13 august 2022

Daniel Jinga dirijează concertul “Rugă pentru pace” la Catedrala Sfântul Iosif, pe 2 aprilie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Rugă pentru pace”, un concert de muzică sacră ce are în program Requiem-ul de Gabriel Fauré, dar şi lucrări de Nicolae Lungu şi W.A. Mozart, va avea loc pe 2 aprilie, ora 20, la Catedrala Sfântul Iosif din Capitală. La pupitrul Orchestrei Metropolitane Bucureşti şi a Corului Accoustic se va afla Daniel Jinga, director general al Operei Naţionale din Bucureşti, solişti fiind Marta Sandu Ofrim (soprană), Maria Miron Sârbu (mezzo-soprană) și Leonard Bernad (bass), la orgă Eduard Antal.
Evenimentul „Rugă pentru pace”, organizat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, este un îndemn la pace între popoare și o comemorare a victimelor războiului din Ucraina, marcând faptul că primăvara aceasta se află sub semnul acceptării, integrării și al cooperării, iar artiștii români își deschid sufletele întru ajutorarea semenilor.
Intrarea este liberă. Concertul va fi transmis live pe canalul de Youtube al Catedralei Sfântul Iosif.
Organizator: Arhiepiscopia Romano-Catolică de București
Locație: Catedrala Sfântul Iosif
Data și ora: 2 aprilie, începând cu ora 20:00