Publicat: 13 Februarie, 2012 - 14:17
Share

Sala de sport din cartierul Silva, Buşteni, a găzduit Duminică, 12 Februarie 2012, finala “Cupei Oraşului Buşteni” la fotbal.

La ediţia din acest an au participat 6 echipe: Trestiei, Valea Albă, Griviţei, Poiana Ţapului, Silva şi Zamora (echipă din care face parte şi primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, împreună cu fiul său Alexandros Savin).
 
Competiţia, organizată de Primăria oraşului Buşteni, a devenit o adevărată tradiţie pentru oraşul Buşteni, fiind extrem de aşteptată, an de an, de iubitorii acestui sport.
 


În cadrul finalei de duminică, primul meci a fost disputat între echipele Poiana Ţapului şi Silva, scorul fiind de 5-7.
În finala competiţiei au evoluat echipele Zamora (echipă din care a făcut parte şi prezentatorul Antenei 1 Dani Oţil) şi Valea Albă, echipa Zamora fiind marea câştigătoare, cu scorul de 5-3. Lovitura de începere a fost dată de Roxana Vancea de la “Neatza cu Răzvan şi Dani”. Astfel, locul I a fost ocupat de echipa Zamora, locul II Valea Albă, locul III Silva, locul IV Poiana Ţapului, locul V Griviţei, iar locul VI Trestia. Mai trebuie menţionat faptul că meciul din finala “mare” a fost comentat de celebrul comentator sportiv român Ilie Dobre.

În cadrul festivităţii de premiere, primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, a acordat echipelor participante diplome, cupe, mingi, echipamente sportive, dar şi sume importante de bani (4000 de lei pentru echipa clasată pe locul I, 3500 lei pentru locul II, 3000 lei pentru locul III, 2500 lei pentru locul IV, 2000 pentru locul V şi 1500 lei pentru locul VI).