23 mai 2022

Daniela Gîtman va participa la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Secretarul de stat Daniela Gîtman va participa marţi, 25 ianuarie 2022, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, la care participă miniştrii şi secretarii de stat pentru afaceri europene ai statelor membre UE.

Agenda reuniunii include o dezbatere pe tema Pachetului legislativ privitor la consolidarea democraţiei şi integritatea alegerilor. De asemenea, miniştrii şi secretarii de stat pentru afaceri europene vor avea un schimb de opinii pe tema priorităţilor Preşedinţiei franceze a Consiliului UE, care a debutat la 1 ianuarie 2022, precum şi referitor la Conferinţa privind viitorul Europei, exerciţiu menit să ofere cetăţenilor europeni ocazia de a se exprima şi de a dezbate pe marginea provocărilor şi priorităţilor Europei.

Pe agenda de discuţii figurează, totodată, măsurile de coordonare decise la nivel european în vederea combaterii pandemiei de COVID-19 şi dinamica relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit.