Publicat: 16 Mai, 2019 - 19:00

Mai multe dispozitive electronice de ultimă generație au fost prezentate, în această săptămână, la o conferință dedicată lansării, în România, a unei noi rețele de comunicații, de tip „Internet of Things“.

Una dintre marile probleme ale traficului rutier din România este găsirea unui loc de parcare liber în marile orașe. Situația s-ar putea rezolva prin aplicarea unei soluții tehnice simple, care în alte țări reprezintă deja o banalitate.

Compania Sigfox, cu sediul central în Franța, specializată în domeniul IoT („Internet of Things“) și-a anunțat intrarea în România și a expus, în acest context, câteva dintre serviciile și produsele sale.

Unul dintre cele mai simple dispozitive ar fi un senzor de metale, de forma unui disc, de construcție specială, care se montează pe asfalt și care indică dacă deasupra lui este sau nu parcat un autovehicul. Senzorul este fix, iar bateria încorporată îi oferă o autonomie de cel puțin câteva luni. Semnalele radio emise de senzor ajung la un dispecerat, care poate, la rândul său, să transmită șoferilor harta locurilor de parcare libere, actualizată în timp real. Astfel, un conducător auto știe încă din momentul în care pleacă de acasă unde își poate parca mașina, cât mai aproape de serviciul său.

Acesta este doar un exemplu despre avantajele pe care le aduce rețeaua IoT. Alte aplicații din aceeași categorie pot monitoriza accesul într-o casă, pot măsura consumul de electricitate, de gaz sau de apă, pot detecta inundațiile, pot bloca și debloca bicicletele de închiriat, pot semnala câte dintre birourile dintr-o firmă sunt ocupate, pot indica deplasarea unui vehicul. Dispozitivele necesare se conectează, de la caz la caz, fie la GPS, fie la Wi-Fi, fie la ambele sisteme simultan.

Toate obiectele electronice vor fi legate la internet

“Până în 2030, estimăm că toate obiectele care conțin cel puțin un circuit electronic vor fi conectate la internet într-un fel sau altul. Acestea sunt obiecte care se vor regăsi în fiecare aspect al vieții noastre de zi cu zi. Potențialul României pentru această piață este foarte mare și estimăm că în următorii cinci – zece ani vor fi adoptate peste 20 de milioane de device-uri conectate prin Sigfox“, a declarat Emma Park, reprezentanta aceste companii.

Rețeaua IoT este deja activă în orașe cum ar fi -București, Ploiești, Constanța, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara și Arad. Estimările arată că, până la sfârșitul anului curent, IoT va acoperi peste 50 la sută din populația României. Pe plan mondial, rețeaua Sigfox este disponibilă în 60 de țări, având o acoperire de un miliard de oameni. 

Tag-uri Institutii: