Publicat: 3 August, 2015 - 14:17
Share

Deputatul PNL Costică Canacheu a declarat, luni, că s-a înscris în cursa internă din partid pentru candidatura la Primăria Capitalei.

"În primul rând, îndeplinesc o procedură pe care partidul nostru a stabilit-o, de a avea alegeri preliminare în partid, în legătură cu alegerile locale 2016. În al doilea rând, mă interesează Bucureştiul, îl cunosc foarte bine şi din perspectiva de cetăţean şi contribuabil şi din perspectiva de participant la decizile din administraţia oraşului şi din Legislativul ţării. (...) Am să iniţiez un proiect de lege privind reorganizarea oraşului Bucureşti. Proiectul de lege a mai fost propus variantelor de majorităţi din Parlamentul României, din păcate, până acum nu am avut un număr suficient de voturi pentru a da Bucureştiului o lege care să ne pună în situaţia de a gestiona un buget (demn - n.r.) de o mare capitală europeană", a declarat Costică Canacheu, înainte de începerea şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.