Publicat: 28 August, 2012 - 09:50

Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, părăseşte grupul începând cu data de 3 Septembrie. Acesta va fi înlocuit de către Toni Şeicărescu (Direcţia 5).
Iris au sărbătorit 35 de ani anul acesta în cadrul unui concert susţinut în Piaţa Constituţiei.

Cristian Alexandru Minculescu (născut pe 9 ianuarie 1959, Pitești), mai cunoscut sub numele de Cristi Minculescu, este un solist vocal și compozitor de muzică rock român. Este cunoscut în special pentru activitatea sa de peste 30 de ani ca vocalist al trupei Iris.
 
Vocea sa inconfundabilă, considerată de mulți drept cea mai bună voce a rockului românesc, concertele fulminante, compozițiile și maniera proprie de interpretare, dar și activitatea continuă de aproape 30 de ani l-au făcut una dintre principalele figuri ale lumii rock și un artist considerat legendar.
Începând din anul 1980 este vocalistul trupei de rock Iris. Cristi Minculescu reprezintă alături de Iris simbolul rezistenței culturale pentru generații întregi de fani rock în perioada comunismului, și, de asemenea, unul dintre puținii artiști care au făcut legătura între acele generații și cele actuale, el activând cu mare succes și după 1990, până în prezent.
 
Cristi Minculescu crede că a moștenit vocea de la mama sa: „mama era în cor la mănăstirea Bistrița, de lângă Râmnicu Vâlcea. Mai mult ca sigur că de la ea am moștenit”.[1]
 
Defectul pe care și-l recunoaște Minculescu este sinceritatea. Asemenea lui Eliade, trăiește într-o perpetuă evoluție spirituală, o nouă trăire necontrazicând alta mai veche, ci aducând un ceva al său, nou. Sinceritatea conciliază aparenta contradicție dintre trăirile noi și cele vechi, iar succesul său în tulburile vremuri ale aplaudacismului politic, respectiv, în prezent, ale celui financiar, s-a datorat sincerității cu care a transmis prin muzică, voce și coreografie ceea ce simte și crede, direct, fără canoane.[2]
 
Cristi Minculescu și-a început cariera în 1979 ca solist vocal al trupei Harap-Alb, alături de muzicieni precum chitaristul Gabi Nacu sau basistul Anton ­Hașiaș. El a participat la imprimarea pentru radio a unor piese precum „Harap-Alb”, „Scatiul” (compoziție a lui Gabi Nacu), „În calea norilor”, „Tu doar tu”, „Vei veni”. Minculescu rămâne la Harap-Alb până în 1980, când Anton ­Hașiaș îl prezintă celor de la Iris, care aveau nevoie de un vocalist.
 
Cristi a dat probă la Iris chiar de ziua lui și a reușit să-i cucerească pe membrii trupei cu vocea sa inconfundabilă[3]. Minculescu a cântat piese din Free, Led Zeppelin și ­Deep Purple, iar examinatorii săi au fost Nelu Dumitrescu, bateristul și liderul trupei, și chitaristul Nuțu Olteanu.[4]
 
La primul său concert cu Iris, pe data de 5 februarie 1980, „a fost de balamuc, moșule! N-au vrut ăia să mă primească la intrare. Eu le ­ziceam «Bă, sunt solistul de la Iris, am cântare», ăia nimic. «Pleacă, mă, că îi știm noi pe băieții de la Iris». I-am «rezolvat» până la urmă cu o sticlă de vodcă. Asta e, am dat șpagă la primul meu concert”, îi place lui Cristi să se amuze.[5]
 
La sfârșitul anului 1981, revista „Săptămâna”, care avea unul dintre cele mai apreciate topuri muzicale din presa comunistă, l-a desemnat pe Cristi Minculescu drept cel mai bun solist din 1981.[6]
 
În 1982, împreună cu chitaristul Adrian „Adi“ Ilie, Cristi Minculescu părăsește Iris și înființează trupa Voltaj. În locul său, la Iris este adus ca vocalist Dan Bittman.
 
„Voltaj a avut o personalitate prea puternică pentru regimul comunist, reprezentând pentru unii un pericol social“, scrie pe pagina oficială a trupei.[7]. Prima piesă a formației, „Nori de hârtie“, a constituit capul de afiș al primului concert, ținut la Casa de Cultură „Mihai Eminescu“ din București. Următoarele apariții scenice au avut în repertoriu piese de succes ca „Aceasta-i întrebarea”, completate de hituri AC/DC. Componența inițială (Horațiu Rad — bass, Nikki Dinescu — tobe, Gabi Nacu — chitară, Cristi Minculescu — voce, Adrian Ilie — chitară) nu rezistă, iar trupa se desființează în 1983. Octombrie 1986 este considerat un nou început, cu apariția lui Cristi Ilie ca solist, Amedeo Bolohoi la chitară, Dan Mateescu la bass, Doru „M. S.“ Istudor la tobe și Adrian Ilie la chitară, singurul ce rămâne din formula anterioară.
În 1984 Cristi Minculescu cântă în trupa Totuși, în Cenaclul „Flacăra“, alături de Andrei și Ioana Păunescu. Din această perioadă datează piesa „Trenul fără naș“ a trupei Iris, pe versuri de Adrian Păunescu. La Cenaclul Flacăra Minculescu a mai cântat și alături de trupa Flacăra Pop - Flapo (Al.Jimmy Zărnescu, Jerry Schwartz, Romeo Beianu).
 
În 1984 Dan Bittman pleacă la Holograf, iar în februarie 1985 Cristi Minculescu se întoarce la Iris, alături de care va rămâne până în ziua de azi. În total, Cristi Minculescu a înregistrat cu Iris 19 CD-uri și DVD-uri, a întreprins sute de turnee și și-a pus o amprentă de neșterș asupra trupei. Salutul „Bună seara, prieteni”, ajuns o emblemă personală, a devenit celebru, iar imaginea lui Cristi Minculescu este practic inseparabilă de cea a formației Iris.
 
În 1992, împreună cu Minculescu, în cadrul festivalului de la Cannes Iris ocupă locul II la secțiunea rock și îi este consacrat un reportaj ce a fost difuzat pe postul MTV[8], fiind prima formație românească ce a fost difuzată pe celebrul post.