11 mai 2021

Creştinismul, ortodoxia şi absurdul în politica românească

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În materialul de astăzi vă supun atenţiei un subiect care nu este o ştire de genul ce hrăneşte apetitul pentru senzaţional, ci o temă foarte complexă din care se extrag, că vrem, nu vrem, toate pe care le trăim astăzi. Asistăm oarecum anesteziaţi şi fără forţă de reacţie la coliziunea marilor religii ale lumii. Este numai o chestiune de timp până când se va finaliza acest proces elaborat şi început în laboratoarele oculte ale celor care doresc nivelarea şi dispariţia (în concepţia lor) religiilor şi preluarea controlului planetar dintr-un singur punct de comandă. Acest deziderat al acestor forţe oculte nu este o utopie. Acest proces ticălos a început de prin anii 1960. Fiind în preajma celui mai mare eveniment al creştinătăţii ortodoxe PAŞTELE ORTODOX, doresc ca în materialul pe care îl supun atenţiei opiniei publice să aduc în lumină câteva consideraţii asupra legăturilor dintre factorul politic, factorul social şi factorul religios/spiritual în România de astăzi. Subiectul la care voi face referire este de mare actualitate şi chiar gravitate şi depăşeşte cu mult graniţele României; ca exemplu aduc în discuţie situaţia în care Ucraina şi Rusia (două ţări şi popoare ortodoxe) sunt pe picior de război în imediata vecinătate a graniţelor noastre din est. Pe lângă problemele moştenite de la guvernările anterioare, România chiar are probleme serioase provocate de declarata pandemie mondială a Coronavirusului 19 – o criză creată în mod artificial în laboratoarele globalismului mondial – dar şi de starea precară în care a ajuns societatea românească în ansamblul ei, criză provocată de clasa politică actuală care este infantilă, fără pregătire şi instruire, fără să înţeleagă măcar simbolic ce înseamnă românism, patriotism, credinţă în valorile ortodoxe ale acestui popor blajin şi prea iertător.

Trebuie clarificată o chestiune şi anume aceea că există posibilitatea ca o clasă politică şi mai ales decidenţii din ţara respectivă să fie formată şi din atei şi din catolici, şi din protestanţi, şi din musulmani, şi din romano-catolici, şi din greco-catolici, şi din ortodocşi, şi din luterani etc. Aceştia formează o entitate politică eterogenă cu concepţii diferite şi în mod clar şi cu acţiuni diferite. Tocmai din acest motiv, această entitate eterogenă din punct de vedere confesional nu poate reprezenta onest interesele celor mulţi, care în majoritatea lor sunt de o altă confesiune şi credinţă. Este ca şi cum s-ar face o transfuzie de sânge din toate grupele sanguine cunoscute unui om care are în mod natural şi logic doar o singură grupă sanguină. Rezultă din acest amestec un sistem de idei, de doctrine şi de concepţii foarte confuz. Este exact cazul României. Dacă toate acestea mai şi sunt alimentate din afara arealului naţional spre a servi altor scopuri atunci putem desluşi grozăvia în ansamblul ei. Noi nu trebuie să privim lucrurile de la firul ierbii, căci nu am vedea nimic, ci măcar de pe un deal, dacă pe un munte nu putem urca. Observăm astfel oameni diferiţi şi o singură ţară cu un destin zbuciumat şi cu o istorie dramatică.

Ortodoxia, care este credinţa noastră străbună, în învăţăturile ei ne spune că nu poate exista naţionalism nobil, moral pentru că ar fi anticreştin.  Ortodoxia este ritul în care se regăseşte însăşi suflarea cea mai autentică a vieţii totale, punând în prim plan fiinţa umană ca spirit, şi nu ca persoană, aşa cum catolicismul nu vede varietatea eternă a neamurilor şi are tendinţe uniformizatoare, centralizatoare şi autoritare; catolicismul e prea mult juridic şi rigid şi prea puţin duhovnicesc, prea multă poruncă omenească şi prea puţin har dumnezeiesc; el este colectivist în paguba personalismului. Protestantismul cade în alte extreme: e individualist şi fără nicio credinţă în ajutorul dumnezeiesc şi în posibilităţile de îmbunătăţire a vieţii omeneşti în lumea aceasta. Orice viaţă care funcţionează după aceste ritmuri defecte ajunge repede la tulburări, la epuizare. Ortodoxia este exact opusul catolicismului si protestantismului deoarece dă un sentiment de înfrăţire cosmică.

Apusul a alterat credinţa originală despre Sfânta Treime. Ideea de Biserică a condus in Apus la ruperea sintezei dintre persoană şi societate, promovând fie extrema individualismului, fie pe cea a socialismului. Să ne gândim numai la individualismul liberalist şi la socialismul atâtor utopişti, inclusiv la marxism, deoarece papismul a centralizat toate funcţille Bisericii la Papă şi tendinţele de uniformizare s-au făcut tot mai simţite. De aici se explică multe feţe ale Apusului. Putem da un exemplu: oricât de individualişti ar fi nemţii, nu le-ar fi prea greu de suportat un regim comunist. Ideea de comunitate, care este foarte la modă astăzi în filozofia si politica germane, e mai aproape de comunism decât de personalism. Popoarele rămase fidele catolicismului s-au manifestat pe tărâmul aventurii şi creaţiilor sentimentale şi când au cuprins cercuri mai mari au depersonalizat omul.

La noi în ortodoxism, marile principii ale revoluţiei franceze, ca şi toată utopia democrată, nu prea au fost luate în serios. S-au aprins revoluţii în mai toate ţările, iar poporul nostru, atât de aproape de focarul bolşevic şi aţâţat cu furie de o demagogie care ne-a dominat mulţi ani, a stat liniştit. De câte ori ar fi trebuit să facă acest neam revoluţie dacă s-ar fi luat după unii buni oratori şi pseudopatrioţi care plângeau de grija ţării? Biserica Ortodoxă cunoaşte realitatea profundă a răului şi ştie că acesta nu poate fi învins pe lumea aceasta. Desăvârşirea este o ţintă situată la o distanţă morală neajunsă pe pământ. În capătul celălalt ca şi concepţie sunt popoarele latine care au rămas sub influenţa catolicismului; ele sunt utopiste deoarece sectele şi raţionalismul au ajuns să domine în totalitate. În această utopie erau să cadă şi ortodocşii ruşi, deoarece ortodoxia nu apucase să pătrundă până în adâncimi în sufletul rusesc. Ruşii s-au creştinat târziu, iar dominaţia mongolă de mai multe veacuri a favorizat o abundenţă de superstiţii; spre deosebire de toate aceste popoare, poporul cel mai pătruns de spiritualitatea ortodoxă se dovedeşte a fi cel român. El s-a născut creştin. El nu are la bază o altă structură religioasă care să o tulbure pe cea ortodoxă, însuşi faptul că a trăit atâta vreme ferit de alte curente spirituale, numai şi numai în credinţa creştină, a contribuit la deplina cristalizare a adevăratului suflet. Poporul român se dovedeşte astfel ca ţinând net despărţite cele două planuri de viaţă: pe cel pământesc şi pe cel ceresc. În conştiinţa lui e deci mai trează decât la oricare alt popor credinţa în viaţa viitoare, pentru că el ştie că binele absolut nu se poate realiza în viaţa aceasta. Românul ortodox vine din istorie cu două pasiuni: pământul şi credinţa. În ortodoxism nu găsim trufia şi îngâmfarea. Popoarele utopiste sunt foarte îngâmfate, ele cred că sunt aproape perfecte şi în orice caz atotputernice. Ele cred că dintr-o mişcare pot schimba lumea întreagă. Îngâmfate şi trufaşe sunt neamurile catolice, îngâmfaţi şi trufaşi sunt necredincioşii şi raţionaliştii, ca şi sectarii. Îngâmfaţi şi trufaşi sunt protestanţii prusaci, nu pentru ajutorul lui Dumnezeu, ci pentru tăria instinctelor din ei. Îngâmfarea şi trufia, nouă ca români ortodocşi ne lipsesc în toate planurile, inclusiv în plan politic. În vreme ce alte neamuri au nutrit şi nutresc ambiţii imperialiste, de cuceriri, în istoria şi psihologia noastră acestea nu se întâlnesc. Neamul nostru nu a făcut şi nu va face războaie de cucerire; niciun popor nu s-a luptat mai mult pentru cauza credinţei ca neamul românesc, fiind veacuri de-a rândul apărătorul Europei întregi împotriva asaltului otoman.

Insist să subliniez diferenţele dintre clasa conducătoare alogenă şi masa mare condusă care în proporţie de peste 85% este ortodoxă. Creştinismul se adresează persoanei, iar ortodoxismul se adresează persoanei ca suflet, ca trăire şi creaţie a lui Dumnezeu, iar calitatea naţională nu este altceva decât o formă generală a sufletului. Toate au legătură cu mentalul, dar mai ales cu sufletul şi cu harul divin. Iar toate acestea duc la formarea caracterului, a moralităţii, a sănătăţii interioare pe toate planurile. Dacă ne-am îndepărta de aceste realităţi înseamnă că am fi supuşi unui proces de pervertire, de alterare morală, care nu poate avea în final decât un rezultat: prăbuşirea totală, ceea ce ar putea fi o dorinţă a unora din exterior. Privind atent la componenţa clasei conducătoare de astăzi, vom observa o diversitate de personaje anoste, alogene şi în totală contradicţie cu masa populară care zice-se că i-ar şi fi dat votul să o conducă. Dincolo de acest considerent deloc de neglijat observăm că factorii politici şi decidenţi, prin tot ce fac produc în mod conştient sau inconştient o schismă a norodului faţă de credinţă, de legea divină a lui Dumnezeu şi mai ales faţă de ortodoxism. Făţărnicia clasei politice care mimează dizgraţios (indiferent de apartenenţa la o confesiune religioasă, de grup, de sectă etc.) este evidentă, şi asta arată în mod clar lipsă de respect, de caracter şi de omenie faţă de cei pe care în mod indubitabil îi trădează, îi minte şi îi fură în mod josnic în formă conştientă şi continuată. Ştim cu toţii o realitate unanim recunoscută şi anume că VIAŢA ESTE VALOAREA SUPREMĂ ŞI ESTE DE UNICĂ FOLOSINŢĂ. Viaţa omului nu a venit în urma unui proces politic, în urma unei decizii economico-financiare, religioase sau vreunei judecăţi de orice fel, ci în urma unui proces de creaţie divină; aşadar în urma unui fapt dumnezeiesc. Poate spune cineva că a cerut să se nască?! Sigur că nu… Doar divinitatea a hotărât acest lucru pentru fiecare om în parte, ca şi pentru tot ce este viu pe această planetă, punând totul într-o armonie primordială care în timp a fost pervertită şi agresată în mod inconştient.

Dacă ne pierdem busola credinţei toţi vom fi pierduţi în haos. Este ca şi cum nu am avea certificat de naştere, nu am avea identitate şi nu am avea o casă.

Absurdul gândirii şi acţiunii clasei politice actuale îşi are izvorul în lipsa de empatie, de generozitate, de altruism, de cinste, de bun-simţ, de umanism, de curaj, de credinţă şi sinceritate.

Nu trebuie să uităm că toţi, indiferent de confesiune ne supunem în mod conştient sau inconştient legilor cosmosului, legilor naturii, legilor divine – care ne-au creat şi care ne-au însufleţit. In definitiv, noi suntem guvernaţi doar de Dumnezeu prin conştiinţă şi spirit. Mai mult de acest nivel nu există nimic. Mai puţin, da.

Desigur că vor fi interpretări şi comentarii diverse şi care pot naşte o întrebare: ei bine, şi care este soluţia, rezolvarea? Ca şi ortodox prin botez şi cu simţire creştină consider că răspunsul ar fi acesta: întoarcerea feţelor către Biserica Ortodoxă Română, care în învăţăturile ei seculare a ţinut neamul românesc în viaţă; iar noi cu răbdare şi smerenie putem afla calea îndreptării şi reparării a tot ce e rău şi stricat.

Dar mai ales trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul generaţiilor care vor veni după ce noi vom pleca trupeşte de pe Pământ.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!