Publicat: 22 Decembrie, 2015 - 20:12
Share

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a efectuat marți, o vizită la Institutul de Lingvistică 'Iorgu Iordan-Al. Rosetti' al Academiei Române.

Ministrul delegat s-a întâlnit cu academicianul și directorul instituției, Marius Sala, cu profesorul universitar doctor Nicolae Saramandu, directorul Departamentului de Dialectologie și Onomastică, profesorul universitar doctor Manuela Nevaci, membru al Consiliului științific, precum și cu alți membri ai Institutului.

În cadrul discuțiilor, Dan Stoenescu a subliniat rolul Academiei Române și al Institutului de Lingvistică 'Iorgu Iordan-Al. Rosetti' în promovarea valorilor românești, a conștiinței naționale și a identității românilor din țările balcanice și din Republica Moldova.

De asemenea, a reliefat importanța continuării proiectelor de cercetare cu privire la românii de pretutindeni, proiecte fundamentale ale Academiei Române, prin care să fie pusă în evidență unitatea limbii române la nord și la sud de Dunăre.

Un subiect central al întrevederii l-a reprezentat înființarea unor centre culturale în comunitățile istorice, prin care statul român să promoveze păstrarea limbii române și a identității naționale, în cadrul unor programe culturale, educaționale, de mass-media și spiritualitate.

Ministrul delegat a subliniat necesitatea ca mediul academic să aibă o poziție fermă în legătură cu apartenența la limba română a dialectelor românești sud-dunărene: aromân, meglenoromân și istroromân.

Totodată, a apreciat deschiderea Institutului față de proiectele de păstrare și promovare a limbii române în comunitățile istorice și a agreat, împreună cu interlocutorii, importanța continuării acestor proiecte.

Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare