Publicat: 27 Mai, 2019 - 17:44

Cutremurul care a zguduit PSD și ALDE avut și o urmare: tsunami-ul care l-a trimis pe Dragnea la pușcărie, după cam atât de mult și-au dorit Iohannis și acoliții săi. Partidul de guvernământ se vede pus în felul acesta într-o situație care frizează dramatismul politic: își pierde și întâietatea (teoretică) în încrederea electoratului, dar și liderul autoritar. Prima urmare, înfrângerea ar putea fi contrabalansată de faptul că o moțiune de cenzură a opoziției ar putea fi contracarată de interesul puterii și al aliaților săi de conjunctură de a rămâne în funcții, iar o rundă de alegeri anticipate este eliminată din start de faptul că actualii membri ai Parlamentului, fie din opoziție sau de la putere, nu doresc să își piardă odată cu privilegiile dintr-un an și jumătate rămas,  și siguranța unor realegeri pe care nu le-o poate garanta nimeni. Condamnarea lui Dragnea pune capăt unei adevărate vânători declanșate de statul paralel, la precedentul referendum, în care a fost acuzat că trimitea oameni la vot, până la cel actual în care s-a aflat în situația paradoxală de a descuraja participarea. O carieră politică între două referendumuri și - s-ar mai putea spune - o condamnare căutată cu lumânarea de executanții statului paralel al lui Băsescu și continuatorii lor din „statul de drept” al lui Iohannis.

 

Ieșirea brutală din scenă a liderului PSD dezvăluie seceta de cadre din jurul său. Încă de la preluarea puterii în partid nu s-a afirmat cu adevărat un „număr doi”, iar cei care tindeau spre o astfel de calitate au fost executați politic cu promptitudine. Iar odată cu seceta s-a declanșat și bătălia pentru ocuparea locului lăsat gol, pentru care fiecare se luptă pe cont propriu,  deoarece nu s-au putut format și consolida grupuri de interese. Foarte probabil că deocamdată doamna Dăncilă, care este și președinte executiv în exercițiu, va prelua comanda, dar nu se știe cum  va putea păstra și controlul, mai ales în condițiile asalturilor permanente ale formațiunilor câștigătoare, care își închipuie că odată cu pașaportul pentru Bruxelles au obținut și dreptul de a se așeza la masa credală a moștenirii pesedisto-aldiste.

 

 Într-un stat cu adevărat de drept, nu ca cel din mintea lui Iohannis, europarlamentarele ar trebui să fie ceea ce sunt: un episod pe drumul accidentat al democrației, care modifică doar raportul de forțe de la Bruxelles. Teoretic, Alianța aflată la guvernare poate să își continue liniștită mandatul de patru ani pe care i l-a oferit electoratul în 2016. Cu riscurile inerente ale moțiunilor de cenzură, care la noi, până acum, au avut succes o singură dată, când l-au trimis acasă pe Ungureanu, premierul lui Băsescu. Este, desigur, de datoria opoziției să încerce să dărâme fragilul eșafodaj  pe care stă Dăncilă și să-l transforme în eșafod, dar și  în rândurile sale opțiunile diferă. În timp ce Iohannis și liberalii sunt de părere că Alianța trebuie „alungată” prin „moțiunea populară” exprimată la alegeri, cu mijloacele violente ale unor proteste duse cu îndârjire până la demisia Guvernului pe rețeta „Colectiv” - poate chiar cu prețul câtorva victime - adevărații câștigători ai scrutinului au exprimat deja prin Cioloș ideea de a nu purcede la guvernare înaintea formării unor structuri și a unor programe care să evite fragilitatea unui executiv pripit. Deja aceasta reprezintă cea mai vizibilă fisură din eșafodajul opoziționist, în care perspectiva prezidențială a lui Cioloș amenință șansele celui aflat în exercițiu. Dacă USR/PLUS va participa, dar nu va intra într-un astfel de guvern, toată responsabilitatea se mută pe capul liberalilor, nici ei prea capabili să ia pe cont propriu un transport agabaritic de la jumătatea drumului și fără mijloacele de tracțiune adecvate.

 

Recapitulând, putem spune că cutremurul de duminică nu și-a arătat urmările la proporțiile pe care le-a amplificat tsunami-ul de luni, când perdanții PSD și ALDE au suferit și o decapitare brutală a celui care a fost, la bine și la rău, liderul alianței. Abandonul teleghidat al lui Dragnea nu îl mai favorizează nici pe Tăriceanu în cursa sa prezidențială, acesta având acum atârnată de picior ghiuleaua eșecului europarlamentar, cu atât mai dureros cu cât dezvăluie ponderea reală a invenției sale politice.

Avantaj Iohannis? Nicidecum, pentru că o formațiune care nu și-a atins încă nivelul de performanță, îl va proiecta pe Cioloș ca principal contracandidat, în situația în care partidele pe care mizează actualul nu mai au rezerve care să le amplifice ponderea.

 

S-a tot vorbit duminică despre câștigători, toți cei care așteptaseră rezultatele cu frica eșecului în sân răsuflând cu ușurare la atingerea pragului. Unicul câștigător mi se pare a fi însă electoratul, care s-a trezi parcă dintr-o amorțeală prelungită. Și care mai are timp, potențial, să se lămurească și de valabilitatea reală a opțiunilor sale până la următorul scrutin parlamentar, indiferent când va fi acesta.

Format: 

Rubrici: