Publicat: 25 Septembrie, 2018 - 13:58

În perioada 26-28 septembrie 2018, comisarul european pentru politică regională Corina Crețu va efectua o vizită oficială în regiunile Liguria și Puglia din Italia.

În Liguria, în data de 26 septembrie, comisarul pentru politică regională se va întâlni cu primarii din partea de vest a regiunii (Ponente Liguria), precum și cu reprezentanții comunității românilor ce locuiesc în întreaga regiune. În Puglia, în perioada 27-28 septembrie, comisarul Corina Crețu se va întâlni cu dna Barbara Lezzi, ministrul italian responsabil pentru sudul țării, și cu dl. Michele Emiliano, președintele regiunii Puglia, cu care va discuta propunerea Comisiei referitoare la politica de coeziune post-2020.

"Voi prezenta propunerea noastră referitoare la politica de coeziune 2021-2027 ministrului Barbara Lezzi, președintelui regiunii Puglia Michele Emiliano și tuturor actorilor locali și regionali cu care voi avea ocazia să mă întâlnesc. Aceasta are în vedere creșterea volumului de resurse financiare care să ofere regiunilor italiene posibilitatea de a se dezvolta, inova și crea un viitor mai bun pentru proprii locuitori", a declarat înaltul oficial european înaintea vizitei.

De asemenea, comisarul pentru politică regională va vizita proiecte cu finanțare europeană și va participa atât la un eveniment dedicat politicii de coeziune și investițiilor teritoriale, organizat în orașul Bari, cât și la conferința cu tema "Italia 2030: orașele care dau formă viitorului Europei".

 

Tag-uri Nume: