Publicat: 26 Octombrie, 2020 - 11:25
Share

Ciudat destin al unui oras, denumit in perioada interbelica mica metropola a luminii, sa aiba atatea prabusiri si cu toate acestea sa se incapataneze sa existe.

Pentru ca desi nu mai este de mult un oras sau o capitala in adevarata acceptiune a vremurilor pe care le traim, Bucurestiul se incapataneaza sa fascineze si sa atraga. Din pacate nu prin arhitectura, obiective turistice sau o peisagistica urbana particulara. Mai degraba prin mirajul puterii economice, a tonului care se da de aici de la centru. Uram epoca comunista cu ideile sale centriste, dar continuam sa functionam  mental si uneori si administrativ dupa principii de acest fel.

Migratia populatiei catre capitala a trecut de la celebrul buletin de Bucuresti, la atractia fatala a carierei la multinationale, in media sau showbiz. Un El Dorado romanesc unde se fabrica adesea personaje si nu personalitati, se prezinta modele dubioase de implinire profesionala si se expun tipologii cel putin ciudate de formatori de opinie sau leaderi mesianici de mahala care odata relevati si consumati abuziv, sfarsesc in derizoriu.

Arhitectura si sistematizarea rutiera si citadina au fost mutilate de ideile elucubrante ale unora care s-au autointitulat edili. In comunism ne-am procopsit cu zeci de  bulevarde largi strajuite de blocuri tip care trebuiau sa adaposteasca poporul muncitor, dar aveam parcuri, aer curat, lacuri limpezi si o flora urbana deosebita. Sigur nu trebuie uitat felul in care s-au distrus cartiere intregi de cladiri cu o arhitectura splendida si s-au sters cu o voluptate paranoida urmele valorilor traditionale ale edificiilor, blazon al unor valorosi arhitecti venetici sau locali.  Pe alte meridiane aceste cartiere ar fi fost valorizate cum se cuvine. Acum avem o aglomerare urbana fara noima, fiecare a construit cum si unde a dorit, nu exista vreo norma de bun simt sau estetica in peisagistica urbana.

S-au taiat arbori seculari, parcuri si padurile limitrofe ale orasului pentru a face loc asa numitelor complexe rezidentiale de lux. Ofertele imobiliare din cartierele ce sunt sau vor fi construite abunda de spatii verzi si de facilitati dedicate unei vieti sanatoase. In realitate ce sa vezi, noroaie, lucrari neterminate sau cateva plapande siluete de arbori care se usuca la putin timp dupa inaugurare si in rest cam nimic.

O alta dovada de snobism si falsitate moderna rezida din faptul ca ani de zile au fost criticati edilii comunisti pentru ca au cladit blocuri si toate orasele Romaniei erau de fapt niste imense cartiere de cladiri trase la indigo si lipsite de personalitate.  Acum, surpriza, toata lumea construieste blocuri. Darama case si construieste blocuri. Oriunde, pe orice petec de teren, in orice cartier de case, intre alte blocuri, in parcuri sau in campuri aride de la periferia orasului.  Acestea distrug si bruma de idee de cartier rezidential ori de case care mai ramasesera.

Parcurile s-au imputinat precum trupurile unor batranei. Este adevarat ca au varste considerabile, dar uitarea, paragina si reducerea suprafetelor atinge cote alarmante. Ma plimbam deunazi prin Parcul Carol, o frumusete de loc in vremuri de odinioara. Ce promenada, ce terase, ce lac si cate locuri minunate aranjate cu gust intr-un areal din mijlocul orasului. Aleile sunt insa distruse, arborii mutilati, lacul un focar de infectie in care nici bietele rate nu cutezau sa mai intre desi era o zi imbietoare cu mult soare ce mangaia imprejurimile. Chioscuri cu de toate, conferinte ad-hoc pe tema Covid, Arenele Romane ce stau sa cada si multa tristete. Parca si flacara de la mausoleu palpaia ezitant si trist. Iar cei doi tineri strajeri de nadejde de la intrare sunt desprinsi total de peisaj fiind absorbiti de noutatile din mediul online pe care il consulta cu infrigurare.

 In Herastrau avem de-a face cu o serie intreaga de mostenitori. Au avut oamenii rude care au detinut parcul si chiar luciul de apa. In asa fel incat fiecare a construit ce si cum a putut pe apa sau pe uscat. In general terase si restaurante. Mai rezista eroic cateva terenuri de tenis si chioscurile nelipsite cu gogosi cu iz de ulei ranced, floricele si tot felul de jucarioare. Pe la coada lacului mizerie si noroaie. Arbori taiati si in loc cate-o tufa sau un boschet si in cel mai bun caz cate-un firav pomisor abia plantat in primavara si care deja are probleme existentiale. Bancile un amestec de clasic si modern. Pavimentele distruse incat oricand poti avea surprize traumatizante, pistele de biciclete aproape perfecte pentru enduro, taluzurile lacului distruse, malurile surpate si evident clasicele vaporase si hidrobiciclete.

Noroc sau intamplare mai sunt si parcuri care s-au mentinut si chiar imbunatatit semnificativ din punct de vedere dendrologic desi au primit cadou malluri si alei betonate din abundenta.

Traficul din Bucuresti este o aventura. Poluarea la cote maxime. Ca si frecventa cancerelor respiratorii. In caz ca mai intereseaza pe cineva. Peisaj halucinant – orasul inconjurat de gropi de gunoi puturoase si fumegande.  Va fi in continuare siluit, poluat si sufocat de o populatie mult prea numeroasa pentru capacitatea reala a orasului. Asta pentru ca si dezvoltarea unui mamut pe scheletul unui biet pui de elefant tot snobism se cheama. Orasul acesta era gandit pentru o populatie de maxim un milion de locuitori si cateva (putine)  sute de mii de masini. Acceptarea neconditionata a 2-3 milioane de locuitori, a peste unui milion de masini personale si a cateva sute de mii de utilitare  fara dezvoltarea infrastructiurii lasate mostenire de comunisti, se numeste inconstienta. Pentru ca noi bulevarde nu s-au construit, centura este un biet drum comunal, cele 3-4 pasaje sau poduri sunt oricum blocate permanent iar ideea de sens unic nu este valabila in Bucuresti. Strazile sunt niste imense parcari in lipsa celor care trebuiau construite ca sa mai putem spera la cate-o banda de circulatie libera care sa descongestioneze traficul. Blocurile nou construite au un numar infim de locuri de parcare asa ca fiecare a mostenit in Bucuresti si o bucatica de strada. Pe care si-o mai si marcheaza cu mijloace tipice meridianului – lazi, bidoane cu apa, diverse confectii metalice sau popice.

Despre reteaua de canalizare si termoficare invechita este inutil sa pomenim. Pe vremea comunistilor aveam retele bune dar nu ni se dadea caldura  sau lumina, acum platim  serios dar tevile sa incapataneaza sa ne mai aduca agentul termic. Si crapa pe unde le vine. Intr-un protest simbolic la adresa nepasarii.

Calitatea oamenilor din Bucuresti este subiect de reflectie. Omul modern s-a pervertit caracterial si comportamental, iar populatia capitalei noastre nu face exceptie. Oras pestrit, populatie pe masura. Kitsch urban si uman. O amestecatura greu de suportat dar si fascinanta ca subiect de reportaje sau satira.  Orasul insa se incapataneaza sa aiba elite reale. Sau ele, elitele se incapataneaza sa mai traiasca in orasul acesta. Si sa il innobileze, sa il faca rafinat si fermecator. Pentru ca da, exista medii intelectuale cu staif, unde discutiile mustesc de seva filozofica si intelectuala. Unde nu au patruns snobismele si modernismele stupide decat cel mult ca subiect de glume triste sau de analiza a degradarii morale, comportamentale si sociale. Lucruri firesti de altfel intr-o evolutie istorica la scara temporala indelungata.

Totusi el, Bucurestiul, continua sa existe, sa fascineze si sa atraga. Pe unii pentru bani, pe altii pentru oportunitati si pe altii pentru deschidere culturala si intelectuala. Exista un snobism voluptos al orasului de a atrage nenumarate tipologii umane in furnicarul  baza. Pentru a-i inrola in viata robotica a sabloanelor comportamentale. Evident ca in comparatie cu cenusiul din anii comunismului, culoarea si lumina magazinelor, restaurantelor, mallurilor si bulevardelor mascheaza oarecum mizeria si dau o senzatie de evolutie si dezvoltare. Cladirile moderne sunt dovada ca daca se doreste se poate.

 

Paralela cu romanul lui Octav Dessila este deja nepotrivita. Pentru ca prabusirea actuala a orasului are infinit mai multe fatete decat cea morala. Snobismul actual este de fapt rafinarea artistica a celor descrise de nenea Iancu.  

Contabilizand carcotas, dar trist aceste aspecte, nadajduiesc ca generatiile viitoare vor putea surprinde macar cateva nuante din fascinatia acestei aglomerari urbane si vor gasi suficiente motive sa se aplece in cunoasterea istoriei si evolutiei acestuia. Si nu doar sa descopere noi aspecte ale snobismului bucurestean sau sa asiste la prabusirea ireparabila a metropolei noastre nascuta si evoluata prin mlastini si hatisuri.

Mi-as dori foarte mult ca noua administratie sa nu fie asemenea multora dinainte care au trecut duios si au contribuit decisiv la aspectele surprinse in scurta descriere de mai sus. Nu ar strica orasului acesta sa fie resuscitat si sa primeasca o sansa reala la normalitate. Nu declarativa.....Grea misiune, sansele sunt mici, dar putem incerca macar sa fim moderat optimisti.

Topic: 

Format: