25 iunie 2022

Cristina Burciu: România susţine continuarea procesului educaţional al copiilor refugiaţilor din Ucraina

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Guvernul României a acţionat exemplar sub toate aspectele, având un răspuns extraordinar, urgent şi concret la evoluţia ostilităţilor determinate de războiul declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina.

Până acum, în această lună de când a izbucnit conflictul, statul român a cheltuit 30,5 milioane de euro pentru a gestiona criza refugiaţilor, în contextul în care peste 80.000 de cetăţeni ucrainieni au rămas pe teritoriul nostru.
Din totalul refugiaţilor ucrainieni care, cel puţin deocamdată, s-au stabilit în România, 30.000 sunt copii, iar 10.000 sunt studenţi. În aceste condiţii, România a promovat rapid cele mai optime soluţii şi măsuri, cu aplicabilitate imediată, pentru a extinde şi adapta cadrul legal la noua situaţie. Astfel, persoanele refugiate care provin din instituţiile de învăţământ superior ucrainene, cetăţeni ucraineni sau ai altor state, vor putea să îşi continue studiile în şcolile şi universităţile din România.
În consecinţă, elevii şi studenţii care au ajuns la noi din Ucraina au putut fi înmatriculaţi cu celeritate, prin derogarea de la prevederea ca avizele de înscriere în unităţile de învăţământ se fac doar la începutul anul şcolar şi universitar.
Consider că este excepţional că refugiaţii cu cetăţenie ucraineană beneficiază acum de finanţarea procesului educaţional de la bugetul de stat al României. Inclusiv elevii şi studenţii care nu pot prezenta actele studiilor efectuate până acum pot fi înmatriculaţi de şcolile şi universităţile româneşti, pe baza evaluărilor proprii şi a unei declaraţii pe propria răspundere. Nu în ultimul rând, facultăţile din România vor putea angaja cadre didactice ucrainene, pentru a preda şi a-şi continua activitatea de cercetare.
Lumea are nevoie de pace, toleranţă, solidaritate şi democraţie, iar acest conflict ne întoarce cu 100 de ani în urmă. Este lăudabil că România s-a repliat la un nivel înalt noilor provocări al actualului context geopolitic generat de conflictul militar din Ucraina. În perioada următoare, avem nevoie de dinamizarea coordonării politicii Uniunii Europene privind cooperarea internaţională, în toate domeniile de activitate, iar educaţia, sănătatea şi protecţia socială sunt prioritare.

Declarație de presă a deputatei Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)