5 iulie 2022

Curtea de Conturi a realizat auditul performanței în domeniul deșeurilor menajere

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Plenul Curții de Conturi a României a aprobat Raportul aferent misiunii de audit al performanței ”Analiză și diagnoză în gestionarea deșeurilor menajere”, desfășurată în perioada 16 septembrie 2019 – 28 februarie 2020 la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) și Garda Națională de Mediu.

Deficiențele constatate de auditorii publici externi, în combinație cu neajunsurile semnificative observate în planificarea, monitorizarea și evaluarea activităților Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD), au periclitat implementarea eficientă a Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor (SNGD) 2014 – 2020. De asemenea, absența unei monitorizări a indicatorilor stabiliți prin plan și a unor acțiuni corelate și coordonate ale tuturor autorităților responsabile compromite îndeplinirea obiectivelor strategice privind gestionarea deșeurilor și prevenirea generării acestora.

Implementarea măsurilor asumate prin tratatul de pre-aderare, esențiale pentru atingerea obiectivelor de reciclare impuse de UE, întârzie să apară. În Raportul misiunii, auditorii Curții de Conturi apreciază că rata actuală a progresului nu este suficientă pentru a atinge țintele stabilite privind gestionarea deșeurilor. Cea fixată pentru 2020 a fost ratată, existând perspective similare și pentru țintele aferente anului 2025.

Din prelucrarea datelor puse la dispoziție de ANPM, date raportate de operatorii economici care realizează servicii de salubrizare, reiese că peste 90% din deșeurile municipale generate de populație și de agenți economici sunt colectate în amestec, sub 10% din această cantitate fiind colectată separat. Totodată, se constată o rată de depozitare a deșeurilor de peste 60%, determinată mai ales de gradul scăzut de colectare separată a deșeurilor. În acest context, obiectivul de reducere treptată a cantităților de deșeuri municipale eliminate prin depozitare nu se va realiza.

Implementarea scăzută a colectării separate a deșeurilor reciclabile și biodegradabile duce implicit la depozitarea preponderentă a deșeurilor. Acest aspect, coroborat cu depozitarea în spații neconforme, generează un impact negativ semnificativ asupra aerului, apelor și solului, biodiversității și, în final, asupra sănătății populației. Nerealizarea colectării separate constituie principala cauză pentru neîndeplinirea țintelor propuse la nivel național.

Potrivit Raportului, multe autorități ale administrației publice locale evită să adopte măsuri organizatorice pentru implementarea colectării separate, în așteptarea funcționării Sistemelor de Management Integrat al Deșeurilor. Dacă le adoptă, autoritățile respective nu se asigură de realizarea acestei activități în conformitate cu prevederile contractuale.

În prezent, România nu are un sistem complet de trasabilitate a deșeurilor, iar datele necesare deciziilor strategice se obțin cu o întârziere foarte mare, precedate de prelucrări și validări ample. Acest lucru încetinește implementarea politicilor de mediu și creează riscuri majore în ceea ce privește întărirea controlului la granițe și înlăturarea riscurilor asociate practicilor clandestine cu deșeuri.

O altă constatare a auditorilor este că România a transpus integral legislația europeană privind deșeurile, însă, în unele situații, au fost identificate întârzieri excesive, atât în adoptarea cadrului legislativ necesar sferei de activitate, cât și în monitorizarea rezultatelor. Legislația națională aplicabilă domeniului deșeurilor este vastă și dificil de aplicat.

Ca urmare a acțiunilor derulate de Camerele de Conturi teritoriale, s-a constatat că actele normative care conțin prevederi specifice domeniului salubrității (Legile 51/2006, 101/2006, 211/2011, ordinele ANRSC 109 – 112/2006) sunt prea puțin cunoscute și aplicate de către unitățile administrativ-teritoriale (UAT), în special de către autoritățile publice locale. De cele mai multe ori, acestea au percepția greșită potrivit căreia, de la momentul delegării serviciului de salubrizare, UAT nu mai are nicio responsabilitate privind deșeurile din localitate.

Ministerul Mediului este autoritatea care, conform prevederilor PNDG, are obligația preluării tuturor responsabilităților privind reglementarea, monitorizarea și controlul gestionării deșeurilor municipale. Cu toate acestea, instituția nu a realizat monitorizarea și raportarea anuală a îndeplinirii obiectivelor și a măsurilor cuprinse în PNGD, în conformitate atât cu prevederile Legii nr 211/2011, cât și ale HG 942/2017. Monitorizarea gradului de realizare a obiectivelor a fost făcută doar la nivelul de constatare a adoptării reglementărilor legale.

Garda Națională de Mediu, deși a constatat nenumărate situații de încălcare a reglementărilor aplicabile cu privire la depozitarea necontrolată a deșeurilor, nu a încadrat faptele constatate în conformitate cu gravitatea acestora și cu legislația incidentă. Această entitate s-a limitat în a aplica măsuri care nu descurajează practica nelegală de depozitare necontrolată a deșeurilor. Deși activitățile de inspecție și control, dar și sancțiunile aplicate, s-au intensificat, eficiența acestor acțiuni nu și-a atins potențialul. Astfel, este necesară realizarea unei analize fundamentate a tuturor acțiunilor Gărzii de Mediu, luând în considerare prevederile SNGD și PNGD.

Auditorii publici externi au emis în urma misiunii de audit o serie de recomandări în sprijinul entităților responsabile. De pildă, MMAP împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară și consiliile județene vor urmări modul în care investițiile propuse în cadrul proiectului „Consolidarea capacității instituționale și îmbunătățirea funcționalității proiectelor în sectorul deșeurilor” vor fi cuprinse în Planurile Județene de Gestionare a Deșeurilor și, ulterior, realizate și puse în operare.

De asemenea, MMAP se va asigura de realizarea de acțiuni de control privind implementarea și aplicarea efectivă, de către toate UAT–urile și operatorii de salubrizare, a principiului „plătește pentru cât arunci”. Toate recomandările auditorilor, precum și detalii cu privire la auditul performanței privind domeniul deșeurilor menajere, le găsiți pe www.rcc.ro.