20 septembrie 2021

Corul Madrigal revine LIVE pe scenă cu Concertul Extrordinar „Ave Maria”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Duminică, 15 august 2021, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu invită publicul la Concertul Extrordinar „Ave Maria”.

Evenimentul faimosului cor îi are ca invitați speciali pe copiii din Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, fondat și coordonat de Zoli TOTH și se va desfășura în aer liber la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din București (Str. Arhitect Hârjeu nr. 61).

Corul Madrigal revine pe scena bucureșteană cu unul dintre cele mai ovaționate spectacole live ale sale, dedicat îndrăgitei sărbători religioase Adormirea Maicii Domnului. Programul concertului „Ave Maria” va oferi spectatorilor, pe lângă cunoscutele partituri de inspirație sacră ce surprind imaginea Fecioarei Maria în creația autohtonă și internațională, și lucrări în primă audiție pentru scena muzicală românească.
„Ave Maria” este mai mult decât un concert! Este un eveniment cultural complex, pe care îl pregătim cu grijă de luni bune și care, cu ocazia marii sărbători Adormirea Maicii Domnului, abordează muzica Corului Madrigal printr-o oglindă scenografică spectaculoasă, cu solo-uri de orgă și harpă, proiecții de lumini și o regie specială, pentru a oferi publicului o experiență absolut unică. Aflat la a treia reprezentație, spectacolul „Ave Maria” se înscrie în tradiționala noastră serie anuală dedicată publicului român, alături de Concertele extraordinare de Crăciun și de Paști – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Concertul Extraordinar „Ave Maria” va fi îmbogățit de prezența Ansamblului de percuție Young Beats, care va interpreta lucrări în regia muzicală a renumitului muzician Zoli TOTH, fondatorul și coordonatorul tinerilor percuționiști în cadrul Programului Național Cantus Mundi.
„Tema acestui concert este poate cea mai sensibilă dintre cele abordate până acum, atât din punct de vedere al sonorităților românești, cât și al celor internaționale. Pentru acest an, am introdus în repertoriul concertului „Ave Maria” și lucrări noi, în premieră, care sperăm să aducă publicului aceeași emoție pe care o simțim noi pe scenă. De asemenea, ne bucurăm enorm că vom colabora din nou cu Young Beats și Zoli Toth, pentru a putea oferi spectatorilor un aranjament muzical special, marcat de inocență și prospețime” – Anna Ungureanu, Dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Bilete.ro . Costul unui bilet pornește de la 30 lei.

Concertul Extraordinar „Ave Maria” a avut o primă reprezentație cu casa închisă în luna august 2020, în cadrul Stagiunii estivale Madrigal, pe aceeași scenă, și, la cererea publicului, o alta în luna octombrie. Lucrări din repertoriul interpretat de Corul Madrigal în cadrul concertelor „Ave Maria” se regăsesc și pe albumul cu același nume, lansat anul acesta împreună cu Roton Music, care este disponibil pe Magazinul online Madrigal.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Centrul Cultural UNESCO „Mihai Eminescu”, Opera Comică pentru Copii, Circul Metropolitan București și Roton Music.
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Cațavencii, MIȘCAREA DE REZISTENȚĂ, MovieNews.ro, Nine O’Clock, Observator Cultural, PlayU.ro, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, spotmedia.ro, Zile și Nopți.

Concertul Extrordinar „Ave Maria” este organizat cu respectarea normelor oficiale de desfășurare a evenimentelor culturale cu public. Mai multe informații găsiți pe www.madrigal.ro, pe paginile de social media ale Corului Madrigal și Eveniment „Ave Maria”.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.700 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.
În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. În anul 2021, Corul Madrigal a împlinit 58 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Ansamblul de percuție Young Beats un proiect dezvoltat în cadrul Secției de percuție a Programului Național Cantus Mundi. Formată din 10 membri, sub coordonarea renumitului muzician Zoli Toth, Young Beats este cea mai tânără trupă de percuție din România, cu o vârstă medie a componenților de numai 13 ani. Încă din 2019, Young Beats s-a remarcat pe unele dintre cele mai importante scene ale României: Cantus Mundi București Fest, Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”, Ateneul Român. În 2020, Young Beats și Zoli Toth au participat alături de Corul Madrigal la reprezentațiile cu public ale evenimentului „Ave Maria”, cel mai aplaudat concert al „Stagiunii estivale Madrigal”, dar și la Filarmonica din Brașov sau pe scena Teatrului Național din Bucuresti. Din 2021 se regăsesc alături de Corul Madrigal pe noul album discografic „Ave Maria”, iar de curând au început imprimarile pentru primul material dicografic al grupului.

Zoli Toth este un artist conceptual, de avangardă, binecunoscut atât pentru experiența sa în zona muzicii pop, alături de trupa Sistem, cât și ca solist de muzică clasică sau electronică, care a dezvoltat unele dintre cele mai interesante și respectate proiecte fusion din România. Prin ansamblul de percuție Young Beats, Zoli TOTH își arată și talentul pedagogic, reușind performanțe remarcabile alături de tinerii săi discipoli.