Publicat: 3 Iulie, 2020 - 18:42
Share

Autorităţile sârbe au declarat vineri stare de urgenţă la Belgrad, reimpunând unele restricţii pentru a încetini propagarea noului coronavirus după ce s-a constatat o creştere a numărului de infectări în capitală, transmite Reuters.

Locuitorilor Belgradului li se cere să poarte măşti în spaţiile publice închise şi în transportul public, programul de funcţionare a cluburilor şi cafenelelor va fi scurtat, iar adunările publice vor fi limitate la 100 de persoane în spaţiile închise şi la 500 de persoane în aer liber. Starea de urgenţă intră în vigoare imediat, a transmis primăria printr-un comunicat.

Preşedintele sârb Alexandar Vucic a anunţat aceste măsuri la televiziunea publică în cursul nopţii.

Autorităţi locale din centrul şi vestul ţării au declarat deja stare de urgenţă în câteva oraşe unde înmulţirea cazurilor de COVID-19 ameninţa funcţionarea sistemului medical. Numărul de cazuri de infectare a început să crească în Serbia din luna mai, de când guvernul a ridicat măsurile de izolare.

Meciurile de fotbal cu mii de suporteri, ceremoniile religioase şi alegerile parlamentare sunt considerate evenimente care au favorizat propagarea virusului.

Săptămâna trecută, câţiva oficiali de rang înalt din coaliţia de guvernare, printre care preşedintele parlamentului şi ministrul apărării, s-au îmbolnăvit de COVID-19. Ei participaseră la sfârşitul lunii iunie la evenimente de sărbătorire a victoriei în alegeri a Partidului Progresist Sârb al lui Vucic.

Joi, Serbia, ţară cu 7,2 milioane de locuitori, a raportat 359 de cazuri noi de infectare. Bilanţul total a ajuns la 15.195 de cazuri confirmate - faţă de 11.523 în urmă cu o lună - şi 287 de decese. Autorităţile au reactivat deja unele spitale care fuseseră adaptate pentru a trata pacienţi cu COVID-19 în prima fază a epidemiei.

Tag-uri Geo: