Publicat: 29 Octombrie, 2018 - 07:43

Càlàtoria in Italia a lui Albrecht Dürer ( 1471-1528)  a durat mai mult de un an, de la inceputul lui 1494 panà in primàvara lui 1495. Cea mai mare parte a timpului si-a petrecut-o la Venezia, unde a avut prilejul sà cunoascà operele unor pictori care au làsat urme de nesters in istoria artei Renasterii si artei universale: Jacopo Bellini (1396?-1470?), fiii sài Gentile (1429?-1507) si Giovanni (1433-1516) si cumnatul acestora din urmà, padovanul de adoptiune Andrea Mantegna (1431-1506).  Dürer a mai putut admira la Venezia si opere ale lui  Vittore Carpaccio (c. 1465 – 1525/1526) al càrui celebru ciclu dedicat martiriului Sfintei Ursula  - despre care un deplans maestru italian al meu spunea cà este “revolutionar” deoarece in epoca perspectivei lineare comunica idea de spatiu prin punerea in evidentà a  “ceea ce se vede”, fàrà a recurge la rigorile geometriei - fusese deja demarat in 1490. 

Intors in orasul sàu de bastinà Dürer si-a orientat activitatea spre producerea gravurilor, sector al artei care in Nürnberg era in plinà inflorire. Din 1496 a inceput elaborarea unui ciclul inspirat de Apocalipsa lui Ioan. In 1498 o editie ilustratà a Apocalipsei lui Ioan ilustratà de Dürer a apàrut la Nürnberg  in douà versiuni, una in latinà  (Apocalipsis cum figuris) si alta in germanà. Momentul era bine ales. De regulà spre sfarsitul fiecàrui secol se reinvioreazà si tulburà constiintele crestinàtàtii, precum s-a verificat pe parcursul istoriei: se accentueazà  spaimele milenariste, frica de pedeapsa finalà, de catastrofa ce duce la sfarsitul lumii si la ipotetica reinviere a mortilor.  Pentru ilustratiile sale la textul Apocalipsei lui Ioan, Dürer a avut ca punct de reper ilustratiile Bibliei germane tipàrite  la Koln in 1482 de càtre Bartholomaeus von Unckel, preluate in editia publicatà de Anton Koberger (circa 1440‒1513) in 1483  la Nürnberg.  Cartea Apocalipsei lui Ioan, proiectatà de Dürer, cu ilustratiile desenate si gravate de el insusi pe plàcile de lemn, a fost publicatà sub egidà proprie. Aceste mod de realizare integralà de càtre un artist a unei càrti ilustrate detine primatul absolut in istoria editoriei.  Vibratia grafismelor lui Dürer are ràdàcini in grafismele culturii vizuale a goticului tarziu ce ràzbate din linearismul colturos  din opera graficà a numitului Hausbuchmeister, sublimatà de expresivitatea gotic-tarzie a compozitiilor din seria de 12 gravuri dedicatà de Martin Schongauer (c. 1450-1491) Patimilor lui Hristos, de dramatismul scenei din gravura Tentatiile Sfantului Anton (un exemplar la Musei Civici din Pavia) a aceluasi Schongauer si mai ales de tensiunea degajatà de  ultima operà importante a acestuia, fresca Judecàtii de apoi, pictatà pentru catedrala din Breisach. Noutatea reprezentatà de plasarea “in oglindà” a textului si imaginii inspirate si efectul imediat al acesteia asupra cititorului-privitor au constituit, la timpul respectiv, elementele de bazà ale succesului fulminat al lucràrii editorial-artistice a lui Dürer. Faima càrtii si imaginilor s-a ràspandit rapid in Europa contribuind la faima autorului. Cele 15 imagini dintre copertile Apocalipsei düreriene au devenit sursà de inspiratie pentru gravori, desenatorii cartoanelor pentru mari tapiserii, pictori. Imaginile din cartea lui Dürer au pàtruns, precum evidentiazà cercetàri recente, si in lumea ortodoxiei, de la manàstirile de la Athos la mediul artistic-religios al Moscovei.

Imaginea cea mai cunoscutà si mai popularà dintre xilogravurile càrtii este a patra. Reprezintà cei patru càlàreti despe care se vorbeste in Apocalipsa lui Ioan (6, 1-8)

(Fig. 1).  Durer - Cei patru cavaleri ai Apocalipsei

Reproducem mai jos textul din splendida traducere in romanà a lui Cristian Bàdilità, din volumul de el ingrijit si ilustrat de Marian Zidaru, artist a càrui exceptionalà sensibilitate religioasà se grefeazà pe o remarcabilà capacitate de sublimare a acesteia in formulàri moderne, percutante,  cu puternic impact emotiv:

Si am  vàzut cand a deschis Mielul prima din cele sapte peceti, am auzit una din cele patru vietàti zicand cu glas de tunet: “Vino!”. Si am vàzut: si iatà un cal alb si cel care sedea pe el avea un arc si i s-a dat o coroanà; si a iesit biruind, ca sa biruiascà.

Si cand a deschis pecetea a doua, am auzit o vietate zicand: “Vino!”. Si a iesit un alt cal, roib; si celui care sedea pe el i s-a dat sa ia pacea de pe pàmant, iar (oamenii) sà se injunghie unii pe altii; si i s-a dat o sabie mare.

Si cand a deschis pecetea a treia, am auzit a treia vietate zicand: ”Vino!”. Si am vàzut: si iatà un cal negru, si cel care sedea pe el avea in manà o balantà. Si am auzit un glas, din mijlocul celor patru vietàti, zicand: “O màsurà de grau pe un dinar si trei màsuri de orz pe un dinar, dar untdelemnul si vinul sa nu le atingi!”.

Si cand a deschis pecetea a patra, am auzit glasul celei de a patra vietàti zicand: “Vino!”. Si am vàzut: si iatà un cal verde pal; si numele celui care sedea pe el era Moartea; si Hadesul o insotea; si li s-a dat lor putere peste a patra (parte) a pàmantului, ca sa omoare cu sabie, si cu foame si cu moarte, si cu fiarele pamantului”.*

Nimeni inainte de Dürer reusise a reprezenta in mod atat de expresiv si dramatic viziunile monahului de la Patmos. Xilografiile sale sunt caracterizate de puternice contraste intre alb si negru, efectele de culoare fiind inlocuite de puterea sugestivà a nuantelor introduse de ducturile paralele. “A stiut sà exprime tot cu monocromiile sale, cu liniile sale negre” - se exprima cu admiratie despre el Erasmus din Rotterdam. Dürer a introdus in reprezentàrile in alb/negru detaliile emblematice pentru fiecare càlàret: arcul si coroana pentru cel de pe calul alb; sabia pentru cel de pe calul roib;  balanta pentru càlàretul de pe calul negru si in fine furca-trident a Mortii din mana scheleticului bàtran de pe calul verde-pal.

In decursul secolelor diversele lecturi ale iconografiei gravurii lui Durer au oscilat intre atribuirea fiecàruia dintre cele patru personaje reprezentate, prin racordarea interpretàrii la textul ce a generat reprezentarea, virtuti benefice sau caracterul de participàri malefice la cursul vietii umanitàtii.  Atentia exegetilor s-a concentrat, nu intamplàtor, asupra primulului si celui de al doilea cavaler. In cel dintai s-a vàzut reprezentarea ràzboiului, a confruntàrii violente; cel de al doilea a fost “citit” precum o intruchipare a violentei oarbe, a ucigàtorului nevinovatilor - a personificàrii  crimei: o figurà intratà in arta crestinà prin naratiunile neotestamentare privind uciderea pruncilor in vremea nasterii lui Isus. Exegetii care au incercat a lega reprezentàrile cavalerilor din Apocalipsa lui Ioan din Patmos cu evenimente petrecute inainte de timpul in care acesta isi  asternea pe papir viziunea au luat in considerare posibilitatea ca el sà se fi inspirat in conturarea imaginii primului cavaler din vizionarea sau relatàrile privind aspectul ràzboinicilor càlàreti parti care intre 58 si 63 e.n., in timpul domniei lui Neron, au cauzat mari distrugeri in Orientul Apropiat, panà la stabilizarea situatiei prin interventia trimisului imperial Gneus Domitius Corbulo (c. 7 - 67 e.n.).

Intr-o admirabilà interventie publicà, dedicatà suferintelor si sperantelor bisericii si figurilor apostolilor,  sustinutà in cadrul Audientei Generale din 23 august 2006,  Papa Benedicti al XVI-lea, fin teolog, fost cardinal prefect al Congregatio Pro Doctrina Fidei (2001-2005), a pus in evidentà mesajul de sperantà din Apocalipsà.  Ioan “a avut la Patmos” - a afirmat atunci Suveranul Pontif -  “viziuni grandioase care au influentat nu putin istoria bisericii si cultura crestinà”.  Situand cartea in contextul istoriei timpului Papa Benedict a XVI-lea a afirmat in acea ocazie cà ea are ca fundal “dramatica experientà a celor sapte Biserici din Asia (Efes, Smirna, Pergam, Thyateira - actuala Akhisar in Turcia, Sardes -actuala Sartmustapha, Filadelfia si Laodicea), confruntate cu “persecutii si tensiuni interne”. Acestora li s-ar fi adresat Ioan din Patmos  in textul sàu “implorandu-le sà ràmanà tari in credintà si sà nu se identifice cu lumea paganà, atat de puternicà”. “Prima si fundamentala viziune a lui Ioan - a spus papa Ratzinger - priveste fàptura Mielului càruia i s-a tàiat gatul si totusi ràmane in picioare (cfr. Apocalipsa 5,6), plasat in tronul pe care este asezat. Prin aceasta Ioan vrea sa ne spunà douà lucruri: cà Isus, desi ucis prin violentà, in loc sà se pràbuseascà pe pàmant ràmane in mod paradoxal ferm pe picioare deoarece cu reinviere a invins definitiv moartea. (…) Isus, Fiul Domnului, pe acest pàmant este Mielul lipsit de apàrare, rànit, mort. Si totusi sta drept in picioare, in fata tronului lui Dumnezeu si participà la puterea divinà. El are in maini istoria lumii.  Si astfel Clarvàzàtorul vrea sa ne spunà: sà aveti incredere in Isus, sa nu và fie fricà de puterile potrivnice, de persecutie. Mielul rànit si mort invinge. (…)  Chiar dacà in aceastà lume existà doar un singur Miel care pare slab, El este invingàtorul”.

(Fig. 2)  Marian Zidaru - Mielul mistic

Mielul lui Ioan, inscris in contextul suferintelor crestine din Asia Micà din secolul I d. C. s-a identificat pe parcursul a aproape douà milenii cu simbolul umanitàtii rànite, al suferintei si mantuirii. De Paste ne infruptàm canibalic chiar din carnea lui indumnezeità,  crezand si sperand cà ne infruptàm din propria carne si din suferinta noastrà care a devenit sau este pe cale de a deveni mantuire si resurectie.  Devenim, din noaptea Invierii, noi insine utopia salvàrii noastre intr-o umanitate pe care Ioan a vàzut-o asaltatà de durere, de boli, foame si foc.

Culoarea roscatà a calului celui de al doilea cavaler din gravura lui Dürer, acela care agità spada violentei distrugàtoare este  pusà in legàturà de textul lui Ioan cu “bestia de culoare rosie”, cu”prostituata invelità in purpurà”, care purpurà din antichitate panà astàzi a ràmas culoarea vesmantului imperial, semnul puterii depline asupra stàpanitilor.  Prostituata la Ioan poate deci imbràca - fenomenul l-a consacrat mai tarziu Justinian insurandu-se cu Teodora - culoarea vesmintelor puterii imperiale.  Intelepciunea popularà isi face insà datoria anuland mistificarea pusà in evidentà de schimnicul din Patmos; ea a proclamat cà “nu haina il face pe om”.  Noi insà tràim incà, in secolul nostru, in epoca acelor aparente biciuite de Ioan…

Al treilea cal este de cuoare neagrà, aceasta fiind simbol al mortii si suferintei, al foametei ce produce victime. Al treilea cavaler este instrumentul distrugerii recoltelor, care depind de capriciile nefaste ale vremii, de daunele aduse ordinii naturii, stabilitàtii sale in concordantà cu intocmirea divinà. Ioan pare aici, dacà am dori sa modernizàm continutul mesajului sàu vizionar si mistic, ca un fel de ecologist radical: prevestitor al dezastrelor ce trebuie prevenite si care sunt iminente, asa cim iminetà era nàvala partilor in càmpiile mànoase din antichitate aflate in spatiul “semilunei fertile” din Orientul Mijlociu de acum. Atat cel de al treilea cat si cel de al patrulea cavaler au fost splendid reprezentati (ca si primii doi) cu atributele lor simbolice malefice intr-o suità de manuscrise miniate realizate in secolele al X-lea si al XI-lea in manàstirile din nordul Spaniei. Este vorba de asa numitele Beatus, unul din capetele de serie fiind comentariul la Apocalipsa lui Ioan cunoscut sub denumirea de “Apocalipsa Fericitului din Lièbana”, elaborat (in 786) de un càlugàr cunoscut sub numele de San Beato (in sp.: Sfantul Fericit) din manàstirea San Martin de Turieno din Liébana, in Cantabria si ilustrat in secolele al X-lea si al XI-lea de miniaturisti din diferite scriptorii din nordul Spaniei.

Alte ilustratii succesive primei publicàri cu miniaturi ale manuscrisului nu exceleazà prin originalitate: ele mentin caracteristicile simbolice ale reprezentàrii derivate din lectura textului ioanit , cultivà simplitatea desenului si culorii. In manuscrisul pictat in 1047 de calugàrul Facundus pentru Fernando I al Castiliei si Leonului (1016/18 - 1065) si regina Sancha  al treilea càlàret tine in echilibru balanta  - sugeratà in mod simplificat, ca intr-o miniaturà geometricà modernà - pe care greutatea orzului trebuie sà fie echivalentà cu cea a dinarului plàtitorului.  Deasupra crupei calului -  de culoare verde palid, cadavericà - celui de al patrulea cavaler, ce tine spada in mana stangà,  zboarà amenintàtoare Moartea: de pe aripile sale, de pe ghiare si din  gura sa curge sange.

(Fig. 3). Beatus manuscris miniat al călugărului Facundus sec. X

Atat despre Dürer, textul Apocalipsei lui Ioan, si semnificatiile simbolice ale reprezentàrii. In decursul secolelor, cum spuneam mai sus, imaginatia literarà si artisticà a interpretilor mesajului Apocalipsei a mers in paralel atat cu evolutia a vietii sociale reale cat si cu modificarea substantialà a tehnologiilor, a habitatului urban si a raportului acestuia cu habitatul  natural. Revolutiiile industriale seriale, cateva in trei secole,  informatizarea, bombardamentul informational, iluzia desfiintàrii distantelor intre colectivitàti si persoane prin accelerarea tehnologicà a circuitului informatiei,  faptul de a fi prezent intr-un loc si de a putea fi prezent in mod iluzoriu, prin imagine - exprimare, decizie etc - in alte locuri sau nicàieri, adicà in un non locus - a creat spatiu pentru o reorganizare haoticà a unui  inceput de haos in care sistemele de organizare socialà incearcà a introducere o ordine care in confruntarea cu alte incercàri de acelasi tip poate deveni la randul sàu haoticà creind doar iluzia “stàpanirii sistemului”. Càrtile sau filmele despre Apocalipsa partialà (in preeriile americane, la New York sau in oricare loc unde apar ràzboinicii de pe alte planete purtati de nave spatiale ultrasofisticate) sau totalà (cataclismul general, climatic, geologic sau astral) nu mai au, cum au avut panà in urmà cu cateva decenii, o referintà criticà sau imaginativà in Apocalipsa lui Ioan.  Apocalipsa acum se inventeazà de mijloacele de comunicare de masà, in scopuri comerciale, pentru un public care “cotizeazà” la bunàstarea producàtorilor  de descrieri ale ororilor inchipuite dar plauzibile, a ràspanditorilor de groazà, a adeptilor cultului “artistic” al lui Dracula care in loc sa sugà doar sangele tinerelor “transilvane” sorbeste, intre o ràsuflare si alta, sangele unei intregi armate dusmane.

La nivelul vietii zilnice elementele cheie ale delirului distrugerii din Apocalipsa (6, 1-8) lui Ioan sunt  prezente intre noi, in multimea globalà. Sfarsitul iluzoriu al primei manifestàri apocaliptice, prin mana omului, la scarà  planetarà, a avut loc in 1918, cand s-au destràmat imperii, dupà ce timp de patru ani au murit in transee, pe fronturi, in ciocniri armate, de boli sau de foame, zeci de milioane de persoane. Un dezastru care a fost provocat de contrafigurile umane ale primilor trei cavaleri apàrute in halucinatiile vizionare lui Ioan, transpuse pictural in imaginile càlugàrului de la Liébana si confratilor sài intru Domnul  si mai departe in imaginile lui Dürer si ale celor ce au urmat calea lui artisticà.  Atunci s-a nàscut, dintr-o infrangere tehnicà o victorie moralà si nationalà, a renàscut binele, pentru noi “Mielul care pare slab este (a fost atunci - n.n.) Invingàtorul”, cum ar spune, judecand istoria noastrà, Papa Ratizinger .

Cu Al Doilea Ràzboi Mondial lumea a devenit teren de “exercitiu tactic” pentru apocalipse partiale dar sistematice. In doctele dezbateri ale unor prieteni si colegi, teologi de marcà, revine adeseori idea dupà care primul cavaler, acela inarmat cu arcul si càlare pe un cal alb, ar reprezenta - dat fiind “neintinarea” simbolizatà de culoarea albà, Logosul, “Verbul lui Dumnezeu”. Và amintiti pasajul: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezu. ” (Ioan, 1-2)! Unii din partizanii teoriei bunàvointei pentru umanitate a Cavalerului de pe calul alb imaculat sustin versiunea cà arcul acestuia ar avea semnificatia ràspandirii la distantà a  luminii, garantia convertirii, cà ar fi un fel simbol al superioritàtii divine, Cristos aparand astfel chiar ca un Apolon renàscut, un invingàtor al luminii asupra tenebrelor, un purtàtor de energie creatoare deasupra pamantului. Altii dimpotrivà sustin cà Anticristul are capacitatea de a se mimentiza, de a se prezenta sub fata inselàtoare a binelui si ca atare albul este aici doar semnul iluziei, anulatà de arcul ce intretine moartea. Acelora care in nazism si efectele sale majore - ce merg de la distrugerea unei bune pàrti a Europei la Holocaust si de la devastarea a douà continente la divizarea maniheicà a lumii in tabere de credinte (nu religioase, ideologice)  opuse - vàd doar un al doilea important moment apocaliptic al umanitàtii definit in limbajul rece al istoriografiei precum “Cel de Al Doilea Ràzboi Mondial”, ca si cum Al Treilea ar fi inevitabil, ca si existenta celui de al treilea Cavaler, acelora deci trebuie sa le reamintim mereu cà  Anticristul nu este doar o “figurà de stil” mimetizabilà. Trebuie sa le reamintim cà el poate efectiv genera, la modul sàu camaleontic, iluzia unei apartenente a sa diferità de cea a Ràului. Adicà a Nemerniciei pe care o creazà si la lucràrile càreia participà. La douà secole dupà nasterea operei lui Ioan din Patmos persanul Manes, care credea despre sine cà este Imbàrbàtàtorul-Paracletul-Mangaietorul  celor slabi si neajutorati (gr.: paraklitos) proclama filosoficeste confruntarea eternà a principiilor Binelui si Ràului.  I-a pàsat prea putin de mimetizarea unuia in celàlat, mai precis a celui de al doilea principiu in primul.

Dupà Al Doilea Moment Apocaliptic Mondial unii din noi am “am descoperit”, a posteriori, cà am tràit intr-o totalà inselàciune, cà Binele si Ràul absolut nu existau, cà fiecare din aceste douà principii ce se excludeau  reciproc se regàseau prin rotatie sau simultan in multimea de sosii ce compuneau armatele celui de Al Doilea si al Treilea Cavaler, in ariergardele càrora, de ambele pàrti stateau rezerve armate asemànàtore la infàtisare celui de Al Patrulea Cavaler, acela al Mortii.  In ultimele decenii nu ne-am lecuit cu totul de  increderea pe care uneori o dàm  - emit fireste o consideratie ce trebuie inteleasà in dimensiunea ei simbolicà - sosiilor Primului Cavaler, acela care desi teoretic poate fi  si intruchiparea Ràzboiului, dar ar putea fi,  in complectà contradictie cu doctrina maniheistà, si intruchiparea Binelui, a energiilor pozitive ale vietii, ale suflului proaspàt al umanitàtii. Ambiguitatea de fond persistà: nu stim dacà Binelui - acela proclamat ca drum càtre Adevàr si Salvare - nu este decat inspiratia Anticristului, adicà un simulacru, care impinge la dezastru, la crimà, la  uciderea pruncilor, la sacrificarea Mielului si a Victoriei acestuia, si ea iluzorie deoarece paguba este deja fàcutà, vietile sunt distruse, pamantul este ars, foametea este stàpanà, semintele nu mai incoltesc, albinele sunt moarte si vegetatia nu mai creste. “Victoria” Mielului, in acest caz, inseamnà, in fond, renasterea intr-o viatà viitore, dar intr-un “non locus”, deoarece al Sàu si al Nostru nu va mai exista, prezentul este distrus, viata terestrà consumatà.

Fragmente dintr-o Apocalipsà fàcutà ”din bucàti” - cum ar spune Papa Francisc I - au fost, dupà cel de Al Doilea Ràzboi Mondial,  Ràzboiul din Corea, ràzboiul din Vietnam, dublul ràzboi din Afganistan (mai intai in varianta promovatà de sovietici, mai apoi, dupà 2001 in varianta americanà si a asociatilor), ràzboiul din Irak, ràzboiul civil cu participàri externe provocat in Siria, ràzboiul intern declansat din afarà si urmat de  anarhia devastatoare din Libia. In nici-un asemenea ràzboi fàcut din bucàti nu a existat un invingàtor si Mielul din Apocalipsa desenatà de Zidaru a fost sacrificat fàrà folos si fàrà mantuire.  Adevàrul despre infàptuirile Cavalerilor de pe caii albi ai Apocalipsei, aceia care se prezintà multimilor ca simboluri ale pàcii,  se ascunde adeseori in amànunte, a càror cunoastere este tàinuità celor multi in secolul globalizàrii informatiilor si usurintei confectionàrii fake-news-urilor. Atatea ràzboaie si nici un invingàtor

(Fig. 4)  Marian Zidaru - Cei patru cavaleri ai Apocalipsei

Tàrile acoperite cu napalm trec sub inalta oblàduire a posesorului de pàsàri ce au ràspandit napalm si care acum “recupereazà” aceleasi terenuri  pentru depozitarea deseurilor toxice ale marilor sale industrii. Dupà trecerile pustiitoare peste acele pàmanturi ale celor 4 Cavaleri ai Apocalipsei, ce Victorie este aceasta: a Mielului sau a Anticristului? In ce priveste Siria, pentru a ne referi la o altà “bucatà” a ràzboiului mondial de care vorbeste papa Francisc, nici o persoanà rationalà nu cred cà poate intelege ce era mai important cand a inceput marea bulversare, degeneratà in barbarie de altoirea pe revolta initialà, fiziologicà impotriva unui regim socialis monarhic-autoritar, a unor multiple interese stràine populatiei tàrii in ansamblul sàu: sà se conserve unitatea statului mentinandu-se  securitatea tuturor cetàtenilor (multi dintre ei crestini), sau sà fie dàramat guvernul de o parte/pàrti intolerantà/e, sectarà/e, violentà/e, propàvàduitoare a/ale urii si obscurantismului. Care in cazul specific a ajuns panà la exaltarea animalicà a tàierii capului inamicului desemnat ca atare, sub privirile blande ale unor “charismatici” conducàtori cu stirea càrora in urmà cu cateva sàptàmani a fost fàcut in bucàtele, inchis in geamantane si fàcut sà disparà corpul unui adversar politic. Fapte de cronicà apocalipticà…

Ràzboiul civil sirian (care cu notiunea de  “civil” nu are legàturà) este dezastrul umanitàtii noastre, Triumful Anticristului, al cavalerului (cu c minuscul) “ràu” de pe calul alb imaculat. Nu intamplàtor in Siria, panà de curand tara cea mai sigurà din Orientul Mijlociu pentru minoritatea crestinilor, cea mai consistentà dintr-o zonà care a fost candva leagànul crestinàtàtii, multi dintre adeptii invàtàturilor lui Isus ràmasi in viatà au luat drumul pribegiei…Din pàcate in Siria, in suburbiile unde confuzia luptei pentru democratie a lasat spatiu confiscàrii nobletei acesteia de hoardele tàietorilor de capete, subteranele dezvàluie din cand in cand indrumàtori armati ai acestora, “ofiteri ai pàcii” prin care se intelege nu “Pax tibi, Marce, evangelista meus” ci “Pacea asa cum o vreu eu, pentru mine”, adicà pacea dintr-un tinut pustiit. *** 

Lumea se pregàteste, fàrà sa vrea si adeseori fàrà sà stie cà va avea loc, de o Apocalipsà generalà. Cine scrie nu este un alarmist de duzinà. Tràim in vremuri in care inconstienta politicà implineste cele mai improbabile viziuni ale lui Nostradamus.  Trei sunt “exercitiile” de Apocalipsà globalà care ne asteaptà.

Prima eventualitate apocalipticà este Ràzboiul Mondial Global declansat fie intamplàtor, in urma unui incident militar càruia i se ràspunde in mod “disproportionat”, motiv pentru care poate urma o escaladare care iese de sub orice, fie printr-o confruntare “regionalà” care angreneazà mai multi “actori globali” si care degenereazà in invàmàsealà nuclearà mondialà, fie printr-un act deliberat de agresiune (first strike) pentru anihilarea - contandu-se pe surprizà, eficacitate si primat tehnologic - competitorului sau competitorilor ce impiedicà realizarea proiectului ce ar putea fi intitulat astfel: “Un singur stàpan al lumii”. In acest ultim scenariu previziunilor optimiste ale agresorului pot fi infirmate de realitatea din teren si desfàsuràrile se pot complica: agresatul  reuseste sà declanseze lovitura de ràspuns, devastatoare, din stràfundurile oceanelor si al treilea incomod, care  are ca atare spatiu mai liber de interventie, bombardeazà, incaseazà la randul sàu, incàerarea se generalizeazà si de tot se alege praful. Noi ne mintim pe noi insine: nu Rusia este dusmanul nostru, ci noi suntem dusmanii inconstienti si amàgiti ai nostri, amàgiti de Anticrist.

(Fig. 5) Marian Zidaru - Anticristul

In  Candide ou l'Optimisme (1759), un Voltaire alergic la optimismul  filosofilor ce proclamau cà omul tràieste in o lume creatà in modul cel mai bun posibil contrapune  acestei viziuni dezastrele provocate de naturà, proba evidentà cà lumea  creatà este imperfectà. Voltaire ia peste picior filosofia armoniei prestabilite promovatà de Leibniz fàcandu-i pe Candide si pe maestrul sàu Pangloss sà se consoleze declarand, dupà constatarea dezastrelor cu care se confruntà viata, cà “totul merge bine in cea mai bunà dintre lumile posibile”.  Lumea noastrà este insà pentru noi - ca sa parafrazez personajele lui Voltaire - singura lume posibilà. In asteptarea unei improbabile refugieri globale pe Marte sau alte planete neospitliere, nu are rost sà o distrugem****.

A doua eventualitate catastroficà este aceea a dezastrului  provocat de iresponsabilitatea tratàrii temei incàlzirii globale.  Ignoranta ridicatà la rangul de politicà de stat a atins limitele insuportabile ale inconstientei. Iesirea Statelor din Acordul incheiat la Paris  in decembrie 2015, la conferinta mondialà dedicatà schimbàrilor climatice (COP21) si adoptat de 195 de tàri este o loviturà mortalà datà unui proces care, in ciuda imperfectiunilor documentului-program in ce priveste obligatiile si tempistica reducerii globale a emisiunilor ce alimenteazà in mod periculos  incàlzirea globalà, este in màsurà sa evite dezastrul. Planul de actiune globalà are ca tintà reducerea cresterii temperaturii globale la1,5° C si reverificarea periodicà, la interval de cinci ani, a rezultatelor, urmàrit prin aplicarea “solutiilor stiintifice cele mai avansate aflate la dispozitie”, recunoscandu-se cà “pentru tàrile in curs de dezvoltare va fi necesar mai mult timp”.  Cine a lucrat multi ani, precum subsemnatul, in strans contact cu oamenii de stiintà ce studiazà procesul, are certitudinea cà màsurile prevàzute in Acordul de la Paris nu sunt suficiente si cà aplicarea lor este greu de supravegheat, dat fiind multiplele interese, in special ale tàrilor industrializate sau in plinà dezvoltare economicà. Negarea evidentelor stiintifice este insà probà de inconstientà. In 2018, aratà rapoartele stiintifice, printre care si cele derivate din observatiile spatiale ale NASA, in zona polarà arcticà “lipsesc la apel” 1,16 milioane de km/p de ghiatà, o suprafatà egalà cu cea a Italiei, Spaniei si Germaniei luate impreunà.***** Un raport recent al Snow Ice Data Center din SUA a caracterizat unele situatii conectate la incàlzirea climaticà precum “evenimente fàrà precedent” in aria arcticà: in aerul deasupra màrii Bering si in jurul peninsulei Ciukotka  termometrul a indicat, infebruarie 2018, cu 10 grade mai mult (in pozitiv, evident) decat de obicei; la Barrow, in Alaska, s-a inrgistrat o situatie asemànàtoare. In Siberia, in zona “polului frigului” s-au atins 35 de grade peste “normalul” sezonului.  Zonele arcticà si antarcticà sunt barometrele planetei si indicatorul situatie generale viitoare, valabilà pentru toti, chiar si pentru minerii din Ohio si muncitorii din Michigan, dragi si nouà, dar altfel decat ii indràgeste propriul lor Presedinte. Ca si cum omenirii nu i-ar ajungea dauna produsà de decizia Presedintelui Trump a mai apàrut pe scenà si Domnul Bolsonaro, de azi presedinte al Braziliei, un tip cu decizionist, un pistoleros post-modern, cu  care omenirea  va trebui sa regleze conturile, dacà nu va dori sa se sufoce din cauza inputinàrii oxigenului. Càpitanul Bolsonaro a promis, in numele locurilor de muncà ce vor fi create (evident) de latifundiari si multinationale, defrisàri masive in Amazonia, uriasul plàman verde al planetei. Nu putea avea o idee mai cretinà si mai demagogicà. Aerul planetei “prelucrat” de pàdurile Amazoniei nu este doar al brazilienilor. Este un cadou al naturii fàcut vietii …

Dupà 2030 existà riscul ca incàlzirea globalà sa nu mai poatà fi controlatà si ca atare falimentul procesul de “imblanzire“ a efectelor dezastruoase ale activitàtilor umane  poluante va face ca schimbarea climaticà sà devinà ireversibilà, ca si efectele provocatea de ea. Victoria Cvartetului Apocaliptic ar fi totalà…

A treia eventualitate catastroficà este boom-ul demografic din cateva regiuni ale lumii, unde resursele disponibile nu vor putea face fatà necesitàtilor pentru asigurarea hranei, conditiilor minime de viatà ale populatiei si - pe cale de consecintà - protectia ei sanitarà si socialà. Acest fenomen ce va avea epicentrul in Africa este menit a destabiliza arealul european: el va deveni polul de atractie pentru procese migratorii ce nu vor putea fi potolite cu mijloace traditionale. Secetea si foamea vor fi insotite probabil de dezordini politice si sociale incontrolabile. Cvartetul Apocaliptic, de data aceasta sub bagheta celui de Al Patrulea Cavaler, isi va reafirma capacitàtile distructive.

Printre cititorii nostri se vor gàsi si unii care vor infiera consideratiile noastre finale ca pure fantezii. Ne-ar place si nouà sà fie asa: in fond am plecat de la extraordinara interpretare datà de Dürerunui text vizionar, cutremuràtor prin fortà de imaginare a inimaginabilului. Si am ajuns la traducerea lui Bàdilità si la Mielul si Anticristul lui Marian Zidaru. Pe care - fiind eu incà in viatà, si nu decedat, cum incà sperà unii - ii salut cu simpatie. In rest: credeti ce doriti! Critica de artà nu este o disciplinà exactà.

 

____________________________________________________________

* Douà Apocalipse ale lui Ioan. Traduse si prezentate de Cristian Badilità, ilustratii de Marian Zidaru. Ed. Vremea, Bucuresti, 2015, p. 27.

** Se urmeazà aici interpretàrile din G. Biguzzi, Apocalisse. Edizioni Paoline, Milano, 2005 si Columba Graham Flegg, An introduction to reading the Apocalypse. St Vladimir’s Seminary Press, New York, 1999.

*** Vezi informatiile cf. https://www.veteranstoday.com/2016/12/17/breaking-syrian-special-forces-captured-14-us-coalition-officers-captured-in-aleppo/

**** Cf. E. Chiari, Voltaire e il concetto di filosofia nel pensiero moderno, Ed. G. D’Anna, Messina-Firenze, 1981, p. 385 si urm.

***** Vezi https://comedonchisciotte.org/esclusiva-documenti-rivelano-che-la-filantropia-liberale-sta-condannando-il-pianeta-al-disastro-climatico/

Format: