Publicat: 9 Noiembrie, 2018 - 09:45

În perioada 15 noiembrie - 6 decembrie 2018, Biblioteca UPT organizează o nouă sesiune de cursuri de limba japoneză. Acestea vor fi predate de Camelia Nakagawara, un niponolog cu studii postuniversitare la Universitatea Columbia (Teachers College), New York (MA în predarea limbilor străine) şi Universitatea din Chicago (PhD în Limbi şi Civilizaţii Est-Asiatice) şi cu peste 20 de ani de experienţă de cercetare şi predare la nivel universitar atât în Japonia cât şi în SUA.

Cursurile costă 90 lei/8 şedinţe, fiind gratuite doar pentru studenţii şi cadrele didactice de la Universitatea Politehnica Timişoara. Acestea se desfăşoară în fiecare joi şi vineri de la 17:15 la 18:15 (începători) şi 18:30 -19:30 (avansaţi).

Locurile sunt limitate: 65 pentru externi şi 10 pentru UPT (pentru începători), 65 pentru externi şi 10 pentru UPT (pentru avansaţi).

Înscrierile au loc în perioada 8-14 noiembrie, între 12:00 - 18:00 la Biblioteca UPT şi se fac în ordinea trimiterii solicitărilor.
Mai multe informaţii referitoare la înscrieri pot fi obţinute scriind un mail la mihaela.popescu2@upt.ro; alexandru.halbac@upt.ro.

În 15 noiembrie, ora 15:30, în holul central al Bibliotecii UPT, va fi organizată o inedită expoziţie de chimonouri japoneze: Poezie în mişcare.

Chimonoul japonez exemplifică tot ce e sublim în cultura Ţării Soarelui Răsare. Imaginaţia, creativitatea şi măiestria artiştilor din breslele care colaborează la crearea chimonoului au transformat, în decursul secolelor, mătasea naturală într-un izvor de tehnici vizuale aparent fără sfârşit, pentru a făuri frumuseţi unice.