28 noiembrie 2021

Corul Madrigal va cânta românilor din Italia de Ziua Naţională a României

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Luni, 29 noiembrie 2021, ora 19:00, cu prilejul Zilei Naţionale a României, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va susţine un Concert Extraordinar la Bazilica Sfântul Petroniu, din Bologna, Italia.

Evenimentul este organizat sub patronajul Ambasadei României în Italia şi la invitaţia Consulatului General al României la Bologna, Asociaţiei culturale româno-italiană Propatria din Roma şi al Accademia di Romania in Roma.
Concertul Corului Madrigal va marca, de asemenea, inaugurarea celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional Propatria – „Tinere Talente Româneşti”.

Cu acelaşi prilej, Corul Madrigal va lansa la nivel internaţional şi noul său album discografic cu muzică românească, „Hora staccato”.

„Anul acesta avem oportunitatea extraordinară de a marca Ziua Naţională alături de românii din Bologna, unul dintre marile centre istorice şi culturale italiene, care se bucură de o importantă şi efervescentă comunitate românească. Suntem mândri că vom putea sărbători acest simbol al Zilei Naţionale chiar în inima cetăţii, în somptuoasa Basilica di San Petronio, un edificiu spiritual emblematic pentru Bologna. Mulţumim Ambasadei României în Italia, Consulatului General al României la Bologna, Asociaţiei culturale româno-italiane Propatria şi Accademia di Romania in Roma pentru onoranta invitaţie şi suntem nerăbdători să dăruim românilor un crâmpei sonor de „acasă” şi, de asemenea, să ne conectăm cu publicul italian, în cinstea României” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

Concertul Extraordinar dedicat Zilei Naţionale a României face parte din turneul pe care Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” îl efectuează în perioada 27 – 30 noiembrie 2021 în Italia, la Parma şi Bologna.

Turneul internaţional al Corului Madrigal va debuta la Parma, pe 28 noiembrie, unde celebrul ansamblu va participa ca invitat special în cadrul celei de-a doua ediţii a International Choral Conducting Competition „ROMANO GANDOLFI”, organizat de Associazione Emiliano-Romagnola Cori (AERCO).

Corul Madrigal, care este desemnat ansamblu invitat în cadrul competiţiei, va susţine un concert special în cadrul Galei de închidere a prestigioasei competiţii internaţionale de dirijat coral şi, în plus, va decerna câştigătorului acestei ediţii Premiul de excelenţă „Marin Constantin”.

„Suntem fericiţi că facem parte din organizarea de anul acesta a Competiţiei Internaţionale de Dirijat coral „Romano Gandolfi”, alături de vechii noştri colaboratori şi susţinători de la AERCO, iar Madrigal îşi demonstrează încă odată statutul de ansamblu reper în lumea corală internaţională. Pentru mine, este de asemenea o onoare să fac parte pentru a doua oară din juriul acestui prestigios concurs, care reuneşte candidaţi din întreaga lume, din ţări cu o mare tradiţie corală, de la Italia, Germania sau Lituania, până la China, Taiwan şi Corea de Sud. Totodată, acordarea Premiului şi trofeului „Marin Constantin” este deosebit de importantă în biografia Corului Madrigal, o iniţiativă care onorează atât excelenţa în muzică, cât şi memoria maestrului nostru” – a declarat Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” despre participarea la competiţie.

Anna Ungureanu va fi prezentă la Parma încă din 25 noiembrie, ca membră a juriul concursului şi, alături de diploma şi trofeul „Marin Constantin”, va înmâna câştigătorului Premiului I şi invitaţia de a dirija în viitor un concert al Corului Madrigal.

Concertul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” din cadrul Galei finale, precum şi ceremonia de premiere vor fi găzduite în Auditorium del Carmine, de la Conservatorio di Musica „Arrigo Boito” din Parma.

Mai multe informaţii despre eveniment pot fi găsite în Broşura competiţiei.

* * *
Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieţii muzicale româneşti şi universale. Din momentul înfiinţării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a susţinut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de ţară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renaşterea europeană, muzica bizantină şi creaţia contemporană românească şi universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanţă naţională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, îşi continuă parcursul său de diplomaţie culturală, fiind unul dintre cele mai longevive şi apreciate ansambluri corale europene.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Naţional Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, iniţiat de maestrul Ion Marin, care reuneşte în prezent peste 1.680 de coruri şi peste 60.000 de copii din ţară şi diaspora.