Publicat: 31 Martie, 2014 - 20:30

Un cutremur de 3,7 grade pe scara Richter a avut loc luni, la 18.48, în zona seismică Vrancea, conform Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 139 de kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentrul acestuia sunt Covasna (38 de kilometri), Râmnicu Sărat (51 de kilometri), Târgu Secuiesc (53 de kilometri), Vălenii de Munte (56 de kilometri) şi Buzău (57 de kilometri).

In 2014, în zona seismică Vrancea au fost înregistrate şapte cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade.