30 iunie 2022

Cotele maxime de impozitare a veniturilor din salarii, în unele dintre țările cele mai dezvoltate

Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

Conf. univ. Dr. N. Grigorie Lăcriţa

 

Din anul 2005 și până în prezent, se poartă discuții, uneori destul de aprinse, pe problema aplicării impozitării progresive în țara noastră.

Dintre abordările existente, cele mai multe sunt făcute de persoane care discută în stil politicianist, fără a fi specialiști autentici în domeniul fiscalității, fără  a fi corect documentați și fără a exprima situația reală cu cotele maxime din cadrul sistemului de impozitare progresivă, din unele dintre țările cele mai dezvoltate.

Acesta este şi considerentul pentru care prin materialul de faţă îmi propun:

1) să precizez că, în toate țările dezvoltate, se aplică impozitarea progresivă și

2) să prezint cotele maxime de impozitare și venitul anual de la care se aplică acestea, în unele dintre cele mai dezvoltate țări.

 

Țara. Cota maximă de impozitare: Venitul anual

de la care se aplică

Suedia 56,6% 48.800 dolari
Danemarca 55,4%; 62,3% până în anul 2008 64.000 dolari
SUA[1] 55%[2]; 94% în timpul celui de-al doilea război mondial 1.000.000 dolari
Olanda 52,0% 57.000 dolari
Austria 50,0% 50.700 dolari
Belgia 50,0% 52.700 dolari
Japonia 50,0% 53.200 dolari
Marea Britanie 50,0% 53.200 dolari
Finlanda 49,2% 49.000 dolari
Irlanda 48,0% 50.400 dolari

Așa după cum se știe, în România se practică, pentru impozitarea salariilor și a veniturilor asimilate salariilor, cotă unică de 10%, fără ca pensiile speciale să se impoziteze.

Sistemul de impozitare al veniturilor din muncă (din salarii și asimilate salariilor) dintr-o țară trebuie privit însă şi prin prisma modului în care (1) se acordă venitul minim neimpozabil și (2) se acordă sau nu deduceri personale.

Spre exemplu, într-o ţară care practică o cotă unică de 15%, dar care nu acordă deduceri personale, impozitarea poate să fie mult mai apăsătoare, pentru numeroși cetățeni, faţă de o altă țară în care cota unică este de 30%, dar care acordă deduceri personale.

În toate ţările dezvoltate, impozitarea progresivă se bazează și (1) pe acordarea unui venit minim neimpozabil și (2) pe acordarea deducerilor personale, ceea ce face ca numeroase persoane (precum cele cu venituri mici și cu mai multe persoane în întreținere) să nu datoreze impozit până la o anumită sumă.

La întrebarea „De ce nu se vrea aplicarea impozitării progresive în România ?”, răspunsul este simplu: din cauză că puterea de decizie în adoptarea legii, prin care să se introducă impozitarea progresivă, este la cei cu venituri mari, foarte mari, exorbitante, care și-au făcut sisteme de salarizare proprii după propriul interes, pe baza cărora să obțină asemenea venituri.

Spre exemplu, aşa după cum a relatat pe larg mass-media[3], în anul 2012 preşedintele Comisii de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), numit în funcţie după criterii politicianiste, a avut un salariu lunar de peste 30.000 de euro, iar în lunile noiembrie şi decembrie 2012 a încasat, cu prime şi cu sporuri, un venit salarial total de 151.851 de euro (adică aproape 76.000 de euro într-o lună). În ultimele două luni ale anului 2013, preşedintele ASF, numit în funcţie tot după criterii politicianiste, a încasat un venit salarial brut total de 72.094 de euro, iar prim-vicepreşedintele 69.043 de euro, dintre care 50.946 de euro în luna decembrie 2013.

Ulterior s-a dovedit că unii dintre aceștia au desfășurat activități și incompetente și infracționale, fapt pentru care unul a și ajuns la închisoare.

Acestea sunt veniturile numai dintr-o singură sursă, din banii publici, de la o unitate „de stat”, unde își au funcția de bază, dar (aproape) toți asemenea „iluștrii conducători” mai au și până la alte 5 – 6 surse de venit (precum din membru în până la 3 consilii de administrație, membru în până la 3 adunări generale a acționarilor, cadru didactic universitar cu mai multe norme etc.) de unde unii mai încasează până la 10.000 de euro lunar.

Prin aplicarea impozitului pe venitul global, la sfârșitul fiecărui an, s-ar evidenția toate aceste surse și s-ar calcula impozitul final prin cumularea acestora.

Bugetarii de lux, situaţi mai presus de lege, cu venituri exorbitante, tocmai acest lucru nu-l doresc:

1) să nu li se cunoască toate sursele de venit, la cei mai mulți pe cât de mari, pe atât de nemeritate și

2) să nu plătească impozite cu cote mai mari.

În mediul privat, unde se plătește numai munca, unde venitul este în funcție de munca prestată, chiar și la cei mai de succes oameni (direct productivi) prin puterea minții lor, sunt destul de rare cazurile în care veniturile lunare sunt de 3.000 – 5.000 de euro.

În timp ce milioanele de cetățeni onești muncesc mult și din greu pentru un salariul din care abia își duc existența, numărul „bugetarilor de lux” (parazitari) a crescut de circa 10 ori din 1990 și până în prezent, iar veniturile nemeritate ale acestora au ajuns să fie, la unii dintre aceștia, de până la 50 de ori mai mari decât salariul minim pe economie.

Este ușor de înțeles că, în condițiile în care România a ajuns să fie dominată de sute de mii de bugetarii de lux, situaţi mai presus de lege, cu venituri exorbitante, nu are cum să se introducă nici impozitarea progresivă și nici un sistem de pensii bazat numai și numai pe principiul contributivității.

Aceștia nu numai că nu se mulțumesc cu asemenea salarii exorbitante, dar la fel procedează și cu sistemul de pensii. De pildă, cea mai mare pensie încasată în România depășește 78.000 de lei, însă contribuțiile ar acoperi o pensie de puțin peste 5.000 de lei; restul de 73.000 de lei este încasată, nemeritat, din bani publici (fără să fi contribuit la sistemul de pensii), pe baza unor legi speciale (a se vedea https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ministrul-muncii-cea-mai-mare-pensie-din-romania-de-78-000-de-lei-ar-trebui-sa-fie-de-doar-5-000-de-lei-bani-din-contributivitate-1433018).

Trist, foarte trist, cu atât mai mult cu cât tot omul onest constată că jaful din banul public continuă la un nivel tot mai mare.

Impozitarea progresivă a pensiilor speciale ar trebui să aibă ca reper salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată care, în anul 2022, este de 2.550 de lei pe o lună, respectiv:

1) până la nivelul acestuia, să se acorde scutire de impozit;

2) între nivelul acestuia și nivelul a 10 asemenea salarii, să se aplice cote progresive;

3) după nivelul a 10 asemenea salarii, să se aplice un impozit de 95%.

În România, aşa după cum constată tot omul de rând, „Forţa Dreptului” este învinsă tot mai mult de mefistofelicii promotori aiDreptului Forţei”.

[…]Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!

A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi, fără milă l-au străpuns

Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!

Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,

Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,

Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.

Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,[…]”.

                                      (Alexandru Vlahuţă, „Cârmacii”).

[1] Sursa: https://www.wko.at/site/mehrsprachige_info/Valori-actuale:-Impozit-pe-venit-pe-profit.html

[2] În timpul celui de-al doilea război mondial, în S.U.A. cota maximă de impunere a crescut până la 94%. A se vedea „Economie politică” de Paul A. Samuelson şi William D. Nordhaus, tradusă în limba română şi publicată de Editura Teora, pagina 372.

[3] A se vedea, spre exemplu, pe Internet: 1) textul apărut în Hotnews.ro. despre veniturile salariaților Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF); 2) „Despre fiara lăcomiei”, scrisoare deschisă a lui Gabriel Liiceanu, din 19 februarie 2014, adresată lui Daniel Dăianu etc.

Conf. univ. Dr. N. Grigorie Lăcriţa