Publicat: 22 Februarie, 2019 - 19:18
Share
Pe urma scumpirilor de la DIGI 24
Aproape un ...selfie! O amintire de pus în ramă

Încă intrigat de efortul depus de Prelipceanu de la DIGI 24 de a-l convinge - în emisiunea în care l-a avut ca invitat miercuri - că produsele din piață s-au scumpit, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat o raită, vineri dupăamiază, prin Piața Berceni. O piață de mijloc, în ierarhia acestor veritabile instituții publice în care se pot întâlni toate opiniile și toate portofelele. Aici a avut prilejul să constate că tarabele sunt pline și că nu lipsește, practic, nimic din ceea ce constituie oferta sezonului. Și asta grație muncii tenace a celor pe care ne-am obișnuit să nu-i mai numim „țărani”, ci „fermieri”. Deși nu este nimic de ocară în calitatea strămoșească cu care ei se mândresc. Așa cum face deobicei, ministrul s-a oprit pe la tarabe, a intrat în vorbă cu negustorii de legume și fructe, a aflat de la ei cu ce probleme se mai confruntă (și sunt, slavă Domnului!), și a cumpărat! Fructe (românești!), ouă (mai ieftine decât prin piețele Bruxelles-ului )și niște verdețuri pentru un borș de duminică. Prețurile nu sunt mari, ba din contră, iar oamenii - vânzători și cumpărători deopotrivă - sunt mulțumiți și speră ca anul agricol să fie cel puțin la fel de bun ca și precedentul.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: