Publicat: 23 Aprilie, 2013 - 10:57
Ştia că nu va avea şanse?

Preşedinţii ANRP şi ANRMAP, George Băeşu, respectiv Lucian Vlădescu, au fost aleşi în Consiliul de Supraveghere (CS) al companiei OMV Petrom (SNP), iar Gheorghe Ionescu, cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, care şi-a depus candidatura în nume propriu, s-a retras din cursă.
 
Şefii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) vor reprezenta statul în CS al OMV Petrom pentru următorii patru ani.
 
Numirile în CS au fost aprobate luni de adunarea generală a acţionarilor, a anunţat marţi compania printr-un comunicat.
 
Statul mai deţine, prin intermediul Ministerului Economiei, un pachet reprezentând 20,6% din acţiunile OMV Petrom

Băeşu şi Vlădescu îi vor înlocui pe actualii reprezentanţi ai statului, Ionescu şi Constantin Dascălu, ale căror mandate expiră la sfârşitul lunii aprilie.
 
Ionescu a fost numit în Consiliul în aprilie 2009, cu un mandat de patru ani, la propunerea Ministerului Economiei, instituţie condusă atunci de Adriean Videanu. Ionescu a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Petrom în perioada 2006-2007.
 
Din Consiliul de Supraveghere mai fac parte Gerhard Roiss, David Charles Davies, Manfred Leitner, Jaap Huijskes, Hans-Peter Floren şi Mark Mobius şi Riccardo Puliti.