1 iulie 2022

Creşterea calităţii programelor de studii universitare prin formarea resursei umane şi promovarea culturii antreprenoriale

Distribuie pe rețelele tale sociale:

FONDUL SOCIAL EUROPEAN
PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014 – 2020

Axa prioritară nr. 6 – Educaţie şi competenţe

Prioritatea de investiţii -10.ii. Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei şi accesul la învăţământul terţiar şi a celui echivalent în vederea creşterii participării şi a nivelului de educaţie, în special pentru grupurile defavorizate

Titlul proiectului „Creşterea calităţii programelor de studii universitare prin formarea resursei umane şi promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenţilor – ProForm”

Contract de finanţare nr. 37390/27.05.2019

Cod SMIS: POCU/379/6/21/124981

Beneficiar: Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

19 IULIE 2021

COMUNICAT DE PRESĂ

ÎNCHIDERE PROIECT „CREŞTEREA CALITĂŢII PROGRAMELOR DE STUDII UNIVERSITARE PRIN FORMAREA RESURSEI UMANE ŞI PROMOVAREA CULTURII ANTREPRENORIALE ÎN RÂNDUL STUDENŢILOR – PROFORM”

POCU/379/6/21/124981

Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu SIVECO România S.A. Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, Universitatea din Craiova, Universitatea „Danubius” din Galaţi şi Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, anunţă închiderea proiectului cofinanţat de Fondul Social European, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, Axa prioritară nr. 6 – Educaţie şi competenţe, cu titlul „CREŞTEREA CALITĂŢII PROGRAMELOR DE STUDII UNIVERSITARE PRIN FORMAREA RESURSEI UMANE ŞI PROMOVAREA CULTURII ANTREPRENORIALE ÎN RÂNDUL STUDENŢILOR – PROFORM”, contract de finanţare nr. 37390/27.05.2019, cod smis POCU/379/6/21/124981.

Perioada de implementare a fost de 24 luni, începând cu data de 28 mai 2019.

Obiectivul general al proiectului a fost combaterea abandonului universitar şi creşterea atractivităţii învăţământului terţiar în cadrul a 5 universităţi partenere din regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est şi Sud-Vest Oltenia prin intermediul unui pachet complex de acţiuni unitare şi corelate care a vizat perfecţionarea profesională a personalului didactic în scopul furnizării programelor de studii prin metode moderne de predare-învăţare dar şi în scopul participării la dezvoltarea unor oferte educaţionale cu grad ridicat de inovare şi cu o importantă componentă aplicativă, urmată de elaborarea a 5 cursuri complementare programelor de licenţa axate pe formarea de competenţe antreprenoriale cu ajutorul unor experienţe de învăţare de calitate dezvoltate în parteneriat cu mediul privat şi finalizată cu furnizarea noii oferte educaţionale împreună cu măsuri de atragere şi fidelizare a tinerilor defavorizaţi în programele de studii terţiare universitare.

Fiecare universitate parteneră a elaborat un curs antreprenorial cu componentă aplicativă şi l-a pilotat cu studenţii din anii terminali ai studiilor de licenţă sub forma unei discipline complementare programelor de studii de licenţă. O contribuţie importantă a avut-o şi partenerul social, SIVECO România S.A. Bucureşti, care s-a implicat atât în elaborarea conţinutului ştiinţific, cât şi în proiectarea şi dezvoltarea componentei aplicative a cursurilor, inclusiv digitalizarea acestora. De asemenea, partenerul social a dezvoltat şi furnizat un curs de formare profesională a personalului didactic privind proiectarea modulară de cursuri antreprenoriale, organizarea şi furnizarea cursurilor în medii online şi promovarea de medii noi de învăţare, care a permis cadrelor didactice din grupul ţintă să se familiarizeze cu utilizarea metodelor moderne şi flexibile de predare, de tip e-learning.

Grupul ţintă al proiectului a fost constituit din personal didactic, studenţi din anii terminali ai studiilor de licenţă şi elevi din mediul rural de la cele 5 universităţi partenere aflate în cele 3 regiuni de dezvoltare: Nord-Est, Sud-Est şi Sud-Vest Oltenia. Grupul ţintă al proiectului a fost inclus:

– 92 de cadre didactice, din care 88 au fost certificate ca urmare a participării la programul de specializare postuniversitar;

– 527 de studenţi din anii terminali ai studiilor de licenţă, dintre care 463 au fost din categoria defavorizată (netradiţionali/din mediul rural/de etnie roma);

– 257 de elevi din mediul rural care au participat la campanii de conştientizare privind continuarea studiilor în învăţământul terţiar universitar.

Studenţii au participat la pilotarea celor 5 oferte educaţionale complementare programelor de studii universitare dezvoltate de partenerii universitari, constând în cursuri antreprenoriale cu componentă aplicativă şi au absolvit cu un bagaj de cunoştinţe, aptitudini şi competenţe care să le permită angajarea într-o activitate economică antreprenorială.

Un număr de 300 de studenţi din grupul ţintă, categoria defavorizată (netradiţionali/din mediul rural/de etnie romă/CES), au fost sprijiniţi printr-o Bursă Student Antreprenor, în valoare de 300 lei pe o perioadă de 6 luni, pentru a finaliza programul de studii la care au fost înscrişi. Studenţii din categoriile defavorizate au beneficiat de măsuri suplimentare de sprijin constând în sesiuni de consiliere profesională personalizată.

Prin elaborarea şi pilotarea celor 5 oferte educaţionale, universităţile partenere, aflate în regiuni mai slab dezvoltate ale României, şi-au îmbunătăţit portofoliul de oferte educaţionale cu un curs modern, atractiv, care oferă studenţilor posibilitatea de a dobândi un set de competenţe antreprenoriale utile pentru viaţa profesională.

Conferinţa de închidere a proiectului va avea loc în data de 23 iulie 2021, ora 14:00, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu sediul în Strada Universităţii, nr. 13, judeţul Suceava, în Sala Senatului, Clădirea A.