Publicat: 11 Octombrie, 2018 - 09:00

Membrii COTAR din toată țara așteaptă întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, pentru a lua o decizie în privința viitoarelor proteste. Niciun membru COTAR nu va ieși mâine la protestul anunțat, considerând că cetățenii României care beneficiază de transportul rutier de persoane nu trebuie să sufere din cauza încercărilor ministrului Transporturilor de a distruge firmele din acest domeniu care au capital românesc. Decizia referitoare la stabilirea acțiunilor ulterioare va fi luată după răspunsul pe care-l va da premierul Viorica Dăncilă.

„Am trimis astăzi o adresă către premierul Viorica Dăncilă, pentru detensionarea situației. I-am propus doamnei Prim Ministru o întâlnire cu transportatorii rutieri de persoane, pentru a-i explica ce se întâmplă cu noi și ce nemulțumiri avem în legătură cu ministrul Transporturilor. Trebuie să avem respectul cuvenit față de cetățenii care au plătit abonamente și bilete, care nu pot înțelege ce a făcut domnul ministru, astfel încât tot pe noi ne vor blama, dacă întrerupem transportul în toată țara. În urma discuțiilor cu doamna Viorica Dăncilă, vom anunța din timp un eventual protest, astfel încât să nu deranjăm cetățenii și pe cei care plătesc abonamente și bilete. Oamenii nu vor înțelege, dacă noi oprim transportul mâine, că există un ministru care vrea să distrugă transportul de persoane cu capital românesc”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Nemulțumirile au pornit de la inițiativa ministrului Transporturilor, Lucian Șova, care vrea, prin proietul de Ordin de ministru pentru modificarea regulilor de atribuire a licențelor de transport rutier de persoane, să schimbe regulile jocului în timpul jocului. Nu a făcut niciun efort pentru a elimina pirateria din acest domeniu, dar face toate demersurile pentru a elimina transportatorii care funcționează legal, în condițiile actuale ale pieței, deși toți au câștigat licitațiile respectând condițiile impuse de lege, nu înseamnă decât a aduce pe altcineva în locul celor care au investit deja în parcurile auto actuale.

Domnia sa este promotorul activității neautorizate, nelicențiate din România, este cel care a creat haos pe piața de transport persoane, prin introducerea sintagmelor „în mod repetat” și în „în mod permanent” în legea 38/2003 in anul 2015.

Domnul Ministru Șova argumentează prin faptul că ar fi presat, pe de o parte, de Consiliul Concurenței, iar pe de altă parte, de Consiliul Europei, să adopte aceste modificări legislative, însă acestea apar doar ca justificări de suprafață, fără a avea profunzime. Este, într-adevar, în atributul Ministerului să asigure condiţiile unui mediu concurenţial normal în activitatea de transport rutier, iar acest lucru era necesar a se fi realizat și până acum, potrivit dispozitiilor OG 27/2011, însă această necesitate a existat și există în legislația care reglemetează activitatea de transport, iar piața de transport este așezată în prezent și apare ca stabilă, tocmai ținându-se cont de această legislație și respectând-o.

Tag-uri Institutii: