29 iunie 2022

Cornelia Negruţ: Cine câştigă de pe urma desfiinţării SIIJ?

Distribuie pe rețelele tale sociale:

De la începutul mandatului său, unicul obiectiv al ministrului justiţiei a fost cu obstinaţie cel de a desfiinţa Secţia Specială, respectiv Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Aceasta este instituţia care le-a stat în gât celor din USR-PLUS încă din momentul preluării guvernării, încercând să găsească tot felul de variante prin care să o desfiinţeze.

USR-PLUS vrea, de fapt, reîntoarcerea la perioada în care această secţie era parte a DNA şi făcea dosare judecătorilor şi procurorilor din România.

În acest fel, suntem în pericol de a ajunge din nou să aflăm că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dosare la DNA, la fel cum s-a întâmplat în timpul Laurei Kovesi?

Nu trebuie să uităm că două treimi din judecătorii de la ICCJ, unde activează puţin peste 100 de magistraţi, au fost vizaţi de dosare fabricate de DNA, mulţi dintre ei fiind interceptaţi şi supravegheaţi.

Există aşadar temerea potrivit căreia cifrele terorii DNA din trecut vor redeveni de actualitate după ce USR-PLUS îşi va duce acest plan la capat.

Înfiinţată prin ordinul lui Kovesi, SIIJ a fost un mijloc de presiune real, palpabil, o atingere directă adusă cu adevărat independentei justiţiei, de o gravitate fără precedent. Aceea nu a mai deranjat pe nimeni din USR-PLUS sau din PNL, însă acum nu ar fi de mirare că de ce useriştii doresc să ajungă din nou la DNA, având în vedere buna „colaborare” pe care o au cei din USR cu DNA.

Consider că lucrurile trebuie repuse în ordine în Ministerul Justiţiei pe bază de cooperare şi dialog, nu prin presiuni şi ameninţări, indiferent care va fi decizia finală.

Vicepreşedinte ALDE,
CORNELIA NEGRUŢ