Publicat: 22 Aprilie, 2012 - 16:09

Senatorul PSD Daniel Savu susține că cinci parlamentari membri ai arcului guvernamental vor vota moțiunea de cenzură depusă de USL.

„Pot spune că cinci parlamentari ai Puterii din județul Prahova vor vota moțiunea de cenzură pe care a depus-o USL. Nemulțumirile acestora sunt legate de modul în care au fost tratați de Roberta Anastase în județ, dar și de lipsa de ajutor pentru cetățenii pe care îi reprezintă. În aceste condiții, tind să cred că moțiunea noastră de cenzură va trece și va marca, astfel, un mandat scurt și rușinos al lui Mihai Răzvan Ungureanu.  Se pare că guvernarea de tarabă pe care premierul Ungureanu a practicat-o din momentul în care a fost numit de Traian Băsescu a nemulțumit nu doar cetățenii și parlamentarii Opoziției, ci și pe cei ai Puterii. Este un semn important că Executivul trebuie să plece”, a declarat senatorul Daniel Savu.