Publicat: 25 Martie, 2020 - 10:14
Share

CONFEDERATIA OPERATORILOR și TRANSPORTATORILOR AUTORIZAȚI din ROMĂNIA (C.O.T.A.R.) și CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ A FEDERAȚIILOR ȘI ASOCIAȚIILOR DE CONSUMATORI (CONROM) salută inițiativa referitoare la proiectul de lege care prevede suspendarea rambursării creditelor până la finalul anului 2020. Este prima măsură consistentă care sprijină atât populația, cât și mediul de afaceri cu capital autohton.
    „Impactul iminentei crize financiare care va afecta puternic și pe termen mediu România, începând din acest an, în urma pandemiei cu Covid – 19, poate fi ameliorat numai prin implementarea unor măsuri fiscal-bugetare clare, substanțiale, nebirocratice, care să poată fi aplicate rapid și la care să existe acces facil pentru întreg mediul de afaceri afectat. Suspendarea obligației de plată a ratelor și dobânzilor scadente împrumuturilor bancare și nebancare până la finalul anului 2020, atât de către persoanele fizice, cât și de către companii reprezintă cea mai importantă măsură luată până în prezent de către decidenții politici. Felicităm public inițiatorii acestui proiect de lege și îi asigurăm de întregul nostru sprijin. Pentru transportatorii din România, suspendarea plății ratelor bancare și a ratelor la leasing pentru o perioadă de 9 luni poate face diferența dintre supraviețuriea sau falimentul unei industrii”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
    Sperăm ca toți parlamentarii, indiferent de partidele din care fac parte, să susțină și să voteze cu celeritate acest proiect de lege. Nu este timp de răfuieli politice și sperăm că, pentru binele țării, parlamentarii vor fi uniți, vor vota acest proiect de lege, astfel încât, în câteva zile, să fie adoptat actul normativ și să intre în vigoare, pentru a ajuta toate persoanele fizice și juridice din România.
    Numai prin astfel de măsuri prompte și prin demersuri comune ale tuturor celor mandatați să reprezinte interesele tuturor cetățenilor și operatorilor economici, efectele negative ale situației excepționale existente vor putea fi limitate, astfel încât această perioadă dificilă să fie depășită în cel mai scurt timp, într-o manieră care să permită o revenire cât mai rapidă la normalitate a economiei.