Publicat: 18 Ianuarie, 2019 - 11:48

Confederația Sindicală Națională MERIDIAN și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România solicită Guvernului României să sprijine dezvoltarea transportului feroviar pentru a consolida coeziunea economică, socială și teritorială
 
Reuniți astăzi la București în cadrul Comitetului Director al FSTFR, liderii ceferiștilor au transmis Confederației revendicările lor pentru anul 2019:
 
„Vrem adoptarea Statutului Personalului Feroviar!
Vrem salarii și pensii mărite !
Vrem condiții decente de muncă!
Vrem investiții în sitemul feroviar !
Vrem material rulant nou și infrastructură feroviară la standarde UE!
Vrem să scoateți urgent din bălării vagoanele și locomotivele CFR Călători și se le modernizați pentru a le pune în circulație!
Vrem ca CFR Călători să fie o societate națională publică de transport feroviar de talie europeană care să asigure pasagerilor servicii civilizate!
Vrem un ministru competent la Ministerul Transporturilor care să rezolve toate solicitările de mai sus!
Vrem ca Primul Ministru al României și Președintele României să se pună de acord pentru numirea ministrului care va ocupa acest portofoliu, astfel încât să mergem cu încredere în „trenul Europa” condus de „mecanicul de locomotivă România”
 
Comitetul Director al Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) s-a reunit în data de 17 ianuarie 2019, la sediul Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN (CSN MERIDIAN) pentru a stabili direcțiile de acțiune în primul semestru al anului. 
În urma dezbaterilor, membrii Comitetului Director au hotărât ca în data de 14 februarie 2019, să se organizeze întâlnirea Consiliului Național de Conducere al FSTFR care va fi prezidată de domnul Ion Popescu, președintele CSN MERIDIAN, iar în data de 4 aprilie 2019, în contextul programului de activități pentru marcarea Zilei Feroviarului, se va organiza un miting de protest în cadrul căruia se vor aborda următoarele aspecte:
<!--[if !supportLists]-->1.    <!--[endif]-->Adoptarea de urgență a Statutului Personalului Feroviar;
<!--[if !supportLists]-->2.    <!--[endif]-->Țara noastră este locomotiva Europei pe perioada Președinției României a Consiliului UE și drept urmare, această oportunitate trebuie să fie folosită pentru obținerea unor rezultate concrete privind alocarea fondurilor europene pentru modernizarea parcului de material rulant S.N.T.F.C. “CFR Călători” S.A., dar și pentru a aduce infrastructura feroviară din România la standardele UE; 
<!--[if !supportLists]-->3.    <!--[endif]-->Guvernul României are obligația de a capitaliza S.N.T.F.C. “CFR Călători” S.A. în 2019 pentru modernizarea a cel puțin 600 de vagoane și a circa 200 de locomotive;
<!--[if !supportLists]-->4.    <!--[endif]-->Acordarea compensațiilor reale (necesare) operatorilor de transport feroviar de călători (OTF-urilor) astfel încât S.N.T.F.C. “CFR Călători” S.A. să nu mai înregistreze în mod artificial pierderi, respectiv să se aprobe bugetul de venituri și cheltuieli (BVC-ul) CFR Călători pe 2019 pe profit 3%, așa cum ar rezulta dacă compania ar fi corect compensată pentru serviciile publice de interes general realizate; 
<!--[if !supportLists]-->5.    <!--[endif]-->Numirea unui ministru al transporturilor competent. În ultimii doi ani, am avut 4 miniștri ai transporturilor iar în prezent există doar un ministru interimar; 
<!--[if !supportLists]-->6.    <!--[endif]-->Creșterea salariilor ceferiștilor cu 50%; 
<!--[if !supportLists]-->7.    <!--[endif]-->Anularea Ordinului Ministrului Transporturilor (OMT) nr. 1853 din 2018 și a OMT nr. 1856 din 2018 ce pun în pericol siguranța circulației feroviare; 
<!--[if !supportLists]-->8.    <!--[endif]-->Accelerarea investițiilor guvernamentale în infrastructura feroviară pentru eliminarea restricțiilor de viteză care gâtuiesc traficul feroviar din România și care ne fac de râsul lumii în Uniunea Europeană. 
La ambele acțiuni sindicale vor fi invitaţi să participe reprezentanții mass – media, conducerea S.N.T.F.C. “CFR Călători” S.A. (Directorul General și cei 8 Directori de Sucursale Regionale de Transport Feroviar de Călători), Ministrul Transporturilor, dar și Directorii Generali ai S.N.T.F.M. “CFR Marfă” S.A și ai C.N.C.F. “CFR” S.A.