Publicat: 24 Noiembrie, 2014 - 13:27
Constatarile se refera la precedentele administratii ale Regiei Nationale a Padurilor

Curtea de Conturi a dat publicitatii Raportul de audit al performantei rezultat in urma Controalelor efectuate asupra modului de administrare si gospodarire a fondului forestier national, in perioada 2010 - 2013.

 SINTEZA PRINCIPALELOR CONSTATĂRI ŞI CONCLUZII REZULTATE
ÎN URMA MISIUNII DE AUDIT AL PERFORMANŢEI
1. Administrarea pădurilor. Tăierile ilegale de arbori
1.1. Structura fondului forestier
Fondul forestier ocupă în România o suprafaţă de cca. 27,33% din teritoriul
ţării, sub nivelul mediu al Uniunii Europene, care este de aproximativ 32%.
Suprafaţa fondului forestier la data de 31.12.1990 era de 6.367.660 ha, din
care suprafaţa pădurilor de 6.248.990 ha şi alte terenuri în suprafaţa de 118.670 ha.
Fondul forestier proprietate publică a statului administrat de RNP, în suprafaţă
totală de 3.227.907 ha la 31.12.2013 reprezentând 49,37% din fondul forestier
naţional, s-a diminuat faţă de situaţia existentă la 31.12.1990 cu 3.139.753 ha, în
principal datorită punerii în posesie a foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora,
prin aplicarea prevederilor legilor fondului funciar.
1.2. Fărâmiţarea proprietăţii forestiere
Legile de retrocedare elaborate în trepte, confuze şi lipsite de viziune au
facilitat abuzurile, conflictele, litigiile etc., au prelungit nepermis de mult procesul
de reconstituire a dreptului de proprietate şi au condus la o fragmentare a proprietăţii
forestiere, cu mult mai mare decât înainte de naţionalizarea pădurilor.
1.3. Administrarea pădurilor
Administrarea pădurilor în condiţii de rentabilitate şi cu respectarea regimului
silvic este dificilă în condiţiile fărâmiţării proprietăţii, fapt ce îngreunează
dezvoltarea lor într-o manieră durabilă.
Legislaţia silvică s-a dezvoltat defazat în raport cu retrocedările de terenuri
forestiere. Perioade lungi, pădurile retrocedate au rămas fără administrare, iar atunci
când a început să se elaboreze legislaţia specifică nu a existat o viziune unitară, fapt
pentru care s-au impus abordări orientate spre soluţionarea unor probleme de
moment. Rezultatul a fost o legislaţie lacunară şi incoerentă, care nici astăzi nu
corespunde unor cerinţe fundamentale ale domeniului silviculturii. Situaţiile create
(faptul împlinit) au devenit obstacole greu de trecut în perspectiva unei viitoare
restructurări, preţul incoerenţei şi lipsei de determinare a fost plătit de pădure.
1.4. Cadrul legal sancţionatoriu
Până în anul 2004, sancţiunile pentru nerespectarea regimului silvic în
gospodărirea durabilă a pădurilor nu au avut eficacitate, în lipsa unui sistem de
control instituţional articulat. Nu a existat un sistem sancţionatoriu eficient, pe
măsura delictelor silvice practicate în masă, iar pădurile aparţinând persoanelor 10
fizice nu erau administrate. De asemenea, până în anul 2000 nu au existat instituţii
de control a respectării regimului silvic şi a circulaţiei masei lemnoase, iar după
această dată, deşi au fost înfiinţate astfel de instituţii, ele au funcţionat în subordinea
GNM până în anul 2005, când au revenit la autoritatea centrală pentru silvicultură.
Un regulament cât de cât coerent cu privire la circulaţia masei lemnoase şi la
controlul acesteia a fost adoptat abia în anul 2004. Ulterior, în perioada 2005 – 2013,
deşi au existat un cadru legal sancţionatoriu şi instituţii de control, efectele în
combaterea faptelor privind nerespectarea regimului silvic şi a circulaţiei masei
lemnoase nu au fost cele scontate.
1.5.Tăierile ilegale de masă lemnoasă
Cauzele principale ale tăierilor ilegale, masive de arbori, până la finele anului
2004, pot fi considerate:
- fragmentarea excesivă a proprietăţii forestiere;
- reglementarea cu întârziere a regimului silvic şi a administrării pădurii;
- inexistenţa regimului sancţionatoriu al delictelor silvice în primul
deceniu de la începerea retrocedării terenurilor forestiere;
- Crearea cu mare întârziere (abia în anul 2005) a unor structuri teritoriale
de control în subordinea autorităţii centrale care răspunde de silvicultură.
O încercare de evaluare a fenomenului tăierilor ilegale de masă lemnoasă până
în anul 2005, poate pleca de la suprafeţele goale care au putut fi depistate de
organele de control silvic ale autorităţii centrale care răspunde de silvicultură dar şi
aici cifrele variază, între 22 şi 35 mii ha. La aceste suprafeţe se adaugă încă circa 97
mii ha care au fost brăcuite, adică s-a îndepărtat cam 70% din arbori. Luând în
calcul un volum mediu de cca. 220 mc lemn la hectar, rezultă că volumul de lemn
tăiat ilegal ar fi de 22,6 mil. mc masă lemnoasă. Fenomenul tăierilor ilegale de
masă lemnoasă nu s-a oprit nici după anul 2005, autoritatea centrală care răspundea
de silvicultură neavând mijloacele legale necesare pentru a interveni eficace.
Prin controalele efectuate, organele de control silvic au constatat în perioada
2010 – 2013, tăieri/sustrageri ilegale de masă lemnoasă în volum de 1.676.779
mc, din care 925.372 mc s-au constatat în anul 2013. Întrucât estimarea volumului
de masă lemnoasă tăiată ilegal se rezumă la constatările organelor de control silvic,
care nu au capacitatea de a superviza întreg fondul forestier, volumul de lemn tăiat
ilegal ce apare în cifrele oficiale nu reflectă nici pe departe amploarea fenomenului.
O metodă de mascare a tăierilor ilegale este cea a recoltării prin produse
accidentale I. Arboretele sunt declarate ca fiind afectate de factori biotici şi abiotici
dăunători, fără a se întocmi documentaţiile aferente sau fără a le supune aprobărilor
de derogare. Astfel, în anii 2012 şi 2013 s-a recoltat un volum de 2786 mii mc
respectiv 3648 mii mc accidentale I, din care doar pentru 211 mii mc, respectiv
4,2% din volumul total, au existat aprobări de derogare de la prevederile 11
amenajamentelor silvice. Suspiciunea că în spatele recoltării de produse accidentale I
s-ar putea afla şi tăieri ilegale de masă lemnoasă este întărită şi de repartizarea
semnificativ diferită a produselor accidentale I în funcţie de forma de proprietate
asupra pădurilor. Astfel, se constată că factorii biotici şi abiotici ar afecta într-o
proporţie mult mai mare pădurile persoanelor fizice şi cele ale unităţilor
administrativ – teritoriale.
2. Capacitatea administrativă a autorităţii care răspunde de silvicultură
Administrarea sistemului forestier presupune planificarea, organizarea,
coordonarea şi controlul funcţionării eficiente a acestuia, în vederea atingerii
obiectivului de gestionare durabilă a pădurilor în concordanţă cu funcţiile
economice, de mediu şi sociale pe care acestea le îndeplinesc. Aceste obligaţii nu pot
fi îndeplinite dacă politicile, strategiile, programele şi măsurile propuse nu sunt
însuşite la nivelul decidenţilor politici şi nu au susţinerea mediului social-economic.
După 1990, în politicile din domeniul silviculturii nu a existat coerenţă şi
consecvenţă. Autoritatea publică centrală de silvicultură nu a fost reprezentată la
nivel politic înalt, fiind plasată la periferia unor ministere care nu i-au înţeles locul,
rolul şi nici specificitatea. Reorganizările extrem de frecvente au generat un perpetuu
provizorat, iar schimbările la nivelul decidenţilor politici (miniştri, secretari de stat)
au transformat priorităţile de moment în „obiective strategice”.
Diversele formule de organizare au eşuat în organigrame nefuncţionale, care nu
au integrat într-o structură de autoritate bine definită atributele de planificare
strategică, de reglementare, de management forestier şi de control.
Serviciile deconcentrate ale autorităţii publice centrale din domeniul
silviculturii au fost constituite târziu, iar după constituire au fost subordonate, în
anumite perioade de timp, altor autorităţi care nu aveau legătură cu silvicultura. Au
fost perioade în care autoritatea pentru silvicultură avea în sarcină îndeplinirea unor
atribuţii, fără a avea, însă, un aparat teritorial prin care să le pună în practică.
3. Sistemul informaţional integrat cu privire la vegetaţia forestieră şi
la circulaţia materialului lemnos
3.1Inventarul Forestier Naţional (IFN)
După 25 de ani de absenţă al oricărui inventar al vegetaţiei forestiere,
România a realizat primul ciclu IFN după standarde internaţionale. Dar ciclul nu se
poate considera încheiat, decât după valorificarea rezultatelor şi transmiterea lor pe
nivele decizionale şi către opinia publică. Realizarea IFN a deschis noi oportunităţi
de colaborare cu alte ţări, în perspectivă fiind posibilă atragerea de surse de finanţare
externă, în regim de colaborare. 12
3.2. Sistemul de urmărire a masei lemnoase
SUMAL este un sistem informaţional integrat de urmărire a materialelor
lemnoase, asigurat de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi pus
la dispoziţia utilizatorilor. El reprezintă un instrument eficace pentru controlul
introducerii în piaţă a lemnului cu provenienţă ilegală şi constituie baza sistemului
due - diligence prevăzut de Regulamentul (UE) nr. 995/2010.
În momentul de faţă, sistemul SUMAL este folosit la nivel local (ocoale
silvice şi operatori economici), teritorial (ITRSV - uri) şi la nivel central (autoritatea
publică pentru silvicultură).
Totuşi, sunt aplicate numai funcţiile de evaluare a lemnului recoltat, de
evidenţă gestionară a materialelor lemnoase şi de control (parţial). Nu sunt
valorificate funcţiile de statistică, deşi datele primare sunt stocate în baza de date.
Până acum beneficiarii, printre care şi autoritatea centrală pentru silvicultură, nu au
fost capabile să-şi definească nevoile. De asemenea, nu au fost finalizate o serie de
servicii client cum ar fi:
- unificarea calculelor APV şi difuzarea utilitarelor derivând din acel calcul;
- interogările şi rapoartele solicitate de control;
- editarea rapoartelor de alertă, atunci când sistemul depistează anomalii în
fluxurile de circulaţie a materialului lemnos;
- diferenţierea nivelului de acces, în concordanţă cu structurile instituţionale;
- interconectarea cu alte baze de date: Imprimeria Naţională (pentru
documentele cu regim special), Registrul Comerţului, ANAF etc.
Până în prezent, nu s-a reuşit finalizarea modulului de avertizări pentru
depistarea din timp a tăierilor ilegale şi a introducerii masei lemnoase pe piaţa
lemnului. De asemenea, deşi sistemul are stocate informaţiile brute introduse de
ocoalele silvice şi agenţii economici, nu s-a elaborat modulul de situaţii statistice,
care ar fi permis identificarea riscurilor şi a zonelor cu risc ridicat, nu a fost
implementat modul de control al rezultatelor exploatării, nu s-a întocmit balanţa de
intrări-ieşiri etc..
3.3. Sistemul informaţional suport de asistare a deciziilor de gestionare
durabilă a ecosistemelor forestiere
În absenţa unor instrumente bazate pe tehnologii moderne fenomenul tăierilor
ilegale nu poate fi ţinut sub control. În acest sens, autoritatea centrală care răspunde
de silvicultură a iniţiat demersuri în vederea realizării unui sistem informaţional
suport de asistare a deciziilor de gestionare durabilă a ecosistemelor forestiere.
Acesta este în fază de proiect şi este finanţat în cadrul Programului de Cooperare
Elveţiano – Român, valoarea totală a proiectului fiind de 6,5 milioane CHF din care
finanţarea statului elveţian este de 5,5 milioane CHF. 13
Proiectul vizează conceperea şi implementarea unui sistem informaţional
complex, dinamic şi interactiv, care va permite autorităţii centrale şi serviciilor sale
deconcentrate să vizualizeze şi să identifice zonele în care se fac tăieri ilegale (la
ras), neregenerarea pădurilor în termenul legal, starea parchetelor după terminarea
exploatării ş.a. Odată implementat, va oferi informaţii complementare celor furnizate
de IFN şi de SUMAL, permiţând monitorizarea permanentă a fondului forestier.
4. Regenerarea pădurilor şi creşterea suprafeţelor împădurite
4.1.Regenerarea pădurilor
Neîngrijirea şi neregenerarea arboretelor tinere conduce la restrângerea
suprafeţelor împădurite şi la destructurarea şi degenerarea pădurilor şi, pe cale de
consecinţă, la diminuarea funcţiilor de protecţie, economice şi sociale ale pădurii.
În perioada 2005-2013, majoritatea regenerărilor s-au făcut în Fondul forestier
de stat şi au vizat în principal regenerarea terenurilor afectate de tăieri, împădurirea
golurilor neregenerate, a poienilor stabilite în amenajamente a fi împădurite şi a unor
terenuri degradate.
Cu toate că regenerarea pădurilor este esenţială pentru asigurarea continuităţii
acestora, în România nu există o inventariere a suprafeţelor neregenerate în termenul
legal de două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă.
Din analiza datelor privind suprafeţele de pădure rămase neregenerate în
termenul legal la finele anului 2013, a rezultat că aproape 60% din suprafeţele
afectate de tăieri ilegale şi de acţiunea factorilor biotici şi abiotici au rămas
neregenerate, iar din totalul suprafeţei regenerate aproape 70% o reprezintă
regenerările naturale. Deşi, aparent, aceste procente ar indica o situaţie favorabilă, în
realitate cifrele reflectă faptul că terenurile au fost abandonate după recoltarea masei
lemnoase. S-a constatat că, în general, harta neregenerărilor de pădure se suprapune
peste cea a tăierilor ilegale.
Referitor la constituirea fondului de conservare şi regenerare, menţionăm că
aplicarea prevederilor legale în vigoare cu privire la calculul contribuţiei aplicate
masei lemnoase determină o diminuare a surselor de constituire a fondului de
conservare şi regenerare a pădurilor comparativ cu aplicarea prevederilor vechiului
Cod silvic, fapt pentru care s-au propus soluţii de îmbunătăţire a cadrului legislativ.
Astfel, dacă în perioada 2010 – 2013 s-ar fi aplicat prevederile vechiului Cod silvic, pentru
fondul forestier proprietate publică a statului, s-ar fi obţinut suplimentar la fondul de
conservare şi regenerare a pădurilor o sumă estimată la 186.366 mii lei.
4.2.Împădurirea pe terenuri agricole degradate
România are în jur de 3,5 milioane ha de terenuri agricole degradate, dintre
care 2 milioane ha cu degradare pronunţată, care nu mai pot fi utilizate în scopuri 14
agricole, majoritatea acestor suprafeţe putând fi ameliorate prin împădurire. Astfel,
în perioada 2002-2006, prin 10 hotărâri ale Guvernului, s-a transferat de la ADS la
RNP o suprafaţă de 19.349 ha teren degradat. După anul 2006, practic au încetat
transferurile de terenuri degradate de la ADS la RNP, efectuându-se doar un singur
transfer de 73,7 ha în anul 2011. La finele anului 2013, ADS mai deţinea în
administrare aproape 8530 ha terenuri degradate.
Conform programelor de împădurire elaborate la nivelul autorităţii centrale
care răspunde de silvicultură, pentru perioada 2005-2013 s-a prevăzut împădurirea a
156 mii ha de terenuri degradate, din care s-au împădurit efectiv 18,5 mii ha (12%).
Având în vedere că România are 2 milioane hectare de terenuri agricole degradate,
luând în considerare acelaşi ritm de împădurire, ar fi necesari aproape 1000 ani.
În baza prevederilor OUG nr. 196/2005, începând cu anul 2008 a fost finanţat
programul de împădurire a terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi
gospodărirea durabilă a pădurilor din Fondul pentru Mediu.
Procedurile instituite prin ghidurile de finanţare nu au ţinut cont de caracterul
specific al acestor tipuri de investiţii care trebuie finanţate continuu până ce plantaţia
atinge starea de masiv, când se poate susţine singură, şi nici de riscurile inerente
acţiunii factorilor biotici şi abiotici. De asemenea, nu s-a avut în vedere faptul că
derularea unor astfel de proiecte nu este posibilă fără participarea instituţiilor
specializate ale autorităţii centrale care răspunde de silvicultură. Prin aceasta au fost
încălcate chiar prevederile legale care stabileau că autoritatea centrală pentru
silvicultură este singura competentă în coordonarea tehnică a împăduririlor în
terenuri degradate.
Referitor la derularea Programului de împădurire a terenurilor degradate
finanţat de AFM, s-a constatat că din 7.048 ha contractate a fi împădurite, numai pe
41 ha s-a atins starea de masiv şi numai pentru 2.836 ha există controale anuale de
regenerări avizate de ITRSV, prin care se confirmă reuşita plantaţiei fără a fi
încheiate lucrările. Pentru diferenţa de 4.171 ha, la nivelul anului 2013 nu se
cunoaşte cu exactitate de către AFM care este starea reală a lucrărilor de împădurire
executate.
Contrar principiului poluatorul plăteşte şi a scopului Fondului pentru Mediu
(descurajarea poluatorilor prin taxare şi finanţarea proiectelor cu un impact pozitiv
asupra mediului), s-a instituit o taxă care prin modificări legislative succesive a
ajuns să fie în sarcina deţinătorilor de păduri. Aceştia, în procesul de regenerare a
pădurilor, exploatează masa lemnoasă prin extragerea arborilor maturi ce trebuie
înlocuiţi de arborete tinere, capabile să reia ciclul regenerării. În acest context,
pădurea a fost un contribuitor net la Fondul de Mediu veniturile realizate din
aceste surse fiind de trei ori mai mari decât plăţile efectuate pentru susţinerea
programului de împădurire a terenurilor degradate.15
4.3. Perdelele forestiere de protecţie, în stadiu de deziderat
Conform programului naţional de împădurire elaborat de Ministerul
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Durabile în anul 2004, necesarul de perdele
forestiere de protecţie în România este de 300.000 ha. Aceasta presupune asumarea
de către autorităţile publice a unor programe pe termen lung, cu obiective ferme pe
etape şi cu finanţări continue.
Deşi s-au aprobat studii de fundamentare a necesităţii înfiinţării perdelelor
forestiere de protecţie pentru 50.600 ha şi s-au întocmit documentaţii tehnicoeconomice
pentru 20.000 ha, acestea nu au fost transpuse în practică.
În perioada 2005-2013 s-au înfiinţat numai 388 ha perdele forestiere, astfel
încât la începutul anului 2014 în România suprafaţa perdelelor forestiere este
cu 5500 ha mai mică decât în anul 1957.
5. Diminuarea suprafeţelor ocupate cu vegetaţie forestieră
5.1.Scoaterile definitive şi ocupaţiile temporare din/în fondul forestier naţional
Pentru ocupaţii temporare, în ultimii 5 ani s-au dat aprobări pentru suprafeţe
mai mici de teren, însă au rămas nesoluţionate ocupaţii mari din anii precedenţi, care
nu au fost redate circuitului forestier.
Suprafaţa scoasă definitiv sau temporar din fondul forestier, în perioada 2009-
2013, a fost de 829 ha înregistrându-se o neconstituire de resurse financiare de
63.975 mii lei la fondul de ameliorare şi, respectiv, de 343.445 mii lei la fondul de
conservare şi regenerare a pădurilor, ca urmare a exceptărilor de la plata
obligaţiilor băneşti introduse prin legi speciale.
Deşi există o strategie de dezvoltare durabilă a economiei naţionale, prin
legislaţie se promovează dezvoltarea unor sectoare ale economiei pe seama
sectorului silvic (cronic subfinanţat). Acest sector, prin exceptările introduse, este
pus în situaţia de a nu-şi mai putea constitui resursele financiare pentru regenerarea
şi conservarea pădurilor, precum şi pentru extinderea fondului forestier prin
împăduriri în terenuri degradate. Astfel, golirea de conţinut a prevederilor Codului
Silvic, prin alte legi menite să promoveze alte sectoare ale economiei, denotă lipsă
de coerenţă şi de viziune în înţelegerea rolului pădurii şi a funcţiilor sale.
5.2.Neintegrarea în circuitul silvic a terenurilor forestiere după încetarea
ocupaţiilor temporare
S-a constatat că există un număr foarte mare de prelungiri ale termenelor de
ocupare temporară pentru sonde abandonate sau abandonabile mai vechi de 20 ani şi
pentru care nu s-au regăsit documentaţiile iniţiale de ocupare temporară
(transmitere). Prin acest mod de prelungire a termenului de ocupare temporară au
fost perpetuate ocupaţii din fondul forestier, nesoluţionate legal până la această dată. 16
În acest mod taxele aferente încasate pentru prelungirea acestei ocupaţii, constând
numai în garanţii, nu corespund cu costurile reale ale cheltuielilor de redare a
terenurilor în stare aptă de a fi împădurite.
Prelungirea sine die a autorizaţiilor de ocupare este o procedură prin care se
escamotează obligaţia beneficiarului de ocupaţie de a reda terenul în stare aptă de a
fi împădurit. Există, astfel, riscul ca în unele cazuri de poluare foarte mare, garanţia
şi alte taxe aferente să nu acopere costurile pentru înlăturarea efectelor poluării.
5.3. Schimbarea ilegală a destinaţiei terenurilor forestiere
O tendinţă alarmantă de diminuare a fondului forestier naţional o constituie
transformarea, după defrişare, a terenurilor forestiere în terenuri agricole sau păşuni,
tendinţă manifestată mai ales după retrocedarea terenurilor cu vegetaţie forestieră
prin Legea nr. 18/1991. Până în prezent, au fost identificate 800 ha în judeţul
Teleorman şi 56 ha în judeţele Vaslui şi Galaţi care au fost defrişate şi transformate
ilegal în terenuri agricole prin schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor. În
judeţul Vaslui s-au identificat 172 ha care, după exploatarea abuzivă a masei
lemnoase, au fost abandonate, pe aceste terenuri practicându-se păşunatul abuziv.
Schimbarea destinaţiei terenurilor cu vegetaţie forestieră în terenuri agricole
sau păşuni este stimulată şi de acordarea subvenţiilor din Fondul Agricol European,
care nu are în vedere şi vegetaţia forestieră.
6. Accesibilizarea fondului forestier
6.1. Drumuri forestiere
Conform art. 83(1) din Legea nr. 46/2008 – Codului silvic, „Mărirea gradului de
accesibilitate a fondului forestier constituie o condiţie de bază a gestionării durabile a pădurilor”.
Potrivit unui studiu privind accesibilizarea fondului forestier naţional elaborat
în anul 2006 de ICAS şi de Institutul Naţional al Lemnului, suprafaţa de fond
forestier naţional neaccesibilă de o cale de transport existentă se cifrează la
2.235.570 ha, ceea ce reprezintă 35% din suprafaţa totală a acestuia. Raportat la
densitatea medie a căilor de acces, România are un decalaj semnificativ faţă de ţările
europene cu condiţii de relief asemănătoare.
În studiul menţionat se fundamentează necesitatea accesibilizării, într-o primă
urgenţă, a unei suprafeţe de 250.000 ha fond forestier proprietate de stat, prin
construirea a 2400 km de drumuri forestiere noi în perioada 2007-2017, ceea ce
presupunea un ritm de 240 km/an şi un efort investiţional de aproximativ 1,2 mld.
lei. Din datele prezentate de RNP, rezultă că în perioada 2007-2013 s-au pus în
funcţiune 227 km drum forestier nou, mai puţin decât ar fi trebuit să se realizeze la
nivelul unui singur an.
Deşi până în anul 2009 suprafaţa de fond forestier proprietate de stat s-a redus
la aproape jumătate, ca urmare a legilor de reconstituire a drepturilor de proprietate, 17
RNP deţine în administrare un număr semnificativ de drumuri forestiere care nu mai
deservesc fondul forestier, dar care nu au fost solicitate de consiliile locale în a căror
rază teritorială se află, pentru a fi trecute in domeniul public al acestora. Întrucât
întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere intră în sarcina proprietarilor, consiliile
locale nu sunt interesate în preluarea şi întreţinerea acestor drumuri.
În alte situaţii, drumurile forestiere au fost „preluate” în baza unor hotărâri ale
Guvernului de atestare a inventarelor unităţilor administrativ teritoriale, însă acestea
nu sunt hotărâri emise în baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si
regimul juridic al acesteia, pentru astfel de transferuri patrimoniale din domeniul
public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale. În prezent,
la nivelul RNP nu există un inventar complet al drumurilor forestiere pe care le
deţine în patrimoniu dar care nu mai deservesc fondul forestier de stat. De asemenea,
RNP nu cunoaşte situaţia tuturor drumurilor forestiere care figurează atât în
inventarul regiei cât şi al unităţilor administrativ – teritoriale, întrucât nu a avut
acces la anexele tuturor hotărârilor Guvernului prin care s-au atestat inventarele
bunurilor din patrimoniul unităţilor respective.
6.2. Corectare torenţi
Strategia Naţională de Management al Riscului la Inundaţii admite faptul că
abordarea problemei apărării împotriva inundaţiilor implică, pe de o parte, luarea în
considerare a întregului bazin hidrografic al râurilor şi, pe de altă parte, o planificare
interdisciplinară şi intersectorială a lucrărilor ce trebuie executate pentru amenajarea
bazinelor hidrografice torenţiale.
Prin natura lor, lucrările de amenajare a bazinelor hidrografice au un caracter
unitar ce nu poate ţine cont de limitele de proprietate şi de condiţionările impuse de
proprietari. Ca urmare aplicării legilor de reconstituire a drepturilor de proprietate
asupra terenurilor agricole şi forestiere, acestea s-au divizat excesiv, iar o parte
însemnată din obiectivele de corectare a torenţilor deşi au rămas în proprietatea
RNP, se află amplasate în proprietăţi private de fond forestier. În aceste condiţii,
RNP nu mai are acces la aceste obiective, pentru execuţia lucrărilor de întreţinere şi
reparaţii, iar prin legislaţia actuală nu s-a reglementat accesul pe proprietatea privată
pentru efectuarea unor astfel de intervenţii.
7. Finanţarea sectorului forestier
7.1.Forme de sprijin financiar al proprietarilor de păduri
Administrarea în regim silvic a micilor proprietăţi forestiere nu este posibilă
fără sprijinul financiar al statului, lipsa acestuia determinând creşterea presiunii
asupra pădurii, prin tăieri necontrolate şi abandonarea terenurilor forestiere după
recoltarea masei lemnoase fără a se efectua lucrări de regenerare. Confruntate cu
defrişările masive şi cu brăcuirea pădurilor, autorităţile au admis necesitatea unor 18
forme de sprijin financiar din partea statului pentru proprietarii de păduri şi, prin OG
nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului
forestier naţional, s-au prevăzut forme de acordare a sprijinului financiar de la
bugetul de stat preluate ulterior în Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic.
În perioada 2000-2009, din bugetul statului au fost alocate doar 40 mil. lei
pentru sprijinirea proprietarilor privaţi de păduri, deşi aceştia deţin aproape 1/3 din
fondul forestier al României. Această subfinanţare s-a răsfrânt asupra pădurii care, în
multe cazuri, a rămas fără administrare şi fără amenajamente silvice, fiind exploatată
ilegal sau prin proceduri la marginea legii.
Urmare adoptării HG nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice
de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a
fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui
proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale (…), formele de
sprijin a proprietarilor privaţi au fost suspendate până la primirea deciziei favorabile
a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Dar, notificarea a fost transmisă la Comisia Europeană abia în data de 29
august 2011. La data de 19.07.2012, Comisia Europeană a comunicat aprobarea
acordării unui ajutor de stat constând în compensaţii pentru nerecoltarea masei
lemnoase, în sumă de 258 milioane lei, proprietarilor privaţi de păduri, dar numai
pentru pădurile încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2 şi care sunt situate în
perimetrele siturilor Natura 2000. Datorită lipsei de fonduri, nici aceste ajutoare nu
au fost acordate.
7.2.Finanţarea din fonduri europene
7.2.1. PNDR 2007-2013
Conform PNDR 2007-2013, sectorul forestier putea beneficia de finanţări
nerambursabile de aproape 800 mil. euro, ceea ce, în condiţiile subfinanţării cronice
interne, ar fi însemnat un sprijin financiar semnificativ dacă s-ar fi creat condiţiile
favorabile pentru absorbţia acestor fonduri.
Cu excepţia investiţiilor în drumuri forestiere, gradul de accesare a fondurilor
europene destinate finanţării sectorului forestier a fost foarte redus, după cum
urmează:
Măsura 221 – prima împădurire a terenurilor agricole:
Deşi cu mult sub necesităţi, totuşi Măsura 221 viza împădurirea cu sprijin
financiar comunitar a 50.000 ha terenuri agricole neproductive sau cu productivitate
scăzută. Până la data de 30.01.2014 APDRP a selectat 40 proiecte în sumă de
3.775.660,83 euro (fonduri europene nerambursabile), a încheiat contracte de
finanţare pentru 29 proiecte în valoare de 2.144.123,29 euro şi a făcut plăţi de
185.513,13 euro. Raportându-ne la suma alocată de 229.341.338 euro procentul de 19
sume efectiv trase din FEADR era la 30.01.2014 de 0,081%, obiectivul final
operaţional de împădurire a 50.000 ha de terenuri agricole nefiind îndeplinit.
Măsura 122 – îmbunătăţirea valorii economice a pădurii:
Valoarea finanţării din fonduri europene aferentă Măsurii 122 a fost de
135.865.578 euro, însă au fost selectate proiecte a căror finanţare publică se ridică la
numai 2.513.937 euro. Până la 30.01.2014, APDRP a efectuat plăţi de 642.370 euro.
Gradul de accesare al măsurii a fost de 1,89% iar procentul de tragere efectiv nu a
depăşit 0,5%. Gradul redus de accesare s-a datorat, în principal, faptului că măsura a
fost lansată foarte târziu (anul 2012), din cauza unor incoerenţe în demersurile
administrative ale unităţii centrale de management a PNDR şi ale autorităţii centrale
ce răspunde de silvicultură.
Măsura 125 b – îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii forestiere:
Obiectivele specifice ale măsurii vizează dezvoltarea infrastructurii pădurii în
vederea asigurării competitivităţii sectorului forestier prin construirea şi/sau
modernizarea drumurilor forestiere, căi ferate forestiere şi funiculare şi diminuarea
riscului incidenţei fenomenelor naturale periculoase asupra pădurii prin efectuarea
unor lucrări de corectare a torenţilor. S-au alocat 268.521.136 euro iar gradul de
accesare prin proiecte depuse, selectate şi admise la finanţare este de aproape 80%.
Măsura 123 – creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere:
În cadrul măsurii au fost selectate 219 proiecte cu o valoare a fondurilor
europene nerambursabile de 111.515.458 euro. Dintre acestea, pentru 138 proiecte sau
încheiat contracte de finanţare în sumă de 68.501.973 euro, tragerile efective
(plăţi APDRP) fiind de numai 38.452.136,61 euro. Comparativ cu suma alocată (310
milioane euro) suma contractată pentru finanţarea proiectelor reprezintă 22%. Este
de presupus că accesarea pentru sectorul forestier se situează în jurul aceleiaşi cifre,
ceea ce denotă o preocupare redusă în valorificarea oportunităţii de a beneficia de
finanţări nerambursabile din fonduri europene.
7.2.2. PNDR 2014 – 2020
Din cele 17,6 mld. euro alocate României din FEADR în perioada de
planificare 2014-2020, numai 220 mil. euro vor fi dirijate către sectorul forestier.
Această sumă nu numai că este foarte mică (de 10 ori mai mică decât un necesar
minim de fonduri de cca. 2 mld. euro), dar în acelaşi timp reprezintă numai ¼ din
suma alocată silviculturii în perioada de planificare 2007-2013.
Au dispărut finanţări pentru creşterea valorii adăugate a produselor forestiere
sau pentru îmbunătăţirea valorii economice a pădurii. De asemenea, a fost eliminată
finanţarea compensaţiilor pentru pierderea de venit de către proprietarii de păduri din
siturile Natura 2000, ca urmare a funcţiilor de protecţie ale acestora, cu toate că
schema de ajutor de stat pentru perioada de planificare precedentă fusese acceptată
de Comisia Europeană.20
7.3. Forme alternative de finanţare a sectorului forestier
7.3.1. Contravaloarea efectelor funcţiilor de protecţie ale pădurii
Pădurile îndeplinesc un rol esenţial în protecţia solurilor, câmpurilor, apelor,
barajelor, lacurilor de acumulare, izvoarelor, căilor de comunicaţii, ecosistemelor
forestiere şi acvafaunistice, biodiversităţii, genofondului, etc.
Deşi prin Legea nr. 26/1996 – Codul silvic şi ulterior prin Legea nr. 46/2998 -
Codul Silvic, s-a prevăzut obligaţia persoanelor fizice, juridice şi a instituţiilor
publice care beneficiază sub raport economic de efectele funcţiilor de protecţie ale
pădurii de a plăti unităţilor silvice contravaloarea acestor efecte, până în prezent
finanţarea fondului forestier din contravaloarea funcţiilor de protecţie nu s-a realizat.
Acest fapt se datorează, în principal, nerespectării obligaţiei legale privind
elaborarea şi adoptarea legislaţiei subsecvente aferente.
7.3.2. Certificatele de carbon
Dată fiind contribuţia considerabilă a vegetaţiei forestiere la absorbţia şi
sechestrarea GES, este firesc ca sectorul silvic să beneficieze de resurse financiare
provenite din comercializarea certificatelor de carbon, potrivit mecanismelor
stabilite prin Protocolul de la Kyoto din 1997. Datorită întârzierilor în constituirea
cadrului legal, a incoerenţei acestuia şi a disfuncţionalităţilor organizaţionale,
România a pierdut oportunitatea de a încasa sume consistente din comercializarea
certificatelor de carbon, iar sumele încasate până în prezent au fost dirijate către alte
sectoare de activitate, sectorul forestier nebeneficiind de finanţare din această sursă.

8. Cercetarea ştiinţifică în domeniul silviculturiI
Nu au fost puse în aplicare prevederile Codului Silvic referitoare la
reorganizarea ICAS, prin hotărâre a Guvernului, în „Institutul de Cercetări şi
Amenajări Silvice "Marin Drăcea", în coordonarea autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură, ca institut naţional cu personalitate juridică. Mai mult decât
atât, prin HG nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor –
Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, a reconfirmat
apartenenţa ICAS la structura regiei, fiind inclus în categoria ”Unităţi cu
personalitate juridică din structura RNP Romsilva”. Ulterior, deşi prin HG nr.
185/2013privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, s-a
stabilit trecerea ICAS în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, până la data
efectuării misiunii de audit, transferul de la RNP nu era realizat.