Publicat: 26 Februarie, 2020 - 23:33
Costache: Nu trebuie sa ne alarmam!

"Suntem din păcate în situația să vă anunțăm că, în urma testării persoanelor din Gorj care au intrat în legătură cu cetățeanul italian, avem primul caz infectat cu COVID-19 de pe teritoriul României", a declarat ministrul Sanatatii, Victor Costache.

Este vorba despre una dintre persoanele din Gorj care a intrat în contact cu italianul în vârstă de 71 de ani, în perioada de cinci zile în care s-a aflat la noi în țară. Această persoană se afla deja în carantină și nu prezenta simptome, fiind depistată în urma unui test. De asemenea, la „Matei Balș” sunt 33 de probe de la Gorj pentru care se așteaptă rezultatul.

”Este vorba dspre un singur caz, pacientul nu este simptomatic. Este un test pozitiv, asta îneamnă că el trebuie să fie transportat la spital. un echipaj cu izoleta a plecat deja spre Gorj și îl v a transporta pe pacient în siguranță la Matei Balș. În preajma acestuia mai sunt șapre persoane ale căror teste au fost negative. Ei vor rămâne în carantină 14 zile după care li se fac analize, dacă între timp apar simptome, ei vor fi verificați. Ne interesează ca transportul să se facă în mod corect. Bolnavul este în stare bună și nu prezintă alte patologii, în acest moment. Vom reveni cu informații pe parcurs. Vom stabili un plan de lucru, la Gorj avem un comitet creat. Va ajunge la București în jur de 4-5 ore. Nu este o problemă de urgență, ci de a fi transportat în siguranță. (...) Pe plan local, Prefectura și autoritățile vor primi sarcinile pe care le au de făcut, inclusiv mesele, apă și ce au nevoie cei care se află în carantină”, a spus secretarul de stat Raed Arafat.

Ministrul Sănătății a spus că bolnavul a fost la vânătoare cu italianul depistat pozitiv cu virusul din China. Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis sporirea controalelor sanitare la frontiere. Președintele Klaus Iohannis a reluat apelul la calm și responsabilitate.

Tag-uri Nume: