8 decembrie 2021

Cursuri de pregătire pentru bacalaureat şi admiterea la facultate

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Din dorinţa de a veni în întâmpinarea elevilor de liceu care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat şi a candidaţilor la concursul de admitere la studii superioare de licenţă, unele facultăţi ale Universităţii din Bucureşti organizează, în perioada februarie – iunie 2021, cursuri gratuite de pregătire oferite de cadre didactice şi de studenţi ai Universităţii din Bucureşti, împreună cu profesori din învăţământul preuniversitar.

Desfăşurate online şi organizate de Facultăţile de Istorie, Matematică şi Informatică şi Filosofie, cursurile de pregătire îşi propun aprofundarea cunoştinţelor în domeniile menţionate mai sus, formarea de competenţe necesare absolvenţilor de liceu, precum şi familiarizarea elevilor cu cerinţele subiectelor şi cu tehnicile şi metodele de pregătire pentru susţinerea examenelor.

Astfel, Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti organizează, în colaborare cu Societatea de Ştiinţe Istorice din România – filiala Bucureşti (SSIR), cursuri de pregătire pentru proba de Istorie a bacalaureatului, adresate tuturor elevilor de clasa a XII-a.

Cursurile sunt gratuite, se desfăşoară online şi sunt transmise pe pagina de Facebook a Facultăţii de Istorie şi pe pagina de Facebook a Universităţii din Bucureşti în fiecare zi de sâmbătă, în perioada 20 februarie-29 mai 2021 (între orele 10:00-12:30). Şedinţele de pregătire sunt susţinute de profesori ai Facultăţii de Istorie, precum şi de cadre didactice din învăţământul preuniversitar.

În cadrul fiecărei întâlniri, elevii îşi vor putea pune bazele teoretice, prin intermediul unei prelegeri susţinute de către profesori, iar apoi vor putea dialoga cu aceştia pe marginea modelelor de teste pentru bacalaureat.

Calendarul programului de pregătire poate fi consultat aici https://unibuc.ro/wp-content/uploads/2021/02/program-pregatire-BAC-istorie-2021.docx, iar informaţii actualizate cu privire la evoluţia proiectului vor fi publicate atât pe site-ul Facultăţii de Istorie, cât şi pe pagina de Facebook a facultăţii.

De asemenea, studenţii Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti organizează, în perioada 6 martie-6 iunie 2021, pe platforma online Discord, o serie de cursuri de pregătire avansată pentru examenul de bacalaureat, pentru diferite concursuri de specialitate şi pentru admiterea la Universitatea din Bucureşti.

Cursurile vor fi organizate în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul 9:00-13:30 (09:00-11:00 – curs, 11:30-13:30 – seminar) şi sunt gratuite. Ziua de sâmbătă este dedicată informaticii, în timp ce ziua de duminică, matematicii, iar participarea la cursuri nu este condiţionată de înscrierea prealabilă.

Elevii interesaţi de participarea la lecţiile de pregătire pentru disciplina informatică sunt rugaţi să acceseze acest link https://discord.com/invite/zPqpn3bby6 de pe platforma Discord, în timp ce cursurile de pregătire pentru disciplina matematică vor fi disponibile pentru cei interesaţi la acest link https://discord.com/invite/fbR46vwM2q de pe aceeaşi platformă.

Informaţii actualizate cu privire la structura şi programul cursurilor pot fi accesate atât pe site-ul Facultăţii de Matematică şi Informatică a UB, cât şi pe pagina de Facebook a Asociaţiei Studenţilor la Matematică şi Informatică.

Nu în ultimul rând, studenţii Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti vor oferi elevilor, prin intermediul platformei online şi a aplicaţiei Bacopedia, o serie de modele de subiecte formulate pe baza cerinţelor de la bacalaureat la disciplinele Filosofie şi Logică, argumentare şi comunicare.

Prin participarea la acest proiect, Facultatea de Filosofie urmăreşte să ajungă la elevi într-un mod inedit, interactiv şi adaptat nevoilor curente ale societăţii. Astfel, în cadrul proiectului, aceştia îşi vor putea testa cunoştinţele în competiţii „Multiplayer” sau în „Modulul Practice”, acumulând BACnote pentru fiecare răspuns corect oferit.