25 septembrie 2022

Coreea de Sud. Președintele ales în urmă cu mai puțin de două săptămâni, vrea să transfere reședința prezidențială de la vechiul palat.

Distribuie pe rețelele tale sociale:
La mai puțin de două săptămâni după ce a fost ales Președinte al Republicii în Coreea de Sud, Yoon Suk-yeol și-a anunțat duminică, 20 martie 2022  în cadrul unei conferințe de presă intenția de a transfera reședința prezidențială intr-o nouă locație. Decizia lui nu este pe placul tuturor sud-coreenilor.
Acest lucru nu este însă nou. Președintele conservator în vârstă de 61 de ani promisese asta în timpul campaniei electorale.
El își propune să nu mai fie „rupt de populație”.
El a susținut că acest palat, numit „Casa Albastră” situat pe vârful unui deal, favorizează exercitarea unei președinții „imperiale” rupte de populație.
Nu este primul președinte care ia în considerare o astfel de mutare de la „Casa Albastră”, sediul președinției din 1948.
Președintele în exercițiu, Moon Jae-in, s-a angajat, de asemenea, să plece „pentru a pune capăt culturii prezidențiale autoritare” înainte de a se confrunta cu probleme logistice și de securitate.
O astfel de mișcare ridică semne de întrebare și cu privire la costul său, estimat la aproximativ 50 de miliarde de woni (37 de milioane de euro), și pentru că ar forța străzile aglomerate să fie închise în timpul călătoriilor prezidențiale.
Criticii indică convingerile sale ezoterice
Criticii lui Yoon Suk-yeol au susținut că dorința lui de a se muta este legată de credința sa în feng shui, care își propune să armonizeze energiile unui loc pentru a maximiza bunăstarea, sănătatea și norocul ocupanților săi.
Fostul procuror este acuzat și de o relație apropiată cu un șaman, lucru pe care îl neagă.
Pentru mulți, „Casa Albastră” a adus ghinion ocupanților săi. Mulți președinți sud-coreeni au ajuns în închisoare după procese de corupție.
Președintele se va muta în Ministerul Apărării
Președintele sud-coreean se va stabili așadar în incinta Ministerului Apărării după învestirea sa din 10 mai.
„Este o decizie pe care am luat-o pentru viitorul țării”, a spus el, subliniind că ansamblul acestui minister are deja dotările necesare în materie de securitate.
„Dacă mă mut pe terenul Casei Albastre, cred că îmi va fi mai dificil să mă eliberez de puterea imperială”, a pledat el.
„Casa Albastră va fi complet deschisă publicului începând cu 10 mai”, a adăugat el.
Cocoțat în munții de la nord de Seul și numit ,,Casa Albastră,, pentru acoperișul său azuriu, a găzduit membri ai familiei regale, precum și guvernatorul general colonial în timpul anexării Coreei de către Japonia din 1910 până în 1945.
Ciprian Pop