7 decembrie 2021

Cristian Popescu Piedone: Trebuie să fim mai buni, mai atenţi şi mai darnici cu cei din jurul nostru

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a mers astăzi, 29 aprilie, la mai multe familii cu situaţie financiară precară, pentru a le împărţi cadouri copiilor. Astfel, edilul a dorit să le facă o bucurie micuţilor înainte de Paşte. Edilul a fost însoţit de viceprimari, dar şi de Vali Vijelie şi Liviu Vârciu, care au vrut să se alăture acestei acţiuni umanitare organizată în Săptămâna Mare. Cu această ocazie, atât edilul Sectorului 5, cât şi cei doi artişti i-au sfătuit pe cei la care au mers să se vaccineze, pentru a-şi proteja sănătatea şi pentru a reveni cât mai curând la o viaţă normală, fără restricţii.

Tot astăzi, la sediul Centrului Social Comunitar „Ferentari” a avut loc premierea celor 30 de copii ale căror tablouri au fost expuse în cadrul vernisajului „Flori de primăvară”, care a avut loc în perioada 23-29.04.2021. Cu aceasta ocazie copiii au primit banii obţinuţi în urma vânzării tuturor celor 43 de tablouri pictate de ei, dar şi cadouri specifice sărbătorilor pascale. Acestei acţiuni s-a alăturat şi Asociaţia Veteranilor de Război din Sectorul 5, care şi-a dorit să ofere cadouri beneficiarilor din cadrul CSC „Ferentari” chiar de Ziua Veteranilor de Război. De asemenea, Patriarhia Română, prin reprezentanţii ei, a oferit fiecărui copil câte o icoană.

Darurile au fost pregătite de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 împreună cu Centrul Cultural „Ştefan Iordache”, cu sprijinul direct al Primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

„Suntem în Săptămâna Mare şi trebuie să fim mai buni, mai atenţi şi mai darnici cu cei din jurul nostru. Să lăsăm Lumina Sfântă să ne pătrundă în suflet, pentru că doar aşa putem vedea cu adevărat ce înseamnă iubirea faţă de aproapele nostru. Sunt copii care nu au fost atât de norocoşi încât să aibă mese îmbelşugate de sărbători, însă aceştia ştiu să se bucure de lucrurile mici şi simple. Noi, cei mai norocoşi, uităm să facem acest lucru. Să învăţăm de la ei ce înseamnă să te bucuri sincer şi curat.
Astăzi, împreună cu Vali Vijelie şi Liviu Vârciu am vrut să facem o bucurie unor copii din familii cu situaţie financiară precară. Să încercăm să le aducem zâmbetul pe buze înainte de Sărbătorile Pascale, pentru că şi ei, ca toţi ceilalţi copii din România, merită să fie trataţi cu iubire şi grijă şi merită să fie ajutaţi.

Mai mult, Asociaţia Veteranilor de Război Sector 5 şi-a dorit să ofere cadouri copiilor de la Centrul Social Comunitar ‘Ferentari’, chiar de Ziua Veteranilor de Război. De asemenea, Patriarhia Română a oferit fiecărui copil câte o icoană, pentru că sufletul fără credinţă în Dumnezeu este pustiu. Cu această ocazie, atât eu, cât şi Vali Vijelie şi Liviu Vârciu i-am sfătuit pe oameni să se vaccineze şi le-am explicat beneficiile pe care le aduce acest lucru. Doar aşa putem să ne protejăm sănătatea şi doar aşa putem reveni la o viaţă normală, fără restricţii.”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.