Publicat: 24 Septembrie, 2017 - 17:49

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat sâmbătă seara, la Iași, că este nevoie de zootehnizarea României.

"În România, spuneam de fiecare dată și o spun și acum, se cultivă 2,5 milioane de hectare cu porumb, fiind cea mai mare suprafață cultivată din Uniunea Europeană. Și randamentele de anul acesta și din viitori ani vor fi din ce în ce mai mari. Producțiile totale nu își găsesc folosința în țară datorită faptului că nu există un efectiv suficient. (...) Spre exemplu, cine consumă cel mai mult? (...) Clar, consumatorul de hrană este zootehnia. (...) De aceea, noi căutăm soluții în continuare. Avem instrumente prin subvențiile care sunt destul de consistente la această dată, în așa fel încât efectivele de animale să crească și să putem valorifica această resursă, pajiștile. (...) Este pentru prima dată când vin aici. Mă bucur foarte mult și sunt extrem de mulțumit de faptul că am putut să ajung. Am văzut totul la locul lui și cu oameni care își dau mâna, înțelegând aici producătorii de tehnică agricolă și lucrătorii pământului, fermierii. Am văzut și expoziția de taurine și expoziția de ovine și de caprine, am văzut deci o parte din zootehnie. Am văzut ce se putea prezenta în acest târg formidabil", a declarat ministrul Daea, sâmbătă seara, la Iași, unde a vizitat un târg destinat fermierilor, Agralim.