8 octombrie 2022

Cristian Chirteş: DRI Dobrogea a devenit direcţia regională a SRI numărul unu ca importanţă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele Comisiei SRI, senatorul PNL Cristian Chirteş: „DRI Dobrogea a devenit direcţia regională a SRI numărul unu ca importanţă, în contextul conflictului din Ucraina”

Comisia SRI şi-a desfăşurat lucrările, săptămâna aceasta, în municipiul Constanţa, unde parlamentarii din delegaţie au efectuat vizite de lucru la Direcţia Regională de Informaţii Dobrogea a SRI, în Portul Constanţa, dar şi la beneficiarii de informaţii de securitate din cadrul administraţiei locale.

Preşedintele Comisiei, Cristian Chirteş: „Regiunea Dobrogea ocupă un rol deosebit în ansamblul securităţii României, importanţa sa crescând exponenţial în contextul conflictului din Ucraina. Relevanţa strategică a regiunii este atât pentru România, cât şi pentru Uniunea Europeană şi flancul estic al NATO.

Conflictul din imediata apropiere a frontierei româno-ucrainene a determinat intensificarea prezenţei aliate în regiune. Evidenţiem aici prezenţa şi activarea Forţei de răspuns a NATO, dislocarea fără precedent a unor importante capacităţi militare aliate, precum şi deplasări frecvente ale multor oficiali de rang înalt din exterior.

În acelaşi context, Dobrogea a dobândit un rol extrem de important din perspectiva asigurării independenţei energetice a României, precum şi a securităţii energetice europene, în ansamblu, prin intensificarea eforturilor de punere în exploatare a perimetrelor gazifere offshore.

Discutând despre DRI Dobrogea, avem în vedere o paletă largă de riscuri la adresa unor obiective de interes strategic pentru ţara noastră, o prezenţă diplomatică consistentă, precum şi existenţa unor ameninţări majore de securitate pentru România şi flancul estic al NATO. Toate aceste provocări au fost gestionate adecvat, în mod special prin intensificarea cooperării inter-instituţionale cu structuri din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Am remarcat un mod de lucru preponderent în plan preventiv, dinamic şi adaptaţi la evoluţiile stării de securitate din regiune”.

Delegaţia Comisiei, din care au făcut parte senatorul Cristian Chirteş – preşedinte şi deputaţii Csoma Botond – secretar, Oana Florea şi Teodor Lazăr, a vizitat şi Portul Constanţa, unde a avut o întâlnire cu Directorul eneral, Florin Goidea.

„Rolul Portului Constanţa se evidenţiază ca hub regional în transportul de mărfuri containerizate, produse vrac şi hidrocarburi, obiectiv de interes strategic pentru statul roman, a cărui importanţă a crescut semnificativ pe fondul deteriorării stării de securitate din regiune, ceea ce impune acordarea unei atenţii sporite oportunităţilor sale de dezvoltare”, a declarat Cristian Chirteş.

Comisia s-a întâlnit şi cu beneficiarii legali de informaţii de securitate din Constanţa, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Lupu, cu prefectul judeţului, Silviu Coşa, dar şi cu primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac.

Sursa foto cdep