18 septembrie 2021

Crucea Roşie Română lansează „DINŢI şi părinţi”, grup online de educaţie stomatologică

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Spălatul pe dinţi se învaţă acasă, în familie. De aceea, Crucea Roşie din România, în parteneriat cu Asociaţia Naţională de Stomatologie Pediatrică din România lansează pe Facebook „DINŢI şi părinţi”, un grup de educaţie stomatologică pentru copii cu zâmbete sănătoase. Materialele puse la dispoziţie sunt gratuite, iar proiectul face parte din Programul Şcolar Colgate „Bright Smiles, Bright Future”.

Înscrierea în grupul „DINŢI şi părinţi” este foarte simplă. Poate intra orice părinte care vrea să afle mai multe informaţii despre sănătatea orală a întregii familii: cum se face corect periajul dinţilor, cât de important este ca periuţa de dinţi să fie schimbată la fiecare trei luni, cum ajută folosirea aţei şi a apei dentare şi de ce vizita la medicul stomatolog poate preveni toate complicaţiile. De asemenea, în grup sunt postate periodic materiale utile despre sănătatea dinţilor copiilor cu nevoi speciale. În prezent, în România sunt aproximativ 70.000 de copii cu dizabilităţi, iar existenţa grupului, dar şi crearea unui proiect dedicat lor, platforma digitală OSCAR, le sunt de mare ajutor.

„Sănătatea orală este importantă de la cea mai mică vârstă şi pentru absolut fiecare individ, iar atunci când există şi o boală generală care poate influenţa, de exemplu, capacitatea copilului de a coopera pentru tratament, prevenţia timpurie şi eficientă a îmbolnăvirilor oro-dentare devine cu atât mai importantă. Informaţi corect şi la timp, părinţii sunt primii care pot contribui la păstrarea sănătăţii dinţilor şi gingiilor copiilor cu nevoi speciale de îngrijire a sănătăţii. Secţiunea platformei OSCAR dedicată părinţilor aduce la îndemâna acestora informaţii practice despre metode personalizate de igienă orală şi igiena alimentaţiei, dar şi despre colaborarea eficientă cu medicul stomatolog. Cu susţinerea Colgate România şi a Crucii Roşii Române, atât OSCAR, cât şi grupul Dinţi şi Părinţi îşi propun să conecteze cele două categorii de persoane ce deţin rolurile principale în îngrijirea oro-dentară a copiilor: familia şi profesioniştii din sănătatea orală.”, spune dr. Arina Vinereanu, medic primar stomatolog, Secretar General al Asociaţiei Naţionale de Stomatologie Pediatrică din România.

300.000 de copii din 13 judeţe învaţă anul acesta cum să aibă dinţi sănătoşi

Programul Şcolar Colgate ajunge, în perioada martie-iunie, în clasele a 300.000 de copii din 13 judeţe: Timiş, Sălaj, Gorj, Vâlcea, Mureş, Braşov, Dâmboviţa, Teleorman, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Iaşi şi Vaslui.

Ca în fiecare an, lecţiile de sănătate stomatologică sunt ţinute de voluntarii Crucii Roşii Române, care îi învaţă pe copii:
– Cum să se spele corect pe dinţi;
– Să îşi schimbe periodic periuţa de dinţi;
– Ce înseamnă un stil de viaţă echilibrat şi cum pot înlocui dulciurile nesănătoase care le pot face carii;
– Vizita la medicul stomatolog trebuie să fie o bucurie.

După fiecare lecţie, copiii şi părinţii lor primesc din partea Colgate România produse pentru îngrijirea dinţilor, un pliant cu sfaturi şi un calendar în care să bifeze, dimineaţa şi seara, că s-au spălat împreună pe dinţi.

„Cu toate limitările din această perioadă dificilă, în 2021, voluntarii Crucii Roşii Române transmit mesaje educative şi distribuie pachete cu produse de igienă orală către 300.000 de şcolari. Campania din primăvara aceasta ajunge la o treime dintre aceşti copii, urmând să oferim educaţie şi mostre de produse altor 200.000 de elevi în etapa de toamnă. Implicarea familiei este la fel de importantă ca lecţiile din şcoli, aşa că, împreună cu partenerii noştri, Crucea Roşie Română şi Asociaţia Naţională de Stomatologie Pediatrică, îi invităm pe părinţi să se înscrie în grupul de Facebook DINŢI şi PĂRINŢI, comunitatea părinţilor care doresc să ofere copiilor cea mai bună sănătate orală şi să le asigure acestora mai multe şanse de reuşită în viitor. De 28 de ani, Programul Şcolar Colgate continuă să aducă zâmbete strălucitoare în şcolile şi casele a peste 6 milioane de copii români.”, declară Giuseppe Omar Laruccia, Director General Colgate-Palmolive România.

Parteneriatul cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România este foarte important pentru program.

„Programul Şcolar Colgate a continuat şi în perioada pandemiei, adaptând prezentările pentru mediul online şi asigurându-ne, totodată, că produsele necesare igienei orale ajung la toţi elevii. Un alt element de noutate pe care l-am adăugat a fost să creăm un parteneriat cu părinţii. Colaborarea directă cu aparţinătorii copiilor s-a născut dintr-o nevoie identificată de Crucea Roşie Română în cei şapte ani de implementare a Programului Colgate, atât în mediul urban, dar mai ales în mediul rural, acolo unde accesul la specialiştii în igienă orală este mai dificil de realizat. Mulţumim partenerilor noştri Colgate şi Asociaţia Naţională de Stomatologie Pediatrică din România pentru implicare şi sperăm ca acest parteneriat cu părinţii să aducă cât mai multe zâmbete sănătoase”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roşii Române.

28 de ani de Program Şcolar Colgate şi 6 milioane de zâmbete sănătoase

Programul Şcolar Colgate s-a lansat în anul 1993. De atunci, peste 6 milioane de elevi din clasele 0-IV au învăţat cum să aibă o dantură sănătoasă. Derulat în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România şi cu şcoli primare din întreaga ţară, Programul Şcolar Colgate a ajuns în acest an la cea de-a 28-a ediţie.

Programul Şcolar Colgate este parte integrantă a iniţiativei globale Colgate Bright Smiles, Bright Futures TM. Peste 50 de milioane de copii din 80 de ţări au beneficiat de educaţie privind igiena orală şi produse de îngrijire adecvate de la iniţierea programului în 1991, la nivel global.

Afecţiunile dinţilor, o problemă serioasă la nivel mondial

Statisticile în ceea ce priveşte sănătatea dinţilor sunt îngrijorătoare. Aproape toţi adulţii şi 60-90% dintre copiii din întreaga lume suferă de probleme dentare, spune Organizaţia Mondială a Sănătăţii. La noi în ţară, doar 26% din populaţia generală merge la medicul stomatolog de cel puţin două ori pe an. Cei mai mulţi români ajung în cabinet abia atunci când simt deja durerea şi dintele a fost afectat.

Cele mai frecvente probleme dentare sunt cariile şi boala parodontală (boala gingiilor), acestea fiind şi principalele cauze ale pierderii dinţilor. De vină sunt alimentele nesănătoase, în special cele care conţin zahăr, fumatul, consumul de alcool şi neîngrijirea dinţilor. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul: www.programscolarcolgate.ro.