20 mai 2022

Cseke Attila: Programul de consolidare de risc seismic nu a parcurs încă circuitul de avizare interministerială

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Programul privind consolidarea de risc seismic trebuie revigorat, cel aflat în vigoare fiind din anul 1994, astfel că vor fi incluse şi clădirile publice, a declarat, marţi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, care a anunţat că programul va fi prezentat în Parlament spre dezbatere.

„Programul de consolidare de risc seismic nu a parcurs încă circuitul de avizare interministerială. Avem nevoie de un program cu nişte principii şi criterii cu totul noi, pentru că cel aflat în vigoare este din 1994 şi categoric este depăşit ca funcţionalitate – se şi vede din investiţiile care au avut loc sau de fapt mai mult n-au avut loc. Acest program trebuie revigorat, este prevăzut ca şi reformă în PNRR şi anul acesta va fi realizat. (…) Vorbim de un proiect de lege cu care vom merge în Parlament, nu de o ordonanţă de urgenţă”, a spus Cseke Attila, într-o conferinţă de presă în care a prezentat bilanţul activităţii ministerului pe anul 2021.