5 februarie 2023

Cu Zelenskiy în fața Congresului American am priceput ce va fi în 2023: ”ȘOC și GROAZĂ”!

COSMIN GUSA
Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

Am petrecut o oră din această dimineață urmărindu-l pe Zelenskiy la Casa Albă și vizionând discursul integral al lui în fața Congresului American. Și bine am făcut, deoarece am priceput multe, concluzia scurtă e că războiul se va intensifica până la niveluri nemaivăzute în viețile noastre, în mod sigur în 2023 va fi ”șoc și groază”.

Despre întâlnirea Biden-Zelenskiy nu merită vorbit, ea a fost amenajată doar pentru poze și scurte vorbe de duh și contează doar ca prolog pentru ceea ce a urmat. La Congres televiziunile au început să transmită cu cca 20 de minute înainte de discursul lui ZeleVogue, arătându-le pe cele două gafeuze ale politicii americane, Kamala Harris și Nancy Pelosi, cum organizează sala tixită de parlamentari, unde au venit și toți miniștri guvernului american.

Atmosfera era de sărbătoare, politicienii americani își strângeau mâinile și se îmbrățișau, iar de la tribuna celor două amintite mai sus era slobozită câte-o glumiță către diverși amici din sală. Chiar mă gândeam cum o să se mai poată schimba registrul brusc înaintea discursului, când va fi nevoie de momentul de reculegere pentru sutele de mii de morți din Ucraina. N-a mai fost nevoie pentru că nu s-a ținut așa-ceva, Zelenskiy a apărut la tribună rapid, îmbrăcat în militar zâmbitor, de unde a savurat vreo 5 minute de urale și aplauze în picioare ale asistenței, apoi a comentat umflat în pene și cu modestie jucată că el nu merită chiar atâta onoare.

Discursul lui va fi publicat în presă, e suficient să rețineți aici că a cerut bani pentru înarmare și război upgradat, măgulind marele popor american și-ai săi lideri înțelepți prin laude în serie, dar nu a zis nimic despre pace sau morți, n-a făcut nici un apel ca SUA să oprească războiul ce-i macină poporul și va transforma Europa de Est în cazarmă, respectiv va pune pe butuci economia Occidentului. Iar pentru asta a fost ovaționat și aplaudat în picioare de mai multe ori pe durata discursului, astfel am putut citi pe fețele aplaudacilor o euforie care, conjugată cu uriașele necazuri din zona noastră, dă efectul unei atmosfere drăcești ce cuprinde lumea. Nu exagerez dacă zic că reacția normală analizând ce s-a întâmplat este să scuipi în sân și să-ți faci cruce!

Zâmbetele lui Zelenskiy le pricepeți ușor, el și-a făcut treaba convingându-i în fața camerelor tv pe congresmenii aplaudaci, va primi bani mulți și sistemul de rachete Patriot. Euforia politicienilor americani este cheia însă, ei se bucură ciudat de excesiv într-un moment în care dau un purcoi de bani și arme ce vor ajunge într-o țară despre care mulți au auzit doar în campania electorală din 2020, atunci când Trump și-ai săi acuzau cu probe familia Biden de banii obținuți prin corupție și șantaj chiar din Ucraina (iar Zelenskiy, ca proaspăt președinte, l-a confirmat atunci pe Trump).

Ce să pricepem deci?! Că americanii se bucură așa doar pentru că Zelenskiy și ucrainenii, la pachet cu europenii obligați să trimită trupe, se luptă cu Rusia în locul lor, și ZeleVogue nici nu i-a deranjat cu vești sumbre legate de sutele de mii de morți ce putrezesc acum pe solul fertil al Ucrainei.

Politicienii americani aplaudă și ovaționează ca proștii amorsarea unei etape mult mai distrugătoare a războiului, prin armament și bani americani, considerând în mod simplist că e suficient pentru viitoarea lor siguranță doar faptul că sunt departe de epicentrul conflictului, și-n plus, că unii dintre ei își vor și spori veniturile prin comisioanele grase provenite de la producătorii de armament, ca plată pentru votul lor.

Doamne, câtă prostie și cinism adunate la un loc! Cine ar mai putea fi liniștit în vreun ungher al planetei dacă războiul se va degrada înspre posibilitatea folosirii armamentului nuclear, iscată din disperarea rușilor că ar putea pierde sau din prostia unora ca Zelenskiy ce se trezesc cu degetele pe butoanele unor arme distrugătoare?!
Tare mi-e teamă că ce s-a întâmplat azi-noapte în SUA ne vestește că vom experimenta în 2023 cel mai cumplit an al existenței noastre. Șocant a fost să văd cum unanimitatea congresmenilor americani au aprobat prin aplauze așa-ceva, cu naivitatea/prostia/inconștiența unor copii ce organizează un foc de tabără în pivniță, fiind siguri că nu va lua foc și casa …

Cozmin Gușă