25 iunie 2022

Criză combustibililor, resimțită în Africa: Aeroportul din Dakar nu are kerosen pentru decolarea avioanelor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Aeroportul din Capitala Senegalului nu are kerosen pentru a decola avioanele și cere companiilor aeriene care au aterizari să-și asigure aprovizionarea cu combustibil pentru zborurile de întoarcere.

Compania care furnizează combustibil pentru aviație (Smcady) a anunțat întreruperi pentru două săptămâni la realimentare începând de astăzi, la prânz.

Compania SMCady este deținută de mai multe grupuri petroliere străine.

Compania AIBD (Aeroportul Internațional Blaise-Diagne) care administrează aeroportul Capitalei senegaleze este deținută de două companii turcești. Le-a cerut companiilor aeriene „să ia măsurile necesare […] pentru a garanta autonomia de combustibil a zborurilor de întoarcere”.

„Sistemul de aprovizionare cu parafină este serios perturbat din cauza unei situații internaționale nefavorabile combinate cu tensiuni fără precedent la prețurile anumitor materii prime, notează un comunicat de presă al AIBD.

Ieri, compania aeriană națională Air Senegal a vrut să-și liniștească clienții. Ea a anunțat într-un comunicat de presă că „își va îndeplini programul regulat de zbor cu aceiași regularitate”, în ciuda lipsei de kerosen.

Potrivit presei locale, guvernul a luat măsuri pentru ca furnizarea de combustibil să fie o prioritate pentru Air Senegal și armată.

Știrea o confirmă și Franța: „Ca urmare a acestei situații, zborurile noastre Dakar-Paris fac escală în Las Palmas” pentru a alimenta, a declarat ieri un purtător de cuvânt al Air France, la Paris.

De la începutul sancțiunilor împotriva Rusiei, prețurile petrolului au crescut vertiginos pe piețele mondiale, provocând penurie și o creștere bruscă a prețurilor la carburanți în multe țări.

Mai mulți șoferi spun că au avut dificultăți în a găsi motorină în Dakar în weekend (luni era sărbătoare), fiind nevoiți, uneori, să treacă pe la mai multe benzinării înainte de a putea alimenta.

A consemnat Ciprian Pop

Sursa foto: Facebook Aeroportul din Dakar