Publicat: 3 Octombrie, 2014 - 21:33
Share

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a participat vineri, 3 octombrie 2014, la deschiderea celei de-a V-a ediţii a Summit-ului Mării Negre care se desfăşoară la Bucureşti. Evenimentul este organizat de către Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România şi Adunarea Regiunilor Europene.
În contextul particular al crizei ucrainene, pe agenda ediţiei din acest an a Summit-ului figurează, ca temă principală, Sinergia Mării Negre în cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Evenimentul își propune analizarea instrumentelor disponibile pentru a promova în mod eficient cooperarea interregională în Bazinul Mării Negre. O atenţie specială este acordată noului Program de Cooperare Transfrontalieră ENI Marea Neagră.
În cadrul intervenției sale, ministrul Titus Corlăţean a reamintit importanţa acordată de România promovării diferitelor formate de cooperare regională în jurul Mării Negre şi obţinerii unui sprijin mai consistent din partea Uniunii Europene. În context, a reliefat prioritatea reprezentată de Sinergia Mării Negre, care are potenţialul de a se dezvolta într-un cadru politic pe termen lung pentru dialog şi coordonare regională.
Ministrul Titus Corlăţean a evidențiat necesitatea unei mai bune interconectări între politicile şi instrumentele interne şi cele externe ale UE cu aplicabilitate în zona Mării Negre, mai ales: Sinergia Mării Negre, Strategia UE pentru regiunea Dunării, Politica Maritimă Integrată, Programul de Cooperare Transfrontalieră. Prin aceste interconectări, se doreşte realizarea „unei capacităţi crescute a tuturor statelor din regiune, inclusiv a partenerilor non-UE participanţi la formatele de cooperare regională, de a accesa instrumente financiare precum fondurile structurale, programele de cercetare şi dezvoltare sau Programul Operaţional Comun pentru Cooperarea Transfrontalieră”, a mai spus ministrul român de externe. 
De asemenea, șeful diplomației române a menţionat rolul important jucat de organizaţiile societăţii civile care impulsionează dialogul regional, contribuie prin experienţa lor la elaborarea de noi iniţiative şi la responsabilizarea guvernelor. A reliefat în acest context Forumul ONG-urilor la Marea Neagră, care a devenit un eveniment anual important pentru cooperarea regională sub egida Sinergiei Mării Negre.