Publicat: 17 Ianuarie, 2019 - 12:47
FUMIGENE DE WEEKEND (68)

Americanii s-au înțeles cu britanicii! Cercetătorii americani au ajuns să le dea dreptate colegilor lor britanici, contrazicându-și propriile studii anterioare! Astfel, Asociația Medicilor Americani confirmă, după examinarea a 5105 adulți, că “țigările electronice sunt mai puțin toxice” STOP Studiul, publicat de Jurnalul Asociației medicale americane și semnat de o mulțime de PhD (doctori de doctori, adică), arată că “deși efectele pe termen lung nu sunt cunoscute, ele se pot estima”. Iar o modalitate de estimare este “măsurarea chimicalelor în corpul uman, care indică expunerea la toxine”, relatează CNN STOP “Se pare că acesta este unul din primele studii toxicologice care poate fi direct raportat la populația SUA” spune doctorul R. Miech, de la Universitatea Michigan STOP Hopa! A apărut concurența! Să vadă și “societatea civilă” cum e. Să-i tragă, oare, Florin Mihălțan, preșul de sub picioare piaristei Ramona Brad, de la 2035 fără tutun? STOP Ziarul Medical anunță că Institutul de pneumologie Marius Nasta (în conducerea căruia se află Florin Mihălțan) împreună cu Asociația aer pur (condusă tot de Mihălțan) și American Cancer Society (care, probabil, vine cu banii) au înființat “Centrul de informare pentru controlul tutunului”. Persoană de contact Magda (Ciobanu?) STOP Potrivit YamNews, Curtea Supremă din Rusia a decis că cei care fumează în propriile apartamente și își deranjează, astfel, vecinii nefumători, trebuie să le plătească despăgubiri. Nu se precizează ce se întâmplă cu cei care beau în propriile apartamente și îi deranjează pe vecinii abstinenți. Probabil că, un astfel de caz (de abstinență), în Rusia, nu s-a întâlnit încă STOP Cum zice vechiul proverb rusesc citat în preambul la “Homo sovieticus”, “dacă nu m-ar iubi, nu m-ar bate”. Valabil și în Vaslui. Unde un asistat social a sunat la 112 să vină cineva să-i curețe zăpada din fața casei, că nu poate ajunge la magazin. Ca să-și ia “rifil”  STOP O vorbă veche zice “să ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple”. Nu au susținut ei, activiștii, că trebuie redus fumatul pentru că substanțele din fum sunt periculoase? Și iată că, în multe țări, dorința li s-a împlinit STOP În Japonia, de pildă, față de 1989, fumatul s-a redus la jumătate (circa 17%, în prezent). În schimb, a fost înlocuit în mare măsură de vapat. Și nu e vorba aici doar de efectele campaniilor anti-fumat, de acceptabilitatea socială din ce în ce mai redusă sau de riscurile de sănătate, ci și de progresul tehnologic STOP A te angaja, astăzi, împotriva progresului tehnologic, înseamnă a te pune împotriva curentului. Aviz activiștilor noștri, cu vârf de lance Raed Arafat STOP În fond, omenirea a ajuns de la telefonul cu disc la IPhone fără nicio presiune suplimentară. Cu atât mai mult e, deci, explicabilă evoluția de la Marlboro la IQOS, sau de la Camel fără filtru la Logic STOP La urma urmei, realitatea virtuală e, deja, din ce în ce mai mult, parte din realitatea curentă, iar dependența de Google sau Facebook a depășit de mult, ca anvergură și periculozitate, mai ales în cazul minorilor, dependența de tutun. O serie de “Insideri”, care au pus bazele marilor rețele sociale declară, astăzi, că au cunoscut potențialul de dependență și puterea de manipulare, apelând programatic la cele mai elementare nevoi psihologice: nevoia de recunoaștere și apartenența la grup STOP Pe vremea lui Nenea Iancu, Zița se gătea și mergea la Iunion nu neapărat pentru comedie, ci pentru a atrage cât mai multe priviri din public, fie ale cucoanelor invidioase, fie, mai ales, ale berbanților pofticioși. Astazi, junele își fac selfiuri în posturile cele mai favorabile, menite să aducă like-uri de la cât mai mulți cunoscuți, dar mai ales necunoscuți, din comunitatea virtuală teoretic nelimitată. Diferența constă în magnitudine STOP Imediat după Revoluție, semnele de recunoaștere a statusului social erau pachetul de Kent și cheia de la Dacie, puse pe masă. Astăzi, pe masă sunt așezate în același scop IQOS și cheia de la BMW STOP A vorbi despre epidemia țigarilor electronice, în Romania, pe modelul importat din SUA, unde activiștii clamează “epidemia Juul în rândul tinerilor”, e cel puțin neserios. Mai ales în condițiile în care Logic a fost lansat pe piață abia acum o săptămână, în doar cateva magazine STOP Și totuși, zilele trecute, epigonii palizi ai lui SRS și Horică A.- un fel de a treia generație de urmași ai lui Pamfil Șeicaru, faimos pentru “șantajul și etajul”, metoda prin care a reușit să ridice Palatul Universul-, l-au provocat în sensul ăsta pe Arafat.  Probabil ca să-i folosească declarațiile pe post de sperietoare și, aplicând reiterația modernă “dacă nu dai, te bag în cerneală”, să capete publicitate pentru Logic, așa cum au obținut pentru IQOS STOP Iar aici intervine superficialitatea și lipsa de informare (de care precursorul Șeicaru nu s-a făcut nicicând vinovat): spre deosebire de produsele din tutun încălzit, publicitatea la țigările electronice e interzisă. Deci, mălai-nema STOP Oricum, de data asta, Arafat - preocupat mai mult de achizițiile de elicoptere, salvări, mașini de pompieri ș.c.l.- a pus mult batista pe țambal în comparație cu celebra ieșire de anul trecut, cu “aparatele morții”, urmată la scurt timp de “lacrimogenele vieții”. Soarta, de! STOP A încercat să rămână consecvent cu cererea de modificare a legii, astfel încăt să acopere tot ce e tutun, chiar dacă n-are tutun (!?) dar a amestecat copios încălzitele cu electronicele, astfel încăt nu s-a reținut decât că are o problemă cu beculețele (?!), cu formele “extraordinar de frumoase” și culorile noilor dispozitive. Ca și cum s-ar opune evoluției tehnice și ar refuza tableta din nostalgie pentru Felix. Calculatorul STOP A zis că noile aparate nu ar fi atractive pentru fumătorii înrăiți, ci pentru tineret - pe care îl confundă, probabil, cu indienii momiți pe vremuri de misionari cu mărgele și oglinjoare sclipitoare. În paranteză fie spus, asta înseamnă să nu fii la curent cu moda noii generații și trendurile politicilor corecte STOP Să ne fie iertat, domnule Subsecretar de stat, dar ați rămas în urmă. Nu se mai poată roz sau bleu, ci...neutru. Gen. De la stilul horror-gotic s-a ajuns la Nununu, promovat de Celine Dion. Care își propune “să elibereze copiii de rolurile tradiționale băiat/fată și să dea posibilitatea celor tineri să dezvolte un simț al egalității în ceea ce privește libertatea de a-și fonda puterea personalității pe respect reciproc” STOP In sinteză, “gender neutral”- adică gri sau maxim alb/negru. În traducere, minorilor li se recomandă chestii mult mai importante decat fumatul. De pildă, sa-și aleagă, precoce, sexul STOP Și, tot cu scuzele de rigoare, riscul major pentru copii în ziua de azi nu sunt aparatele de vapat, care costă o groază de bani, ci sărăcia, dovedită prin studiile la care țineți așa de mult. La care se adaugă părăsirea, după plecarea părinților la muncă, în străinătate, calitatea educației, condițiile igienice precare din școli sau mizeria și bacteriile din spitale, poluarea aerului, E-urile din mâncare, lipsa vaccinării etc. etc. STOP În plus, captivitatea in lumea virtuală, “folosirea necontrolată a tehnologiei”, care eliberează în creier dopamină, substanță asemănătoare celei secretate în timpul fumatului, băutului sau practicării jocurilor de noroc, ceea ce crează adicție și “declanșează obezitatea sau depresia”- după cum arată TVR2, citând observații medicale STOP În aceeași notă, Arafat a mai adăugat că studiile științifice - care se pot consulta pe un link cu adresa  gov.uk - invocate de producători în privința riscului redus al țigărilor electronice comparativ cu țigările clasice, nu ar fi ale Ministerului sănătății, ci ale  Agenției de sănătate publică din Marea Britanie. Pe scurt, ale autorităților de sănătate publică. Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda, mai ales că și Comisia de specialitate a Parlamentului britanic a emis un raport în acest sens STOP Cât despre “controlul și supravegherea medicală a țigărilor electronice”...la urma urmelor nici plasturii cu nicotină, care se vând bine-mersi la farmacie, nu se dau pe rețetă. Deci, care e problema dacă diverse persoane vor să se lase de fumat cu electronice și nu cu plasturi sau supozitoare? Cu ce deranjează că unii vor să pufăie în interior, ca să nu mai dârdâie afară, la fumat? De ce s-ar simți lezați nefumătorii că alții își etalează “divaisurile” pe masă? Sau, de fapt, ceea ce deranjează sunt cheile de la BMW? STOP Anul trecut, în ciuda declarațiilor lui Teodorovici, că va face și va drege, confiscările țigărilor de contrabandă au scăzut cu 25% în comparație cu 2017. Iar contrabanda în sine a luat-o în sus și o va ține ca săgeata liberală, după ce același ministru a decis de capul lui să crească nejustificat de mult accizele STOP Vine-vine! “Culmea ipocriziei: International Life Sciences Institute, creată de Coca-cola, supraveghează conferințele despre sănătate și obezitate”. În China. Drăguț STOP De sezon: numarul deceselor cauzate de gripa a ajuns la șapte. România e pe ultimul loc în UE la Indicele democrației realizat de Economist. Doar trei din 10 români sunt fericiți, potrivit IPSOS. Printre fericiți se numără cei care...beau alcool, merg la cumpărături și fumează STOP O unitate de Parchet, DNA Ploiești, considerată de elită pe vremea lui Kovesi, e astăzi “grup infracțional organizat”. Asta și înregistrările de la DNA Oradea, cu procurorii care le făceau dosare penale judecătorilor “indisciplinați’, ca să le bage frica în oase, arată unde a dus excesul de zel în anti-corupția cu orice preț STOP La Ateneu, cu prilejul preluării Președinției UE, Donald Tusk a rostit un discurs elevat, cu citate emoționante din Nichita și Pleșu, în română. La Academie, actualul ministru al culturii, a vrut să fie mai breaz și să zică ceva deștept despre Eminescu, “cel mai mare poet care l-a dat România”. Apropos, ați văzut că, în ultima vreme, Tăriceanu și-a corectat acuzativul? Nu mai folosește “care” în loc de “pe care” STOP După ce l-a sfătuit pe Vâlcov cu Ordonanța lăcomiei, care a băgat țara în criză energetică și a prăbușit acțiunile Băncii Transilvania și ale BRD, Țiriac se dă lovit. Și protestează împotriva proiectului liniei ferate Otopeni-Gara de Nord, pe motiv că îi strică lui afacerile. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face STOP Dacian Cioloș și-a anunțat candidatura la europarlamentare declarând că “a fost o decizie dificilă”. Păi, in cazul lui, orice decizie e dificilă STOP Iohannis i-a bătut obrazul și a declarat că ce a facut el pentru Cioloș a fost mai mult decât susținere. Și că, dacă numitul vrea să candideze și la prezidențiale, treaba lui, că doar de aia s-a ieșit în stradă la Revoluție, ca să alegem și sa fim aleși. Ca să vezi, pe mine nu m-a dus gândul așa departe cănd am ieșit în stradă. S-a oprit la a alege. La gând mă refer STOP Curtea Constituțională a decis ca protocoalele cu SRI sunt ilegale și că e un vădit conflict instituțional cu Parlamentul, singurul abilitat să legifereze. Până și Lazar (Augustin) zice că decizia “era de așteptat, pentru ca semnatarii Protocoalelor nu aveau cum să facă urmărire penală”. Nu aveau, dar au facut STOP “19607 infecții intraspitalicești au fost raportate în Romania, în 2017”. Cică numărul raportărilor ar fi atât de mic din cauza unui sindrom pe care Institutul național de sănătate publică (un fel de Public Health England- aviz amatorilor) îl numește “predominanța culturii blamării”. Aceasta “împiedică focalizarea pe cauzele reale ale erorilor și pe modalitățile reale de prevenire” STOP Institutul conluzionează că “acest tip de cultură nu reprezintă cea mai buna atitudine și nu face decât să îngreuneze obținerea obiectivelor dorite”. Bingo! INSP a pus diagnosticul societății românești. “Cultura blamării” nu e doar un sindrom, ci o  adevărată epidemie (HEXAVALENT)

Tag-uri Nume: