Publicat: 25 August, 2013 - 14:58
Share
Pentru ca SRS sa poata ataca linistit PSD-ul!

Senatorul Sorin Roşca Stănescu a fost eliberat din funcţia de consilier personal al preşedintelui PNL, a anuntat Crin Antonescu, duminică, într-o conferinţă de presă la finalul Biroului Politic Naţional al partidului.

"Astăzi (duminică - n.r.) l-am eliberat din postura de consilier pe domnul senator Sorin Roşca Stănescu. (...) Domnia sa a spus public cum greşesc eu şi i-am dat dreptate, în sensul că dacă eu greşesc înseamnă că am consilieri proşti", a spus preşedintele PNL.

Senatorul Sorin Roșca Sătănescu a scris într-un articol postat pe blogul personal că "președintele PNL a comis o gravă eroare, anunțându-și intentia de a-l nominaliza pe Nini Săpunaru pentru atât de disputatul portofoliu al Transporturilor".

"În primul rând, desemnarea lui Nini Săpunaru ar trebui să se facă, oficial, abia duminică, după orele 11.00, de către staff-ul reunit PNL. Crin Antonescu l-a anunțat însă pe Nini drept candidat joi. Între cele două termene există o marjă de timp care ar putea fi folosită de Traian Băsescu pentru a compromite respectiva nominalizare și, implicit, pentru a arăta că PNL, ca partid, este incapabil să promoveze valori autentice. Președintele organizației de Vrancea a PNL are o vechime în partid demnă de tot respectul. În această calitate el a mai deținut în trecut, de câteva ori, importante funcții în administrația publică centrală și locală. Așa că Direcția Națională Anticorupție are câteva ore bune, dacă socotim zilele și nopțile rămase până la întrunirea staff-ului PNL, pentru a da peste cap proiectul lui Crin. Ce ar putea împiedica vreun procuror DNA, din Vrancea sau de aiurea, să iasă cu un dosar, având la bază un denunț calomnios sau chiar mai multe, făcute sub presiune sau sub promisiune de persoane certate cu legea aflate sub anchetă? Și de ce, mă rog, nu ar condimenta SRI, tot la solicitarea DNA, acest denunț cu câteva dintre numeroasele înregistrări la care a fost supus Nini Săpunaru de-a lungul anilor? Evident, toate ar urma să fie servite pe tavă sau “pe surse” presei băsiste. Dar la fel ar putea proceda și Agentia Națională de Integritate. (...) Dar Nini Săpunaru mai este descoperit și in ceea ce privește studiile. În urmă cu câțiva ani, a avut nefericita inspirație de a-și da doctoratul. Dacă, Doamne fereste, aterizeaza vreo delațiune la o revistă din Marea Britanie care a mai făcut și în trecut servicii pe linie, de așa-zise plagiate, partidei Băsescu? Ar mai putea intra, dar la limită, în discutie si CNSAS, de unde vreun băsist ar putea insinua că Nini a fost informator al Securității, sau Consiliul Fiscal, atât de activ în ultima vreme. Oricum, Traian Băsescu are posibilitatea, oferită pe tavă, printr-un artificiu constituțional, chiar de CCR, de a-l refuza pe Nini. Pentru că pe Silaghi nu a mai apucat, săracul, să îl respingă. Și atunci, cu sau fără dosare făcute peste noapte, Săpunaru tot ar putea să rămână în aer. Unde mai pui că același Traian Băsescu ar mai putea monta o farsă. Să anunte, cum a promis, în cursul acestei zile sau chiar mâine – ca președintele muncește nonstop – că acceptă nominalizarea lui Silaghi. Pur si simplu pentru a mai bagă un băț în gard. Dacă DNA si ANI nu se mișcă suficient de repede sau dacă nu apar, până duminică inclusiv, acuzații de plagiat, nimic nu-l oprește pe agitatul de la Cotroceni să actioneze după ce Săpunaru va face parte din Guvern. Așa că, iata, Crin Antonescu era condamnat să greșească. Oricum", scrie Sorin Roșca Stănescu.