)
19.15 - 20.00 - Teatru: Povestea cufărului zburător