Publicat: 16 August, 2015 - 18:00
Share
Nu că n-ar fi locuri de muncă...

Numărul şomerilor din Marea Britanie a crescut cu 25.000 în trimestrul al doilea din 2015, la 1,85 milioane, potrivit anunţului făcut de Oficiul Naţional de Statistică (ONS) de la Londra, care arată că piaţa locală a muncii a pierdut posturi timp de două luni la rând.

Potrivit cifrelor oficiale, numărul persoanelor care au solicitat ajutor de şomaj a scăzut cu 4.900 în iulie, la 792.400. 

Rata şomajului din Marea Britanie s-a menţinut la 5,6% în trimestrul al doilea din 2015, în timp ce ritmul de creştere a salariilor a fost mai lent. Rata şomajului din această ţară a înregistrat, în perioada martie-mai 2015, prima creştere din ultimii doi ani. 

Conform datelor ONS, rata anuală de creştere a salariilor, incluzând bonusurile, a fost de 2,4% în trimestrul al doilea din 2015, faţă de un avans de 3,2% în perioada martie-mai 2015. Analiştii aşteptau o creştere de 2,8%.

Rata anuală de creştere a salariilor, excluzând bonusurile, s-a menţinut la 2,8%, cel mai ridicat nivel din februarie 2009 până acum. 

ONS a informat că numărul angajaţilor din Marea Britanie a scăzut cu 63.000 în trimestrul al doilea, comparativ cu perioada ianuarie - martie 2015, ajungând la 31,03 milioane.