Publicat: 24 Februarie, 2014 - 21:38
Share

Crime & Investigation Network (CI) trasmite luni, la 21:30, primul episod din noul serial “Profil de criminal în serie”, în care trei psihologi criminalişti faimoşi şi deosebit de competenţi îi ajută pe telespectatori să pătrundă în mintea tulburată a câtorva dintre cei mai brutali criminali în serie ai Americii.

 


Fiecare episod de o oră va prezenta un criminal în serie, iar telespectatorii îi vor urmări pe detectivii care au lucrat la caz, pe martori şi, în multe cazuri, pe ucigaşi înşişi. Printre criminaliştii consultaţi se numără Jim Clemente, agent special FBI la pensie şi fost procuror în New York, care a lucrat ca scenarist şi consultant la celebrul serial “Minţi criminale”, Laura Richards, care a părăsit Scotland Yard pentru a deveni consultant al asociaţiei britanice a comisarilor-şefi de poliţie, şi James Fitzgerald, fost poliţist şi agent special al FBI.

“Profil de criminal în serie” va fi difuzat în fiecare luni, la 21:30, pe Crime & Investigation Network.

Crime & Investigation Network deschide uşile laboratoarelor de criminalistică, ale sălilor de judecată şi arhivele poliţiei, descoperind adevărul din spatele celor mai scandaloase crime. Televiziunea CI este disponibilă pe poziţia 305 a telecomenzii UPC, în abonamentul Maxim HD TV.

Crime & Investigation Network ajunge în peste 50 milioane de case, din mai mult de 100 de ţări, cu conţinut tradus în 17 limbi.

A+E Networks UK, un joint venture între A+E Networks şi BSkyB, este liderul de piaţă în distribuţia posturilor de entertainment şi include în portofoliu televiziuni tematice cu conţinut de calitate precum HISTORY, HISTORY HD, BIO., Crime & Investigation Network, Crime & Investigation Network HD şi H2. A+E Networks UK s-a lansat în noiembrie 1995, activează în 76 de ţări, din UK, Scandinavia, Benelux, Europa Centrală şi de Est, Africa Sub-Sahariană şi Orientul Mijlociu şi ajunge în peste 85 de milioane de locuinţe, cu conţinut tradus în 17 limbi.