Publicat: 9 Iulie, 2014 - 20:36

CSM cere Curţii de Apel Craiova evidenţa tuturor dosarelor lui Bercea Mondial. Sesizarea vizează soluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul lui Mondial. Bercea a scăpat până acum de 100 de dosare.

Judecătorul Horaţius Dumbravă a cerut, miercuri, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.

"Nu pot să nu mă gândesc de ce s-a ajuns aici. O sută de dosare, aşa spune presa, au fost mătrăşite de către organele judicare din Olt, la condamnatul Bercea. Noi nu facem nimic? Noi trebuie să vedem dacă este aşa. Este admisibil aşa ceva? Trebuie să facem mai departe un pas", a spus Horaţius Dumbravă, în contextul în care în CSM se dicuta raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile făcute de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, şi a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi.