Publicat: 10 August, 2018 - 10:54

Ministerul Educaţiei a emis joi, 9 august, ordinul prin care este acordată autorizaţia de funcţionare provizorie Liceului romano-catolic din Târgu Mureş. Este o veste bună, deoarece Ministerul Educaţiei a acordat, astfel, personalitate juridică unităţii de învăţământ de stat, care astfel îşi poate relua activitatea chiar la începutul acestui an şcolar.

Prin decizia luată joi, Ministerul Educaţiei a aprobat toate nivelurile de învăţământ şi specializările existente în structura de şcolarizare iniţială. Legea şi regulamentul prevăd, de asemenea, că administraţia locală din Târgu Mureş trebuie să includă, de drept, noua instituţie de învăţământ în reţeaua şcolară.

În zilele următoare UDMR se va întâlni cu reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice, profesorii liceului şi membrii comitetului de părinţi. Ulterior, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor va organiza o conferinţă de presă pentru informa opinia publică în legătură cu paşii administrativi şi procedurile demersurile care urmează să fie aplicate.

După cum se ştie, UDMR a încercat să înfiinţeze Liceul romano-catolic din Târgu-Mureş prin procedură legală. Din cauza contestaţiei înaintate la Curtea Constituţională a României (CCR) de partidele de opoziţie, Parlamentul nu a reuşit să restabilească funcţionarea normală, în condiţii legale a instituţiei de învăţământ; prin urmare, Uniunea a apelat la Guvern pentru rezolvarea acestui caz. Prin Hotărâre de Guvern au fost modificate mai multe articole de lege discriminatorii şi inexacte. Astfel, după decizia de joi, este posibilă înfiinţarea unităţilor de învăţământ pentru minorităţi şi în situaţia în care numărul elevilor înscrişi în sistemul educaţional este mai mic de 300.

Anterior ordinului ministerial emis joi a fost adoptată şi o altă hotărâre care prevede ca Liceul Bolyai Farkas din Târgu Mureş să coordoneze procesul de înfiinţare al noii unităţi de învăţământ.

Biroul de Presă al UDMR

Tag-uri Institutii: