27 octombrie 2021

Criză majoră Franţa-NATO-AUKUS

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Miercuri 22 septembrie 2021, preşedintele francez Emmanuel Macron a avut o convorbire la telefon cu preşedintele american Joe Biden în legătură cu criza submarinelor australiene. Cei doi au anunţat printr-un comunicat comun că vor să pună capăt crizei, desigur temporar, parţial, şi că se vor întâlni în octombrie pentru a continua discuţiile. Excelentul ambasador francez la Washington, Philippe Étienne (fost ambasador al Franţei la Bucureşti în timpul marinarului nediplomatic Băsescu), se întoarce săptămâna viitoare la post. Cine nu era convins că Joe Biden este chiar preşedintele activ al SUA are acum, după catastrofala retragere a trupelor americane şi NATO din Afgansitan, încă o dovadă de proporţii istorice că Joe Biden conduce efectiv Administraţia Biden.

Pierderea acestui „contract al secolului” poate fi decisivă pentru alegerile din aprilie 2022 din Franţa. Cu atât mai mult cu cât „globalistul” Macron e atacat violent din toate părţile pentru lamentabila administrare a crizei Covid şi a paşaportului vaccinal. După păcăleala pe care a reuşit să le-o aplice anterior „vestelor galbene”. Manifestaţiile anti-Macron sunt din nou săptămânale şi acoperă masiv aproape toate oraşele Franţei. Atâta doar că nu se întrevede nici un contracandidat serios la orizont. Nici generalul Pierre de Villiers, fostul şef al Statului Major al Armatelor, şi nici fratele acestuia, Philippe de Villiers, care a mai candidat la preşedinţie, nu par încă hotărâţi să candideze. Sau întârzie să-şi anunţe candidatura.

Povestea cu submarinele australiene e mai complicată decât o simplă reziliere de contract. Seamănă foarte bine cu un celebru banc de la Radio Erevan : „Un ascultător întreabă : Este adevărat că faimosul compozitor Haciaturian a primit lunea trecută în dar o Volgă albă pentru serviciile aduse URSS ? Radio Erevan răspunde : Da, cu câteva mici corecţii. Nu era luni, ci miercuri ; nu era albă, ci era neagră ; nu era vorba de o Volgă, ci de o bicicletă, care nu i s-a dat, ci i s-a furat.”

De fapt, execuţia contractului franco-australian era prevăzută să înceapă doar peste un an. Relaţiile dintre Australia şi Franţa nu au fost niciodată foarte bune, Australia fiind un fel de papagal al UK şi SUA în relaţiile cu Franţa. Iar toţi francezii ştiu că adversarul cel mai mare al Franţei nu e Germania, ci Marea Britanie. Aşa că e greu de înţeles de ce autorităţile franceze – preşedintele, prim-ministrul, ministrul Apărării şi ministrul Afacerilor externe – s-au dus atât de departe într-un contract totuşi fantezist. Care avea, probabil, rostul doar de a-i ajuta pe australieni în negocierile duble cu SUA şi UK. Mai mult, presupusul contract de vânzare-cumpărare a unor submarine cu propulsie nucleară încheiat cu SUA şi UK se transformă într-un contract de închiriere a unor submarine nucleare americane care va fi plătit scump de Australia. Interesul de a avea submarine nucleare la Perth, în Australia, e în primul rând al americanilor, pentru a declanşa războiul rece cu China. Britanicii vor numai să se bage şi ei în seamă.

„Guvernul Morrison are în vedere să închirieze pe termen scurt submarine cu propulsie nucleară de la Marea Britanie sau de la Statele Unite, dar Coaliţia subliniază faptul că armele nucleare nu vor fi plasate în Australia. Ministrul de Finanţe, Simon Birmingham, şi ministrul Apărării, Peter Dutton, au confirmat duminică în interviuri distincte că închirierea submarinelor de la aliaţii din AUKUS ar putea fi o soluţie provizorie până când Australiei i se vor livra propriile submarine – potenţial, în anii 2040. […] Perth va fi astfel transformat, probabil, într-o bază adaptată staţionării permanente a submarinelor nucleare americane. Acestea transportă arme nucleare. Navele „închiriate” sau cel puţin elementele lor de propulsie ar fi, evident, mereu echipate cu marinari americani sau britanici. Australienilor le e deja greu să-şi păstreze echipajele submarinelor lor actuale. Puţinul personal disponibil pentru navele „închiriate” nu va fi îndestulător pentru a le face să funcţioneze. Australienii vor plăti deci scump pentru a avea privilegiul de a fi invitaţi la bordul submarinelor comandate, fără îndoială, de Statele Unite. Guvernul australian prevede, de asemenea, să achiziţioneze de la Statele Unite un număr de rachete costisitoare şi de arme cu bătaie lungă. Aceasta va permite o integrare mai profundă a efectivelor sale în planurile americane de război împotriva Chinei” („The fallout from the AUKUS deal”, moonofalabama.org, 20.09.2021).

Chiar dacă lucrurile nu sunt ce par a fi, NATO a primit o lovitură, probabil, mortală. În 9 septembrie 1965, Charles de Gaulle părăsise comandamentul militar integrat al NATO. Nicolas Sarkozy, considerat şi el un „american”, a reintegrat Franţa în NATO activ în 2009. Singura soluţie onorabilă care le rămâne politicienilor francezi în faţa propriei populaţii, jignită de americani, indignată, este să se retragă din NATO, ceea ce nu va face, bineînţeles, Emmanuel Macron pentru că el e perceput azi de majoritatea francezilor tot ca „american” sau, mă rog, „globalist”. La fel sunt la Bucureşti „americani” sau „globalişti” USR Plus şi Clotilde Armand sau Dacian Cioloş, care nici ei nu reprezintă în nici un caz o „expansiune” a Franţei, ci doar a „globalismului” ascuns sub etichetă franceză.

Consecinţele economice pentru Australia riscă însă să fie enorme. Principalul său partener comercial, China, va trece la sancţiuni dure. Să luăm un singur exemplu. China este cumpărătorul aproape exclusiv al minereului de fier australian, principalul produs de export al ţării. China se reorientează deja spre Guineea, din Africa de Vest. Guineea deţine cea mai mare rezervă mondială de minereu de fier de foarte bună calitate, la Simandou – 110 km de dealuri. China deţine participaţii importante în minele din Guineea. Preţul minereului de fier australian a scăzut de la 230 de dolari/tonă în luna mai la 110 dolari. China şi-a diminuat brutal producţia de oţel. Exporturile australiene către China de cărbune, vin, orz şi carne de vită au scăzut şi ele semnificativ. După recenta semnare a tratatului AUKUS, relaţiile Australiei cu China vor continua să se deterioreze.

Prin decizia lui Joe Biden şi Boris Johnson de a înlătura Franţa din contractul submarinelor australiene, nu numai NATO, ci şi UE au încasat o lovitură de mari proporţii. Rămâne de văzut cum va reacţiona Germania după alegerile de duminică 26 septembrie 2021. „Peter Ricketts, fost ambasador britanic în Franţa, prezice că NATO va avea probleme […] : „Cred că această decizie afectează, cu siguranţă, încrederea francezilor în NATO şi în aliaţii ei, şi le întăreşte impresia că trebuie să militeze pentru o autonomie strategică europeană”, a declarat el Agenţiei France Presse. Cred că acest lucru îi face rău lui NATO, căci NATO se bazează pe încredere” (idem).

Deci, despre ce e vorba între aşa-zişi aliaţi ? Ca în bancul de la Radio Erevan, nu era o Volgă, ci o bicicletă, şi nu i s-a dat, ci i s-a furat : „Pe ansamblu, nu văd nici un avantaj pentru Australia în această decizie. Şi-atunci ce motivează această iniţiativă ? E vorba de şantaj. China e de departe primul partener comercial al Australiei. „Strategii” americani şi australieni afirmă că submarinele sunt necesare pentru a apăra de China rutele comerciale maritime ale Australiei, al cărei principal partener comercial e… China. Un lucru care nu are nici un sens. Singura raţiune pentru care Australia s-a întors politic şi militar contra Chinei este şantajul exercitat de Statele Unite” („To protect itself from US hostility Australia decides to buy US submarines”, moonofalabama.org, 16.09.2021). Se citează, de altfel, frecvent, în aceste zile şi „accidentul” celor două Mistral franceze (nave de război, portelicoptere) care, la presiunea SUA, nu au mai fost livrate Rusiei în 2015, pe vremea lui François Hollande.